Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

veșnicie

Poezii despre veșnicie

Rezultate pentru veșnicie în creații poetice, în ordinea relevanței și a calității:

Câinele

eu m-aș uita o veșnicie la focul care arde-n vatră
o altă veșnicie cred că, la apa râului de munte
a treia veșnicie însă, m-aș vrea un curcubeu drept punte
s-o treci ușor venind spre altul, crezând că totuși e din piatră

eu m-aș uita o veșnicie la stelele ce ard în ceruri
o altă veșnicie cred că, eu m-aș uita la bezna beznei
a treia veșnicie însă m-aș vrea mai jos de umbra gleznei
când tu vei trece înspre dânsul prin arșițe și triste geruri

eu m-aș uita o veșnicie la vetre stinse și la ape
ce duc în cozi de lungi comete viață lumilor de piatră
a doua veșnicie însă mă vreau un câine care lătra
când tu te vei opri din drumuri și eu te voi simți aproape...

poezie de (21 noiembrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Pulvis

Imensitate, veșnicie,
Tu, haos, care toate-aduni...
În golul tău e nebunie, -
Și tu ne faci pe toți nebuni.

În fața ta sunt cel mai laș.
Imensitate, veșnicie, -
Iubesc o fată din oraș...
Învață-mă filosofie.

Imensitate, veșnicie,
Pe cînd eu tremor în delir,
Cu ce supremă ironie
Arăți în fund un cimitir.

poezie celebră de
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Nouă

Parcă a trecut o veșnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veșnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veșnicie
de când gândul ascuns că ești ce-am așteptat
te-a făcut să te gândești mai bine.

Parcă a trecut o veșnicie
de când așteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veșnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veșnicie

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Florin MihalceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Suportabila veșnicie

Ce nu-i boală, e moarte.
Ce nu-i aici, nu-i nicăieri.
Nu doar vecia ne desparte,
Ci fumegânda zi de ieri.

Noi rezistăm în veșnicie
Pentru că știm că e mereu,
Viața ni-i grea ție și mie,
Cu zilele ne e mai greu.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Binecuvântată-i nunta

Binecuvântată-i nunta tinerilor credincioși
Domnu-i face prin iubire fericiți și luminoși;
Binecuvântată fie nunta voastră tot așa
pe pământ și-n veșnicie să vă bucurați de ea.

Binecuvântată-i viața soților ascultători
ei rămân în Domnul una, credincioși și iubitori.
Binecuvântată fie viața voastră tot așa
pe pământ și-n veșnicie să vă bucurați de ea.

Binecuvântată-i roada soților rămași curați
fiii lor vor crește-n Domnul, credincioși adevărați;
binecuvântată fie roada voastră tot așa
pe pământ și-n veșnicie să vă bucurați de ea.

Binecuvântată-i munca soților nedespărțiți
ei, prin harul rugăciunii de nimica nu-s lipsiți;
binecuvântată fie munca voastră tot așa
pe pământ și-n veșnicie să vă bucurați de ea.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Penitență

Penitent în fiecare clipă,
Penitent în fiecare gând,
Astăzi când iubirea se-nfiripă
Mai puternic parcă, ca oricând,

Penitent în fiecare noapte,
Penitent în fiecare vis,
Când surâsuri, sărutări și șoapte
Să rămân cu tine m-au convins...

Să rămân cu tine-o veșnicie,
Penitentă sufletului tău,
Să croim o nouă armonie,
Să pictăm subtil, un alt tablou...

Pas cu pas, în cețuri de săruturi
Către veșnicie să pornim,
Penitenți în propriile-nceputuri,
Cu păcat și fast să ne iubim!

[...] Citește tot

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lăudați pe Domnul

Lăudați cu toți pe Domnul, altul ca El nu-i
Și în veșnicie ține blânda-I îndurare
Lăudați pe Cel ce ține-n stăpânirea Lui
Taina tainelor și-n lume este Cel mai mare.
Lăudați pe Cel ce singur face mari minuni,
Dumnezeu a pus pământul până peste mare
Domnul domnilor El este pentru toți cei buni
Și în veșnicie ține a Lui îndurare.

Cu pricepere și cerul tot El l-a întins
Soarele să lumineze peste-ntreaga zare
Luna, stelele pe bolta tot El le-a aprins
Și în veșnicie ține marea-i îndurare.

Lăudați cu toți pe Domnul, bunătatea Lui
Lăudați-L și-I aduceți slava și-nchinare
Cum e Dumnezeul nostru nimeni altul nu-i
Și în veșnicie ține marea-i 1ndurare...

poezie de (3 martie 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stropi de veșnicie

stropi de veșnicie

ploaie de luni și stele
în cerurile mele
eterne
ploaie de sori și comete
în universurile mele
concrete
ploaie de planete și culoare
în inima mea
iubitoare
ploaie de lumină divină
în ființa mea
deplină
ploaie de iubire infinită
în sufletul meu
care-ntruna palpită

poezie de
Adăugat de Gabriela MarinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atâta veșnicie...

.. De haosuri eterne cu aștri murmurând
Nostalgic se lovește frântura mea de gând
De unde-n Eminescu atâtea Universuri...
Atâta Veșnicie... De unde-n Eminescu...

De unde... dulce mama și grelele scrisori
Și codrii de aramă cu albăstrii de flori
De unde Cătălina, de unde Cătălin
Scăldat în foc de soare Luceafărul divin

De unde și Cezarul și plopii fără soț
Și greco-bulgărimea, Fanarul cu iloți
De unde lac cu nuferi, mijloc de codru des
Și vreme ce tot vine și valuri ce tot trec?!

Suntem români și punctum... zic aștrii împletind
În mreaja de văpaie frânturile-mi de gând
Din noi născu Poetul atâtea Universuri
Atâta Veșnicie... Atâta Eminescu...

poezie de
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O veșnicie Te-aș sluji...

O viață-ntreagă Te-aș sluji pe Tine
O viață-aș sta și încă-o veșnicie
Să-Ți adâncesc cuvintele în mine
Să mă-ncălzesc cu flacăra lor vie.
Atâta mi-am dorit să-mi ieși în cale -
Erai un vis, erai o-nchipuire
Dar când m-ai plâns cu lacrimile Tale
O ușa mi-ai deschis spre mântuire.

Și când pe dealul Golgotei la cruce
Te-au pironit și Te-au străpuns cu ura
Când am văzut lumina cum se duce
Și cum Îți mor cuvintele din gură.

M-am prăbușit plângând cutremurată
Nimic n-a mai rămas să mă aline
Și m-am rugat: de-ai mai veni odată
O veșnicie voi sluji la Tine...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook