titirez

Modele pentru joaca de-a vorbele

1. OMUL ŞI VRABIA

Pe buturugă subt pom
Îmbucă pîine un om,
Şi din pom un titirez
Cerea fărîme de miez.
Acum, după-nvătătură,
Vine şi le ia din gură.

2. VRABIA LA SPĂLĂTORIE

Titirez ori vrabie
Vino pîn' la albie
Unde maica spală rufe.
Ar avea şi el o scufă
Şi ciorapii de clătit,
Care s-au cam terfelit.

3. CHIRIAŞUL DE PRIPAS

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Aţipesc. Şi vise
Împrejuru-mi cresc
Punţi peste abise
Şi oricât de des,

Îmi propun de veghe
Să rămân mereu
La fiece veghe
Cade plumbul greu,

Pe gene şi pleoape
Dincolo de poartă
Legănat de ape
Ca o mare moartă;

Obsedant o barcă
o văd. Şi tresar
o clipă. De parcă
I s-ar da cu var.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recitalul simptomelor

Nu-mi place firea, starea mea mentală;
Sunt acră, certăreaţă şi brutală.
Îmi urăsc picioarele, îmi urăsc mâinile osoase,
Nu tânjesc după ţinuturi mai frumoase.

Mi-e groază de recurenţa luminii dimineaţa;
Nu-mi place noaptea să intru-n pat, să-i văd albeaţa.
Privesc chiorâş la omul simplu şi-aşezat.
Nu suport niciun banc, fie el inocent sau deocheat.

Nu-mi găsesc liniştea când scriu, nici când pictez.
Lumea mea-i o grămadă de-aiureli, un titirez.
Sunt decepţionată, stearpă, cumva un lest.
Pentru felul cum gândesc, ar trebui să fiu deja-n arest.

Nu-s bolnavă, dar nici nu mă simt bine.
Fostele mele vise-s azi dracului concubine.
Sufletul mi-i frânt, spiritul posac, pus sub obroc.
Nu mă mai plac deloc, dar chiar deloc.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva se stinge, dar floarea de lotus

Ceva se stinge, poate soarele, poate dragostea,
O flacără într-o lampă afumată,
Întunericul are braţe lipicioase,
Creierul meu aleargă – titirez pe masa lucioasă a contelui,
Nu mai bate inima pentru tine, aşa mi se pare,
Dar nici o flacără nu ajunge la stele,
Am văzut morminte care umblau pe stradă,
Aud un râs pe scări, o fi râsul iubitei?
O fată suavă se făcu otravă, ca-n basmele cu pogonici,
Pentru cei mici, erai bună, te-ai făcut mătrăgună,
Altfel e umbletul, portul,
Îmi duc în mine şi mortul.
******************************,
Floarea de lotus şi-a deschis petalele
De un alb orbitor,
La fel ca femeile care ştiu să iubească,
ştiu să respingă ura prostească,
ştiu să aducă alinare celor străbătuţi de curenţii reci
ai singurătăţii concrete,
floare de lotus, care zeiţă te-a plămădit din propria ei carnaţie?

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!