y_

America

Bună dimineaţa, America,
te salut de sub cocoaşa mea de sare.
Încă un poet te pupă pe picioare,
încă un rebel în poala ta.

Dintr-un container, din pridvor,
privind New York-ul cenuşiu,
Americă, eu vreau să ştiu
ce ai făcut cu-al meu odor.

Zi repede sau te pocnesc în bot -
stă bine unui boschetar
să îi mai sară din muştar.
Hey, baby, do ya have some pot?

M-aşez. Mă-ncearcă ameţeala.
Tu unde eşti, iubito, între aceste degete
întinse-n ceruri dornice fără să pregete?
Lasă. Versuri copoi am pus pe urma ta.

poezie de Alex Popp
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevasta mincinoasă

"Y que yo me la lleve al rio
Creyendo que era mozuela
Pero tenia marido"

Federico García Lorca - La casada infiel

("Şi eu care-am dus-o la râu
Crezând că era fată mare,
Când colo avea bărbat.")

Federico García Lorca - Nevasta necredincioasă

Credeam că e fată mare
Când am dus-o pe cărare;
da şi eu - ce minte proastă! -
n-am bunghit că e nevastă.

O fi fost ea ca zambila,
dar mersei mai mult cu sila.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panta rhei, sărmane Y. Din toată splendoarea-ţi şi hazul bufonesc de altcândva, s-a ales doar colb uscat în deschizăturile din hârca asta urât mirositoare.

Dan Costinaş în Hamlet. 13 telegrame, T9 (2016)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu întâmplător se spune că femeia X s-a dăruit sau şi-a jertfit virtutea bărbatului Y, iar despre bărbatul Y că a avut-o pe femeia X. Există un sens, o semnificaţie profundă în aceste afirmaţii, aparent banale. În dragoste, femeia se transformă pe sine în jertfă, iar bărbatul rămâne de cele mai multe ori doar un simplu posesor. În iubire, cel ce oferă şi se jertfeşte pe sine atinge sublimul, nu cel ce primeşte.

George Budoi în Dicţionarul dragostei (2000)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiaj interior

Am pornit în mine dintr-un fir de păr,
cel mai de sus ce stă mereu rebel
şi am alunecat ceva mai jos
spre spate 'nainte de ceafa, ea dintre acele masate,
ceva mai sus de unde am echilibrul, la un creier mic, un cerebel,
iar înspre faţă am fruntea peste emisfere
cu întortochieli de adevăr
până la nişte glande cu carapace gloss,
toate cu "iză", epi, hipo... toate rasate,
ce-mi conduc călăreşte partea în care nu-s nervos,
pe un hipo... talamus de răscruce
ce se prelinge-n coadă albă, plină
de-o măduvă, toată din multiple fire
ce mi le protejez c-o mielină
şi care tot ce am de gând induce
şi chiar mă face să mă simt, să fiu o fire...

De aia şi miros, din vasele de-un etmoid,
ce se preling pe nişte fante ce-mi dau glas nazal
când trebuie să fiu aproape teatral

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!