Profeţia din Dobrina

Vor năvăli, de dincolo de Nistru, Hunii
Sub semn de seceră şi de ciocan.
Atunci, vom sta cu faţa la duşman
Şi-om apăra pământul şi străbunii!

Dar vor veni apoi să ne omoare,
Pe rând, batalioane româneşti...
Vom fi ucişi de gloanţele frăţeşti,
Iar Neamul va intra în închisoare...

Va fi discursul nostru cel din urmă
Şi cel mai aprig pe acest pământ,
Când peste Neam - ca pe-o amorfă turmă -

Va pune jugul, bestia de pradă...
Va fi cuvântul celor din mormânt,
Ce-au cutezat să lupte şi - să cadă!

poezie de Demetrius Leonties
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa îmi sfătuiesc românii

Le spun celor care vin din urmă
Şi nu ştiu spre ce se-îndreaptă,
Să nu rămână doar o turmă.
Să aibă minte înţeleaptă.
De timpuriu să înveţe
Să nu stea cu capu-n jos.
Să lupte, le dau poveţe,
Când cuţitul e la os.
Să lupte pentru cetate.
S-alunge răul nemernic.
Să-şi facă singuri dreptate.
Să iasă din întuneric.
Să iubească ţara, pentru ea să lupte.
În viaţă să-şi făurească un trai mai prosper.
Duşmanul de-aiurea, aprig să-l înfrunte,
Pacea să domnească pe al ţării cer.
Aşa îmi sfătuiesc românii.
Să lupte precum străbunii.
Oricâte bătălii purtară,
Ei n-au lăsat ţara să piară.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni iarăşi Mesia

când va veni iarăşi Mesia
mireasa Lui de aici să-şi ia
ce mare va fi bucuria
ce va-ncolţi-n mireasa Sa

căci toţi acei ce-au ascultat
şi au trăit Cuvântul Sfânt
o haină nouă li s-a dat
şi-or părăsi acest pământ

nu se are în vedere
de ce moarte au murit
ci doar ce Cuvântul cere
de a fi neprihănit

la răpire aşa va fi
toţi acei neprihăniţi
alte haine vor primi
şi la cer vor fi răpiţi

ei mireasa Lui Hristos
cu acei ce-au ascultat
nu vor mai rămâne jos
căci Fiul de Împărat

de aici îi va lua
şi în ceruri îi va duce
împlinind atunci Scriptura
prin izvorul de pe cruce

Mirele cu-a Lui mireasă
în cer se vor bucura
căci Isus cu-a Lui aleasă
sus în cer s-or aşeza

însă vremea va veni
când Ei — iar se vor întoarce
Mirele spre a domni
pe pământ Însuşi în pace

după ce Ierusalimul
va fi iar eliberat
la luptă porni-va Domnul
cu pământul răsculat

cea mai mare bătălie
va fi la Armaghedon
Mirele din veşnicie
urât de al morţii domn

atunci El va trebui
cu-a pământului oştiri
să lupte spre-a birui
toate aceste rătăciri

iar armatele planetei
atunci vor fi nimicite
de-Mpăratul veşniciei
—şi lucrurile-noite

după ce va birui
oştile de pe pământ
Domnul iar va răsplăti
pe cei care a Lui Cuvânt

l-au iubit şi-au ascultat
trăind în neprihănire
şi morţii au înviat
pentru marea răsplătire

cei ucişi aici de fiară
pentru Mirele Hristos
la viaţă atunci iară
vor fi aduşi aicea jos

va fi întâia înviere
a martirilor ce-au fost
morţii daţi spre-njunghiere
pentru Isus — a lor rost

pe scaune de domnie
din mireasă cei aleşi
îi vor judeca să ştie
cum de moarte au fost culeşi

ce răsplată să primească
de Hristos c-au ascultat
pentru patria cerască
ei ce vieţile şi-au dat

şi morţii aceştia iată
de la-ntâia înviere
vor primi întâia dată
dreptul de-a fi la vedere

de a fi la-mpărăţie
împreună cu Hristos
şi în anii cei o mie
vor domni aicea jos

glorie dar Celui Sfânt
Mirelui din veşnicie
ce-a schimba acest pământ
ca un rai întreg să fie

