Corabia verde

Corabia se frământă şi se răsuceşte
în lupta cu valurile ce-o izbesc tâlhăreşte
şi apele cresc ca din hău năzdrăvane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Invinsă pe-o clipă, sub valuri se pierde
parcă de-a pururi, corabia verde
năprasnic muşcată de uragane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Prin potopul ce zălud o răstoarnă,
s-aud prin văzduh ca o goarnă,
peste-ale mării nesfârşite noiane,
poruncile tale de proroc, căpitane!

Şi iată, de odată se-nalţă semeaţă...
iarăşi, Crăiasă peste timp, peste ceaţă,
peste-ale apelor titanice toane,
corabia ta verde, o, căpitane!

Zănatec aleargă prăpădul pe ape,
tot mai aproape şi mai aproape,
dar duhul mai tare-i ca-ale mării prigoane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Gata cu toţii să murim în picioare,
pe marea aceasta ce crâncen ne doare,
spargem talazuri, înfrângem bulboane,
cu gândul la tine, o, căpitane!

Lupta e cântecul şi biblia noastră,
holde vor creşte de samulastră
din cremenea oarbă, din pietroase mormane
şi din sângele nostru, o, căpitane!

Moartea însăşi de-ar sălta pe punte,
sărire-ar fulgeris cine s-o-nfrunte,
printre mii şi mii de uragane,
căpitane! căpitane! căpitane!

poezie de Aron Cotruş
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!