zguduit

Făţărnicia sa Teodosie ToMITAnul, arhiepiscopul Tomisului, filmat de tembeliziuni îngenuncheat pe un câmp pârjolit de secetă, înconjurat de o mulţime de preoţi şi de oameni, s-a "rugat" la Dumnezeu să dea ploaie roditoare

În loc de ploaie roditoare,
A dat furtună-ngrozitoare,
Cu grindină şi vijelie,
Cum nu dă nici chiar Sfânt' Ilie,

Şi, îngrozind mitropolii,
A zguduit din temelii
Pământul unde s-a rugat
Făţarnicul cel îngâmfat.

Căci, de când lumea, Dumnezeu,
Cum ştiţi şi voi, şi ştiu şi eu,
I-ascultă pe smeriţi, pe harnici,
Dar nu şi pe trufaşi, făţarnici.

pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (17 iulie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă vie, apă moartă

De cum am gustat din acel lichid,
Am şi devenit autocefal,
Ca biserica de răsărit,
Cu multele-i turle de vis opal.

Fermecat în mâini ţineam şipul,
Plin ochi de vrăjitele picături,
În fiecare picătură-mi vedeam limpede chipul,
Zguduit de fantastice furnicături.

Ce bine c-am dat eu de apa vie,
Căutată de toate poveştile laolaltă.
Ba e moartă - mi-a spus o ciocârlie -,
Apă moartă, luată din baltă.

Atunci, cum se face că are efect?
Am întrebat firoscoasa de ciocârlie.
- Aceeaşi apă ce palpită în piept,
Pentru unii e moartă, pentru alţii e vie.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, eşti nenorocită

Printre ziduri dărâmate
de cutremurul sălbatic,
Zi de zi te caut, moarte,
biciuit de-un vânt tomnatic.
Când ai zguduit pământul
casa mi-ai făcut-o scrum.
Prin moloz caut mormântul,
în viaţă nu vreau să rămân.
Mi-ai luat părinţii, fraţii.
Am rămas singur pe drum.
Cu ei ai luat şi pe alţii.
Ia-mă şi pe mine-acum!
La ce bun să mai trăiesc?
Mi-ai luat fata iubită.
Pe cine să mai iubesc?
Moarte, eşti nenorocită
De nu mă iei, gâtul îţi sucesc.
Şi-n cumplita disperare,
în lavă te pârjolesc.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei

Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Ce gândurile-mi toate le-au risipit în zbor;
Şi-au stins şi focu-n care eu, îngheţat, arsei;
Şi-au dat sfârşit odihnei de zabteri şi de dor;

Şi-au frânt credinţa-n visuri de dragoste deşarte;
Şi-au sfâşiat în două drag bunul vieţii mele:
În ţărnă zace trupul – virtutea-n cer, departe;
Şi mi-au răpit şi rodul atâtor chinuri grele!

Azi, zguduit, văd bine ce gol sunt şi stingher,
Că pizmuiesc şi omul cel mai sărac sub cer:
Mi-i jale şi mi-i groază de mine însumi, iată!

Ah, steaua mea! ah, soartă! ah, Moarte hrăpitoare!
Ah, zi de-a pururi dulce şi crudă totodată -
Cum m-aţi adus în astă înjositoare stare!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna toacă frunzele cu foarfeca amintirii

Păsările au zguduit zarea pentru a face plajă
Unde soarele învaţă să doarmă cu faţa spre noi.
Toamna toacă frunzele cu foarfeca amintirii
Peste suflete sfinte, peste crucile puse-n noroi.

Tata râde-n adânc, mă-ntreabă dacă Unirea-i făcută,
Dacă nopţile sunt luminate de chelia lunii.
O cârtiţă sătulă de ierburi, acoperite de tristeţe,
Îi face galerii pe coasta unde au rădăcină prunii.

Troiţa numără lacrimile adânci şi uscate,
Crucea îi şterge nasul plimbat prin uitate cimitire.
Tata mă întreabă dacă pe 1 Decembrie
Pot să-i aduc o cocardă tricoloră ca amintire.