şi mireasa cu martirii
împreună cu Hristos
despărţiţi de jugul firii
vor trăi aici frumos

iar cei care în viaţă
vor rămâne pe pământ
vor avea o altă faţă
dup-al Domnului Cuvânt

şi ei se vor înmulţi
viaţa lor fiind schimbată
ani cu sutele-or trăi
dintr-o inimă curată

raiul va fi pe pământ
cu Hristos şi-a Lui domnie
sub puterea Celui Sfânt
Împărat ce o să fie

fericirea abia atunci
omenirea o să trăiască
nu-n păcatele adânci
ci-n lumina cea cerească

căci Hristos va stăpâni
tot pământul de sub soare
şi-Mpărat doar El va fi
fie-i slavă şi onoare
duminică balcon mănăştur 22 iulie 2018

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, pământ sfânt

Dinozaurii din lume
Aduc peste noi năpasta.
Aurul vor să ni-l fure,
Şi copiii, şi nevasta.

Se vor stăpâni peste ţara
Unde mama ne-a născut.
Vor să ia grâul, secara,
Chiar şi apa de băut.

Acuma vor şi pământul
Cuprins în arcul carpatin.
Pe român îl bate vântul,
În ţara lui este străin.

Chiar dacă îl daţi vânzării
Prin legea din parlament,
Nu vom da pământul ţării
Că-i primit cu testament.

Străbunii noştri-au apărat
Cu viaţa, brazda de pământ.
În brazda lui i-am îngropat
Că le e leagăn şi mormânt.

Auzim cum creşte iarba,
Auzim cum bate vântul.
Aici ne albeşte barba
Până ne-înghite pământul.

Dacă vrem să fim stăpâni,
Hai să facem legământ!
Să-i alungăm pe-acei păgâni
De pe pământul nostru sfânt.

România-i pământ sfânt.
E ţara românilor.
Să păstrăm acest pământ,
De-a-lungul veacurilor.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă ne venea să intrăm în pământ, când zicea: "Măi domnule!"şi se uita urât la noi. Îmi aduc aminte ce zarvă a fost când, într-un rând, s-a zvonit că pe Domnu nostru are să-l mute într-o altă comună, peste Siret. Ne-am strâns sara toţi băieţii, am vorbit, unii plângeau, şi am luat o hotărâre mare, să ne ducem şi noi cu Domnu peste Siret. Dar Domnu nu s-a dus nicăieri; a rămas acolo pe pământul nostru; şi în pământul nostru l-au şi îngropat.

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte, cu testamentul căpitanului!

Prin marea bântuită de furtuni,
Nu ştim de vom ajunge la liman,
Căci l-am pierdut în zori pe Căpitan
Şi au pierit în valuri cei mai buni...

Dar vom plini un drum din "Testament"
Ce ni l-a scris pe foi de veşnicie,
Ca să-l predăm urmaşilor, solie
Şi să rămâie ţării, fundament.

Ca alte generaţii, după noi,
Să puie pe el piatră peste piatră
Şi să zidească cuibul de eroi,

Sub steagul său, prin jertfă miruit,
În care Neamul să-şi găsească vatră
Şi marele destin ce i-a dorit...

poezie clasică de Demetrius Leonties
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii dintre cărturari şi farisei: Învăţătorule, voim să vedem de la Tine un semn.
Iisus Hristos: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată aici este mai mult decât Iona. Regina de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta şi-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon, şi iată aici este mai mult decât Solomon. Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Spicele de grâu smulse sâmbăta. Tămăduirea făcută sâmbăta. Hula împotriva Sfântului Duh. Cine este adevărata rudă. - 12:38-45 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul 1855

Dup’atâţi răi secoli negri de dureri, de vijelie
Ce-au trecut fără’ncetare peste biata Românie,
Tu an nou ce ne vesteşti?
Vii s’aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire,
Pace, glorie, putere, libertate, fericire,
Îndurările cereşti?

Din noianul veşniciei eşti tu sol de mângâiere?
Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de înviere
Să te blestem, să te-admir?
Eşti amic, sau tu faci parte din cumpliţii ani de rele
Ce-au depus în a lor treacăt peste fruntea ţării mele
O corona de martiri?

