zdravan

Mihai: Salut, Luci. Ce mai faci? Cum te simţi?
Lucian: Mihai... Nu ştiu ce ţi-aş putea spune. N-am cuvinte... Ştiu că eşti supărat, că sunt vinovat, că n-am nici o scuză, că am fost un idiot, un cretin fără pereche şi nu mă aştept la înţelegere din partea ta, dar...
Mihai: Nu, Luci; încetează! Nu de asta am venit aici. M-ai auzit pe mine reproşându-ţi ceva? Nu vreau să te acuz de nimic şi nici nu trebuie să te scuzi faţă de mine. Am înţeles că n-ai avut intenţii neserioase şi-mi pare rău pentru ceea ce ţi-am spus atunci. Regret... Altfel spus, nu aveam motive întemeiate să fiu supărat pe tine, nici n-aş avea de ce să te iert şi sunt dispus să uit totul. Să lăsăm în urmă ce a fost. Nu vreau decât să te ştiu bine.
Lucian: Adevărat?!
Mihai: Sigur. Prieteni, nu?!
Lucian: Sigur, rămânem prieteni. Mă bucur că ai venit să mă vezi. Dar cum de te-ai răzgândit? Ultima oară când ne-am văzut, păreai foarte supărat. Spuneai că până atunci am fost mereu un exemplu demn de urmat pentru tine, un fel de idol pe care-l admirai, însă după ceea ce s-a întâmplat, ţi-ai schimbat brusc părerea; mai spuneai să-mi fie ruşine şi crede-mă, chiar mi-era, normal, fără să-mi fi spus tu... Şi mai ziceai că te-am dezamăgit şi că-ţi pare rău pentru mine. În plus, că dacă n-ai fi ţinut cont de respectul pe care mi-l purtai, mi-ai fi tras cel puţin un pumn zdravăn, pe care sigur l-aş fi meritat.
Mihai: Ştiu ce-am spus atunci... N-ai uitat? Parcă ai fi înregistrat totul pe bandă.
Lucian: Nu puteam uita. M-a afectat foarte mult. Nu puteam suporta gândul că aş pierde prietenia ta. A fost îngrozitor. Doream să nu mă gândesc, dar nu reuşeam. M-a durut mult mai tare decât pumnul acela zdravăn, pe care l-aş fi meritat.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Ce vreme! Nu se mai opreşte odată ploaia asta?! Hai, măi, puştiulică, altfel ne udăm rău de tot!
Mihai: Nu-mi mai tot zice "puştiulică"!
Alex: Bine, o să încerc. Oricum, hai odată!
Mihai: Dar tu de ce nu mă suferi?
Alex: Ce-ai zis, măi?! Cine ţi-a dat asemenea idei?
Mihai: Nimeni; aşa am constatat eu.
Alex: Se vede treaba că ai o imaginaţie foarte proastă.
Mihai: Nu cred; e clar că nu mă simpatizezi.
Alex: Aşa ţi se pare?! Greşeşti, măi... Da, ştiu, eşti fost campion mondial, la lupte, n-am uitat; arte marţiale. Ţi-ar place să-mi altoieşti măcar un pumn zdravăn, nu-i aşa?! Ce te opreşte?
Mihai: Nimic, dar nu sunt bătăuş, iar tu-mi eşti totuşi coleg.
Alex: Aha, faci pe drăguţul cu mine... Stai; cum te cheamă?
Mihai: Mihai.