Aprind o lumânare, o aşez pe tăişul de coasă,
Să văd pasărea nopţii care se ouă în lacrimi, acasă!

sonet de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-o face mama?

Ce-o face mama?
Mă întreabă într-o doară, al meu frate,
Iar eu rămân deodată uimită, aşa...
Şi-i spun: - nu ştii că a plecat departe,
În lumea celor drepţi şi-a celor nevăzute?
Mă uit în ochii lui, socot şi-ntreb şi eu:
Şi totuşi, ce-o face mama?

O fi găsit acolo sus în ceruri,
Să-i treacă de urât, de osteneală sau de doruri,
Un pui de asin, cu lapte praf să-l crească,
Sau cu a Lui Dumnezeu hrană Cerească,
Un vraf de cărţi, să le citească,
Copiilor din cer, nainte de culcare,
Cu zâne, zmei şi feţi frumoşi, poveşti nemuritoare?

Azi, tare un fior m-a zguduit, o amintire,
De parcă i-am simţit, prezenţa aievea lângă mine,
La întrebarea lui, nu pot găsi nici astăzi un răspuns,
Nu ştiu să desluşesc, misterul acesta nepătruns,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldură mare

Venise Gicu mai devreme-acasă
De cald - păi cum? - ce alt motiv avea
Să lase el băieţii chiar aşa
De capul lor... cu vin de tămâioasă.

Era atât de cald că se lipise
Cămaşa fleaşcă de spinarea sa,
Iar cipilica îi aluneca
De pe chelia care se-nroşise,

C-o tot freca, săracu Gică, des,
Plimbând pe ea, cu o mişcare blândă,
Tichia ce-i părea, acum, osândă
Şi ar fi vrut s-o schimbe cu un fes.

Dar nici căldura nu putea să-nmoaie
Un spirit c-al lui Gică, jovial,
Cu capu'-n nori, distrat, atemporal
Şi care... vrea acum să facă-o baie.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecătorul Arnett

Adevărul este, concetăţeni,
Că vechiul meu registru stătea acolo de ani şi ani,
Pe o etajeră deasupra capului
Şi-a scaunului meu de judecător; şi tot adevărat este
Că registrul de procese avea chenarul de fier
Şi că mi-a zdrobit chelia când a căzut –

(Se pare că a fost desprins de la locul lui
De tamponul de aer care a zguduit întregul oraş
Atunci când tancul de benzină de la fabrica de conserve
A explodat şi l-a incendiat pe Butch Weldy) –

Dar să punem, judicios, argumentele în ordine
Şi să lămurim întregul caz:

Întâi să notăm că mi-a fost spart capul,
Iar cel mai îngrozitor lucru a fost acesta:
Foile registrului s-au desprins şi s-au desfăcut
În jurul meu ca un pachet de cărţi de joc
În mâinile unui scamator profesionist.

[...] Citeşte tot

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul, mereu trecut...

Să nu uităm, că ieri am fost,
Suntem şi azi, dar mâine nu se ştie de vom mai fi,
Noi înşine.
Pentru că timpul ne transformă
Hai să lăsăm să moarădoar trecutul!
Iar noi, păşind spre viitor în timp,
Cu Timpul prieten,
Într-o clepsidră a vieţii,
Să plutim particule de iubire.
Căci noi datorăm lumii însăşi respect
Şi nu ne vom justifica în faţa nimanui,
Pentru cum am parcurs o bună bucată din viaţă,
Din verbul "a face" şi "a fii" conjugate la trecut.
Oh, viaţa se scurge ca o ploaie chiar şi pentru tine,
"Judecătorul meu"! Pic... pic... pic...
Fără să -ţi dai seama de inundaţia ce s-a creat...
Dar barca regăsirii pe tine însuţi te salvează.
Aş înfrunta chiar şi furtuni
Aşa cum am mai înfruntat!
Ploaia, mi-ar fi doar o cafea în dimineaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!