Ori ce-a fi a ta menire, voi găsi poporul tare
Înfruntând lovirea soartei cu-o puternică răbdare
Şi cu suflet de Român;
Căci Românul e întocmai precum stâncile măreţe
Care’n valurile mării furtunate şi semeţe
Neclintite’n veci rămân.
Pe aceste mândre ţărmuri santinelă ‘naintată,
Neamul nostru fără sprijin, în veghere necurmată
Stă pe loc la postul său.
El de douăzeci de secoli a trecut prin mii de lupte,
Dar acum i-a căzut braţul, i-au căzut armele rupte…
O, puternic Dumnezeu!

Sunt destule atâtea chinuri! Adă ziua mult dorită,
Zi de pace, de tărie şi de glorie iubită
Pentru acest sărman popor,
Pentr’o naţie creştină care poartă-un mare nume
Şi în sufletu-i presimte că-i chemat în astă lume
La un falnic viitor.

Fă ca anul care vine să aducă-un mândru soare
Să deschidă-o cale nouă de mari fapte roditoare
Pentru neamul românesc,
Căci el are din vechime o menire strălucită;
El a fost şi vrea să fie santinelă neclintită
Pe pământul strămoşesc.

poezie celebră de Vasile Alecsandri din Revista Literară (1855)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Smârdan

Neam român, văzui odată
Oastea Domnului Mihai
Zicea Dunărea-ntristată:
Fulger îns-atunci erai,
Şi-alergând prin cer furtuna
Cânta vorbe româneşti
Astăzi stau şi-ascult întruna
Şi mă uit, şi nu mai eşti!

Dar abia rosti cuvântul
Dunărea, vuind prin văi,
Şi văzu gemând pământul
Şi de cai şi de flăcăi.
Zornet auzi prin zare,
Cum se-ncheagă stol cu stol
Şi năprasnică răsare
Oastea domnului Carol.

Jalnic tu-ţi doineşti durerea
Dunăre, şi iat-acum!
Din mormânt ieşi puterea
Şi-n zadar îi stai în drum.
Trec voinicii peste tine;
Mersul lor e zbor de fulg,
Şi din mâinile străine
Stema libertăţii smulg.

Tresăriră iuţi românii
Căci aminte şi-au adus
Cât s-au străduit bătrânii
Steagul să ni-l ţie sus,
Câte plângeri ne-ntrerupte
În mormânt or fi vărsat,
Că nepoţii fug de lupte
Şi că steagul e-nchinat.

Dunăre, ai văzut Smârdanul?
Spune tu, s-o spui şi eu!
Şi noi ştim izbi duşmanul,
Şi-n români e Dumnezeu!
Ştim şi noi găti cununa
Vitejiei ce-o doineşti,
Şi când urlă-n cer furtuna
Cântă vorbe româneşti!

La Smârdan aşa vru Domnul
Morţii dintr-această zi
Vor avea cu spaime somnul
Şi-aiurind se vor trezi
Apărându-se cu mâna
Ca de-un tăinuit duşman,
Vor muşca gemând ţărâna
Ca şi-n luptă la Smârdan.

Că-ntr-această zi cumplită
N-avu mila nici un rost,
Şi mânia răzvrătită
Lege tuturor ne-a fost.
Astfel că, văzând pierirea,
Însuşi Dumnezeu de sus,
Galben întorcând privirea,
Mâna peste ochi şi-a pus.

La Smârdan, pe unde drumul
Da de-a dreptul spre vrăjmaşi,
Risipeai cu mâna fumul,
Ca să vezi la patru paşi.
Şi-ntr-un iad fără de nume,
Unde-ai noştri iuţi pătrund,
Nu era nici cer, nici lume,
Numai noapte fără fund.

Şi-ntr-acel noian de ceaţă
Dorobanţii, dând de-un râu,
Au trecut prin sloi de gheaţă
Şi prin apă până-n brâu.
Râu de apă Prut să fie
Cum era să-i ţie-n loc,
Dacă n-a putut să-i ţie
Din redute-un râu de foc!

La Smârdan de-un gând cu toţii
Fost-am braţ pustiitor,
Şi murind au dat nepoţii
Mâna cu strămoşii lor.
N-ai avut mai buni tu, bane,
La Călugăreni în văi;
Iar la Racova, Ştefane,
Nu-ţi erau mai buni ai tăi.

