transcendental

Omul este tragic datorită naturii sale ambivalente, care îl face să aparţină celor două universuri şi să nu se mulţumească doar cu unul din ele. În spatele omului natural (şi includ sub această denumire omul social) se ascunde un altul, pe care îl voi numi transcendental. Acest om transcendental este omul interior, a cărui existenţă se situează în afara obiectivării. Lui îi aparţine tot ceea ce, în fiinţă, n-a fost aruncat la periferie, tot ceea ce nu este alienat sau determinat în exterior; tot ceea ce este, în el, un simptom al apartenenţei sale la împărăţia libertăţii. E inexact şi convenţional să numim aceasta natura omului, chiar adăugând epitetul corectiv "superioară", căci libertatea nu este "natura", spiritul nu este natura, e o realitate de o altă specie... Omul transcendental se situează în afara distincţiei subiect-obiect.

citat clasic din Nikolai Berdiaev
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra e singurul spion transcendental.

aforism de Ionuţ Caragea (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

După părerea mea, singurul lucru de preţ într-o carte este ceea ce e transcendental şi extraordinar.

citat celebru din Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a dezvălui un poem în matricea lui metafizică avem nevoie, cum altfel?, de întregul univers cultural care, transcendental, ne conţine.

aforism de Dumitru Găleşanu din Luminile omului: lirica filosofică (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

transcendental

Numesc transcendentală orice cunoaştere care se ocupă în genere nu cu obiecte, ci cu modul nostru de cunoaştere a obiectelor, întrucât acesta este posibil a priori.

definiţie celebră de Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul Meu poet

Copilul Meu poet, vreau să cânţi cu Mine:
Am terminat cu timpul şi cu faptele.
Jocul meu cosmic s-a sfârşit.
Cel Unic, Transcendental am fost.
Cei Mulţi, Universal acum sunt.
Eu sunt Sufletul-Floare al Eternităţii Mele.
Eu sunt Inima-Parfum a Infinităţii Mele.

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transcendental

Un gând rătăcit
coboară grăbit spirala vieţii
spre informaţia primordială
acolo unde materia şi antimateria
joacă zaruri cu D-zeu
iar El nu şi-a pierdut încă
umorul
mai crede în creaţia Lui
agonizează printre lanţurile de carbon
şi se întrupează pătimaş
în materia unei fiinţe
cu chipul palid
şi inima întunecată
de şoapte nepătrunse
pierdute în timp
ca un blestem
sau ca o rugăciune
către nefiinţă.

poezie de Viorica Hagianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în "al"

Cu voi sunt un sentimental
şi vă-nţeleg că-n acest hal
beţi fără bani, omagial!
E al meu gândul din pocal
ce dă târcol - fapt epocal -
transmis în stih transcendental
de mentor vlăguit verbal
ce-ar vrea să fie genial!
Ar fi mult mai raţional
să acceptaţi un sfat banal:
acasă haidem, că-i scandal,
ne-aşteaptă vorbe fără voal!
Eu, sincer spun că fi-voi pal:
nevastă-mea e tribunal!

sonet epigramatic de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul dus...

Stau cu gândul dus...
Aleargă în tromba albicioasă
A aburindei cafele
Şi visele mele...
Vârtejul transcendental
Caută înfrăţirea cu absolutul.
Eu sunt începutul!
Punctul "0" în care
Se stinge o lacrimă,
Se ascunde o mare...
....................................
Nu mă ascundeţi în tăcerea
Din jurul vostru!
Voi erupe-ntr-o zi
Şi transcendent mă voi înălţa
Către stele,
Ca aburul cafelei
Din oricare clipă când
Stau la masă cuminte, visând...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este moartea?

Moartea este o călătorie
Spre un tărâm fermecat,
O lume cu fluturi şi flori,
Cu râuri limpezi şi reci,
Un nivel spiritual transcendental,
Unde căţăraţi pe iedera iubirii de semeni,
Facem paşii nestemate
În oglinda unui alt timp.
Acolo poveştile ne acoperă gleznele
Şi sorbim din nectarul eternităţii
Zâmbetul şi sărutul celor dragi nouă.
Acolo este o lume de oglinzi paralele
Şi de mistere inegale, risipite,
Ce au răsărit pe solul irisului opac.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!