Alex: Aşa, da: Mihai... Să nu uit; nu-i greu de reţinut.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoi (privind spre sandviş):... Şuncă de Praga, salam rusesc şi muşchi ţigănesc!.. Câtă solidaritate internaţională, între două felii de pâine albă! (Pauză). Ca să prindă putere, organul puterii trebuie bine hrănit! (Muşcă din sandviş). Am nevoie de calorii! Că m-am ascuţit, mai rău ca lupta de clasă... Munca securistului e grea! Muncă de... cum îl cheamă? (Încearcă să-şi aducă ceva aminte).... Că doar am învăţat astă iarnă, când am fost la şcoala de vară!... Cum dracu' îl chema pe ăla?... Un grec tâmpit, care primise o piatră de moară în gestiune... El o ridica întruna, pentru că aşa avea ordin, dar piatra se prăvălea înapoi, la loc comanda!... (Îşi freacă fruntea cu palma). Muncă de... Iosif?... Nu, ăsta n-a fost grec! A fost dictator... Muncă de... (Faţa i se luminează). Muncă de Sisif!... (Pauză. În scenă se strecoară, pe nesimţite, colonelul Adam. Lupoi îşi continuă monologul, fără să-l vadă). E vorba de zădărnicie, aici... Prind un duşman al poporului, îl bag la zdup... Şi în loc de pace socială, dau peste alt duşman! Tot al poporului, se-nţelege. Unul mai înrăit. Îl bag şi pe acesta la zdup! Vreau să plec şi eu în concediu, la Căciulata, când vine sursa şi mă informează. (În şoaptă) Cetăţeanul Mistică unelteşte împotriva noii orânduiri! A scris trei poezii, cu care subminează statul popular... (Tare). Dar eu nu voi permite aşa ceva! Partidul m-a pus de pază! Liniştea poporului a fost trecută în gestiunea mea! Am datorii mari faţă de partid. Partidul m-a scos din puşcărie! Partidul mi-a dat o pâine albă... Partidul mi-a dat grade şi tărie! (Scoate o sticlă de vin din birou. Ia poziţie de drepţi, cu sticla sus.) Trăiască şi înflorească partidul muncitorilor şi ţăranilor! (Bea zdravăn. Declamă)... Partidul e-n toate! E-n cele ce sunt...
Şi-n cele ce mâine... vor râde... la soare...

replică din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sincer, nu cred că-i bine, n-ar trebui să-ţi spun... Dar dacă insişti... Cu o săptămână înainte de a fi şi voi acceptaţi în echipaj, după ce aţi susţinut testele acelea, dat fiind că tocmai terminasem cu nava asta, "Pacifis", eu, Alex şi Nis, primisem deja vestea participării la misiune, evident, de la nimeni altul decât dom' director, iar dom' profesor Manea ne-a pus în vedere să ne anunţăm părinţii... Şi i-am anunţat, dar seara următoare, pentru că prima oară n-am îndrăznit şi nici nu eram foarte siguri de veridicitatea anunţului primit. Dom' director părea supărat pe noi că nu l-am crezut, la fel şi dom' profesor, care ne-a reproşat ceva de genul "Aveţi cumva impresia că ne jucăm de-a misiunea spaţială cu voi, băieţi?!" Aşa că, în seara aceea, n-aveam încotro, le-am spus părinţilor, acasă. Alex şi Nis au fost norocoşi, părinţii lor au fost în cele din urmă de acord, nu s-au împotrivit. La mine a fost altfel... Blondul nu a reacţionat în nici un fel, a primit vestea cu calm, sau cel puţin aşa părea, nepăsător, sau nici nu-mi dau seama exact, dar mama... Ea a fost total împotrivă, categoric, de la început! Cu câte cuvinte n-a încercat să mă convingă să renunţ... În cele din urmă mi-a zis că pot pleca în această misiune, doar peste cadavrul ei! Atunci eu, în loc să-mi fi văzut de treabă, să fi tăcut, i-am răspuns cu impertinenţă: "Ah, da?! În cazul ăsta, de abia aştept să particip la funeralii, cât mai curând, de preferinţă, zilele astea..." Asta ar fi tot! Pot adăuga doar că m-a pălmuit zdravăn, pentru prima oară în viaţa mea, dar meritam... Şi nu palma primită mă durea, cât sufletul, din cauza acelor cuvinte cărora le dădusem glas. Încă mă dor şi acum, la fel de mult ca în acel moment. Şi-n fiecare an ce trece, cuvintele acelea atârnă din ce în ce mai mult, mai greu. Pricepi acum?!
Lia: Vai, Luci... Da, te înţeleg.
Lucian: Bine. Sper să mă înţelegi, pentru că... Eu, nu, încă n-am reuşit! Uneori mă enervează la culme felul ăsta al meu de-a fi, dar pe moment, nu-mi dau seama că greşesc, doar după ce faptul e deja consumat şi nu mai poate fi schimbat nimic... Regret, însă degeaba!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!