De-o veni din nou vreodată
Vuiet peste-al tău pământ,
Ţară dragă şi-ncercată,
Vom ruga pe Domnul sfânt
Nu-ntr-alt chip să ne ajute,
Ca să-nfrângem pe duşman,
Decât dându-ne virtute
De flăcăi ca la Smârdan.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă şi în alte părţi Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când să le înfăptuiască – dau garanţia duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan faţă de care toată frământarea istorică este irosire şi pierdere. Dar - şi aici e aspectul nou faţă de tânguirea biblică - neamul românesc e şi el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător. I se întâmplă şi lui multe, se frământă ceva în marginea lui, în inima lui, peste trupul lui chiar – dar el rămâne neschimbat. "Trece şi asta" e una din cele mai curente vorbe româneşti. Neamul nostru rămâne pentru că şi el participă, în felul lui, la eternitatea fiinţei.

Constantin Noica în Pagini despre sufletul românesc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

CAND TE NASTI...

Când te naşti, primeşti în dar,
Odată cu suflul şi pământul
Nelipsit, Divinul Har,
Apoi mama-ţi dă cuvântul

Calci cu sfială pe pământ
Şi tălpile se înfioară,
Simţi în tine Duhul Sfânt,
Ce în suflet se coboară.

Dar oare ce-i mai sfânt?
Decât cuvântul mamei dulce
Şi al patriei pământ,
Pe care în suflet îl vei duce.

Încă merg cu lumea-n rând
Eforturi fac, mă străduiesc,
De greutăţi nici nu mă plâng,
N-am timp să îmbătrânesc.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ţară, pentru neam

De la daci, de la romani,
Am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie şi ram,
Şi ne-am zămislit ca neam.

Eşti dator să lupţi, române,
Pentru ţară, pentru neam.
Pentru glie, pentru grâne,
Pentru frunza de pe ram.

Să păstrezi ţara şi neamul!
Că sunt tot ce ai mai sfânt.
Aprig să înfrunţi duşmanul,
Când calcă al tău pamânt.

poezie de Dumitru Delcă (30 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul studenţilor

Cântăm libertatea şi numele sfânt
Al ţării străvechi şi-al acestui pământ!
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte şi-n pace-adăpost
Cântămu-i supremul ei cântec.

Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gândul şi mergem spre el,
Lumina ni-e ţintă şi binele ţel
Trăiască-ne ţara şi neamul!

Cu dreapta-nălţată spre Tatăl de sus
Jurat-am tot ce strămoşii ne-au spus:
Unire-ntre fraţi, şi pe Domn să-l iubim
Şi-altarul de jertf-al naţiunii să fim
Şi sufletul neamului nostru.

Iar dacă protivnicii numelui tău
Cu oşti ar veni ca să-ţi facă vrun rău,
Ridică-te mândră şi nu te-ngrija,
Căci inima noastră e inima ta;
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă.

lar dac-ar pieri de pe-ntregul pământ
Iubirea de neam şi-al credinţei avânt:
Azilul lor vecinic găsindu-l în noi
Le-am creşte, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari şi mai trainice lumii.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici românii au rădăcini adânci

