urc

* * *

urc cobor de iubire mor
nimic nu se aude
un oftat adânc frigul
frate prizonier în transă

urc cobor de iubire mor
sângele ultima scânteiere
coboară în tenebre limba
clipa străpunsă de-o stea

urc cobor de iubire mor
totul e murmur în tăcere
apa cunoaşte piatra dură
strada salută limba scoasă

urc cobor de iubire mor
se vede toamnă moartă
frunza vântul îl sărută
altceva nimic de pierdut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urc privirea

pe coloana lui brâncuşi
şi nu mai ştiu până unde
ajung în ceruri
şi nu s-a sfârşit
urc spre infinit
pe coloana preţioasă
ochii obosesc îmbătaţi
de gloria ce leagă
cerul de pământ

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarta

ce soarta, Doamne, ce calvar
imi pregatesti in ceruri iar
ce chin prin care n-am trecut
de-asupra mea vei fi cernut
de-un sfert de veac
de-un sfert de veac
tot urc un deal anevoios
batut, furat, umil, zoios
vandut, tradat, scuipat, raios
cu funie la par si os
tot urc si tac
tot urc si tac
sau poate - adevar banal -
eu urc la vale nu la deal
poate urcusul nu-i spre cer
iar calauza-i lucifer?!
de-un sfert de veac
de-un sfert de veac
tot urc un deal anevoios
batut, furat, umil, zoios

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (30 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul locului natal

Când urc, la Şimnic, spre Bulzeşti
Şi las Craiova, jos, în poale,
Mă simt ca zmeul din poveşti,
Ce nu-şi mai are loc în ţoale!

Un glonţ în piept de-l slobozeşti
Va ricoşa ca şi din zale,
Când urc, la Şimnic, spre Bulzeşti
Şi las Craiova, jos, în poale!

Emoţiile sunt fireşti...
Legat la ochi cu moi basmale,
De-aici n-ai cum să rătăceşti,
Căci vin locurile natale...

Când urc, la Şimnic, spre Bulzeşti!

rondel de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul (ferm): Caut protecţia unui act normativ! Vreau să vorbesc cu puterea legislativă!
Ofiţerul: Atunci trebuie să mergeţi un etaj mai sus.
Bărbatul (ferm): Nu pot să mai urc! Sunt îngrozit! Cu cât urc mai sus, cu atât situaţia e mai josnică...

replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din larg

Eu urc spre culme... Mi-a rămas în urmă
Noroiul prins în putreda-i osândă,
Înfrigurata patimilor turmă,
Cu chiot lung de-ntrecere flămândă...

Eu urc... Acolo jos, în adâncime,
Aud viaţa ce-şi întinde hora;
E necurmatul cântec din vechime.
Îl ştiu... Mai bine n-o să-l ştie nime,
Căci am băut din cupa tuturora
Şi l-am plătit cu lacrimi şi cu rime...
...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau tăcut

în faţa blocului cu buchetul
de trandafiri incredibili de roşii
nu-s hotărât dacă trebuie să renunţ
să urc două etaje
cincizeci de trepte
să primesc personal refuzul ei
sau să renunţ
şi să-mi mănânc ciocolata
cu canabis şi alune
stau în cumpănă parcă sunt
concurent priceput la gimnastică
să urc buchetul de trandafiri?
sau să-l las pe o bancă?
ar înţelege ea ceva

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urc în tăcere scările Turnului de la Apus

Urc în tăcere scările Turnului de la Apus,
Luna atârnă pe cer ca o secere.
Rece, limpezimea toamnei e captivă-n adâncimea curţii.
Acolo stă de veghe-un arţar singuratic.

Despărţirea dureroasă a tăiat,
Dar n-a putut întrerupe legăturile dintre noi.
Mintea-mi este încă vie.
Despărţirea are un anumit gust,
Pe care inima mea nu-l mai cunoscuse.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitul are găuri

Infinitul are găuri,
Când le urc le şi cobor
Într-un sens fără de sens,
Nu trăiesc şi nici nu mor.

Hai cu mine să-mpărţim
Clipe din dureri celeste,
Lacrimile bucuriei
Din sfârşitul de poveste.

Infinitul are găuri,
Le tot urc sau le cobor,
Tu îmi ţii fierbinte sensul,
Nu trăiesc şi nici nu mor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă urc în cireş

Mă urc în cireşul pietros al zilei,
din spatele nopţii coborâtă de pe scară,
soarele urcă pe treptele înalte ale cerului,
cireşele strălucesc în razele lui.

Aşteaptă-mă la marginea amiezii
unde se odihneşte liniştea la umbră,
se deschid uşile raiului
şi nu-i nicio adiere de vânt.

Acolo cu limba subţiată de aromă
îmi vei înflori cuvintele nespuse
şi-mi vei înroşi cu buzele iubirea
în carte-mi arde răsuflarea
în focul aprins.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!