Oamenii care conduc azi destinele României, prin felul cum o cârmuiesc, nu fac altceva decât să înlesnească marilor puteri să facă din ţara noastră o pradă uşoară pentru ei.
Diriguitorii ţării ar trebui să se îngrijească, pentru ca românii să trăiască în linişte aici, unde înaintaşii noştri şi-au îngropat oasele şi au plătit tribut de sânge pentru apărarea gliei eminesciene.
Pe această glie-gură de rai- a trăit şi a luptat tot neamul românesc. În acest colţ de lume ne-am zămislit şi ne-am afirmat ca neam.
,, De la daci, de la romani
am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie şi ram
şi ne-m zămislit ca neam.
.........................
Tu, române,
,, Să păstrezi ţara şi neamul
că sunt tot ce ai mai sfânt!
Aprig să înfrunţi duşmanul
când calcă al tău pământ.
..........................
Toţi cei care conduc, astăzi şi mâine, destinele acestui popor, ar trebui să ia aminte că aici neamul românesc a prins rădăcini adânci, precum stejarii legendari.
,, De strajă ne stau Carpaţii
şi Dunărea bătrână.
Aici trăim ca fraţii
noi, naţia română.
... Aici Dumnezeu ne-a dat
Grădina Maicii Domnului.
Aici am eternizat
pacea scumpă omului.
... Aici ne-au dat lumina zeii şi sfinţii.
... Aici ne hrăneşte şi râul şi ramul.
Aici a trăit, trăieşte şi va trăi tot neamul.
Românii n-au duşmănit şi n-au prigonit alte popoare. Prin urmare, nu suntem datori faţă de nimeni. Dimpotrivă, vrem să trăim în bună înţelegere cu toată lumea.
... Când duşmanii stau la pândă
să ne facă traiul greu,
Românii cred în izbândă
şi în bunul Dumnezeu.
.......................
... Strămoşii noştri, dacii au crezut în veşnicia sufletului.
Noi, românii credem în veşnicia neamului nostru românesc.
Credem în hărnicia omului şi în rodnicia pământului,
Credem în statornicia celor care vremelnic îl stăpânesc.
Conducătorii noştri ar trebui să fie adevăraţi patrioţi. Să apere ţara şi poporul de atitudini ostile şi să se îngrijească de prosperitatea naţiei. Iar marile puteri ar trebui să înţeleagă că înainte de a fi europeni, noi suntem ROMÂNI.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam de ţară

Părinţii dragi sunt neam şi ţară,
Sunt firul vieţii, plin de brazi,
Eroii ce-au înălţat o ţară,
Spre împlinirile de azi.

Prin lupta lor au întrupat
Din veacuri toţi străbunii mei,
Iubirea, cugetul curat,
Nădejdi în ample epopei.

În vatra sa nepieritoare
Elanu-i viu în fiecare,
Unire în simţire şi visare,
Prezent, trecut şi vremea viitoare.

Le plac şi doinele şi cântul,
Iubesc cu patimă pământul!

poezie de Constantin Iordache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotul Unirii

bate un clopot, bate la Alba
din vremuri aduce românii
de pe munte, din şesuri cărunte, din văile multe
de la marea cea mare răsună chemarea
au fost atunci o mână de români
ce-au făurit în bună zi unirea
au rupt tăcerea şi jugul din străini
şi au ales unirea
pe stemă au pus doruri şi dureri
iar pe Câmpia Libertăţii au adunat stele din cer
aici, de atunci, se vorbeşte româneşte
curg astăzi amintiri
de la Dunăre la Prut
de la Tisa până la mare
de jertfa unui popor de bravi români
ce au visat odată România Mare
au dăruit acestei lumii o floare între spini
şi au numit-o simplu, România
pământul sfânt în care ne plângeau copaci a jale multă
copii, părinţi ucişi de hoardele străine
şi au venit români de pe meleagurile toate
să înfăptuiască tainic ideal
''să ne unim cu Ţara''
ei au ales lumina, iubirea, libertatea
e clipa azi, române
o flacără arde în tine şi în neamul românesc
a fost atunci unire în spirit, în suflet şi în gând
hai azi la horă, mamă, tată
joacă-joacă iarăşi, soră, frate
''să dăm din nou mână cu mână''
să aruncăm pleava străină
să închinăm azi un pahar, să ne unim ca fraţii
suntem o naţie străveche, avem o viaţă şi un viitor
iubirea, cinstea, adevărul, ne este astăzi scutul
şi vom cânta în lume
jucând hora unirii peste veacuri, noi, neam biruitor
bate un clopot, aici mereu bate
un clopot bate în cetate, în veci va mai bate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Dumnezeu va veni

Când Dumnezeul nostru Sfânt
va coborî pe pământ,
Pe planeta nostră albastră
cu suflare omenească,
Va face cu voia lui
un rai al pământului.
Noi care locuim pământul
şi-n rostire avem cuvântul,
În noul rai, îngeri vom fi,
pe Dumnezeu vom slăvi.
Cu necuvântătoarele
vom umple ponoarele.
împreună vom trăi,
cât soarele va dăinui.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când virusul ucide

Mă întâlnesc cu mine de multe ori prin casă
Reflexia din geam îmi pune o întrebare:
- Te văd îngândurată, eşti toată o grimasă
Ce s-a-ntâmplat cu tine, hai, spune-mi ce te doare?

Am căutat sub tâmplă să - i dau pe loc răspunsul:
-Aş mângâia-n natură explozia de floare
Căci dincolo de sticlă a înflorit caisul
Dar simt că mă apasă această închisoare

E o tăcere surdă, a amorţit pământul
De dincolo de ziduri doar dangăte de clopot
Şi sunet de sirenă înlocuiesc cuvântul
E geamăt în spitale şi moartea dă în clocot

Aş ţine ţara - n braţe la pieptul meu s-o apăr
Dar n-am aşa putere decât prin rugăciune
Greşeala omenirii prin crez să o răscumpăr
Şi fă din virus, Doamne, cenuşă şi tăciune!

Aş cere libertatea să simt sub tălpi pământul
În dimineţi cu rouă să mângâi iar cu mâna
Explozia de muguri.... şi - aş cere iar cuvântul
Să spun lumii întregi că viaţa este una!

Când virusul ucide, cine-şi asumă vina?!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie, pământ sfânt

De ce au luptat străbunii,
Pentru ce-au ales să moară?
Să scoată la vânzare unii
Minunata noastră ţară?

Şi-au plecat plini de speranţă
Bravii soldaţi la război
Într-o frumoasă dimineaţă
Să ne-aducă pământul înapoi.

Au vărsat lacrimi şi sânge
Să-i spunem acum pe nume.
Dar patria mea e tristă, plânge
Copiii ei sunt departe... în lume.

Pe noi cum să nu ne doară
Când ne vedem fraţii alungaţi
Străini ajungi la ei în ţară
Şi-n sărăcie ani de zile uitaţi.

Însă cu toată ambiţia şi voinţa
Ne apăram pământul sfânt.
Limba, istoria, portul, credinţa
Până vom ajunge în mormânt!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (15 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când virusul ucide

Mă întâlnesc cu mine de multe ori prin casă
Reflexia din geam îmi pune o întrebare:
- Te văd îngândurată, eşti toată o grimasă
Ce s-a-ntâmplat cu tine, hai, spune-mi ce te doare?

Am căutat sub tâmplă să-i dau pe loc răspunsul:
-Aş mângâia-n natură explozia de floare
Căci dincolo de sticlă a înflorit caisul
Dar simt că mă apasă această închisoare

E o tăcere surdă, a amorţit pământul,
De dincolo de ziduri doar dangăte de clopot
Şi sunet de sirene înlocuiesc cuvântul,
E geamăt în spitale şi moartea dă în clocot...

Aş ţine ţara-n braţe la pieptul meu s-o apăr
Dar n-am aşa putere decât prin rugăciune
Greşeala omenirii prin crez să o răscumpăr
Şi fă din virus, Doamne, cenuşă şi tăciune!

Aş cere libertatea să simt sub tălpi pământul
În dimineţi cu rouă să mângâi iar cu mâna
Explozia de muguri.... şi-aş cere iar cuvântul
Să spun lumii întregi că viaţa este una!

Când virusul ucide, cine-şi asumă vina?!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vă las şi ultimul cuvânt

Hrăneşte-te cu versul şi nu-ntreba de mine,
Nu are importanţă; nici ce sunt eu, nici cine.
Primeşte-n dar cuvântul aşa cum ţi-l dau eu,
El este strop tăcut... al sufletului meu.

L-am îmbrăcat în lacrimi şi-n fire omenească.
Să nu te temi de el, nu ştie să rănească.
Ascultă-i vorba sfântă... rostită cu tăcerea
Şi-n liniştea din el să-ţi înveleşti durerea.

Adună-i mângâierea şi-o pune peste rană
Şi dă un bob din el... şi sufletului, hrană.
Stai în lumina lui să vezi cât e de vie
Şi lasă-i gândul, pradă, să-l pună-n armonie.

Când Dumnezeu ne-a dat şi cerul şi pământul,
Prin toate câte-au fost... nu a uitat cuvântul.
În drumul meu, vremelnic, trecut pe-acest pământ,
Din tot ce-am strâns, vă las... şi ultimul cuvânt.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!