sustinere

Vecie

În odăiţa îngustă a trupului
Mama numără inelele
Copacului.
Cu laţul privirii
Prinde curioşii
Care urcă
Sau coboară.

Eu sunt prins
În nodul de susţinere,
Acolo, unde sângele
Îşi murmură
Continuitatea.

În odăiţa încreţită a trupului
Sudoarea mamei
Macină vecia.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gest de susţinere

Ca să nu mai dezamăgesc niciodată
Voi ocoli răscrucile,
Îmi voi dărui prinosul valurilor
Mă voi netezi înaintea altarelor,
Neputinţa o voi urla doar în stal
Voi rupe picioarele vieţii
Batjocorindu-i infirmitatea.

Străpunsă de aşchiile cuvintelor
Mâinile vor susţine deodată cortina
Ca şi cum aş arăta copilului de lângă mine
Bolta cerului!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1983)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapte nu vorbe

Faptele sunt mai necesare decât vorbele
au în ele substanţa vie,
dimensiunea prestanţei omului
ce urcă sau coboară în trepte
pe scara cu susţinere proprie.

Lumea se înalţă în fiecare zi
pe cerul înţelegerii sale
in aşteptatul târziu
al umbrei.

Lumina trece din vorbe-n cuvinte
şi se sedimentează în timp
desprinsă din faptele
făcute ori nefăcute.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scheletic

... cu bula fixată pe atlasul ştiutului
am început să mă rotesc pe axis,
profitând că am o bună susţinere;
o coloană vertebrală,
adică... scurt, o şiră
de segmente puse unul peste altul,
o înşiruire bine cablată la realitate!
Un mănunchi!...
Sunt o fire, din fire!
Şi-aşa-ş fi întru' totul;
în rest încep
în prelungiri ce pot dispărea...
şi totuşi lor le dau cea mai multă importanţă,
lor!... şi la măzgălitul bulei;
crezând că dac-o refigurez
se schimbă ceva
şi nu mă mai recunosc...
în nimeni?!?...
Oricum, cu ce-mi păstrez,
sunt singurul mesaj palpabil

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Free solo

E soarele blând jucându-se
pe liniile fine de pe chipul mamei care mă-nfrânge,
un cântec de doliu plutind
printre casele albe,
punctuleţe pe piele, pernuţa înfiptă cu ace şi mi-e frică sau frig
sau de amândouă.

Trec printre oameni ca printr-un hol plin de manechine, forme lucioase şi reci, unisex.
În mintea mea luminiţele se sparg pe rând,
îmi mor micile fericiri.
Nu-i aproape nimic rămas aici de care să mă agăţ,
fac free solo pe un perete aproape drept, caut micile crăpături de pe inima ta unde să strecor o frânghie de susţinere.

Oraşul în care am crescut nu va fi acelaşi
în care o să trec
de partea cealaltă a ceea ce nu cunosc şi mă sperie,
îmi promit, în autobuzul de seară,
cât totul se întunecă din mers, se cutremură un pic şi mă sfidează.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul nimănui

COPILUL NIMĂNUI

De ce-ai plecat fără să-mi spui
o vorbă de alinare?
Să fiu copilul nimănui,
cu-a lumii stigmatizare?!

M-ai lăsat, fără să-ţi pese,
când nu învăţasem să scriu.
Mai târziu, din interese,
voiai alăturea să-ţi fiu.

Nu-mi doream avere mare
ori susţinere bănească,
ci caldă îmbrăţişare
de iubire părintească.

Paşii pe cărarea vieţii,
Dumnezeu să mi-i îndrume,
mă rugam la miezul nopţii,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Copiii - muguri de suflet
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoluţia morţii

cimitirele vor să intre în greva foamei. nu mai suportă atâta aport de energie
şi se gândesc la pribegie. mai ales că până şi polii au început să migreze
lăsând acele busolelor de capul lor
dintr-o groapă o mumie râde la soare
e îmbălsămată cu platic, invelită în plastic
şi nu se supune nici unui proces de descompunere
doar copii mici mai ştiu ce-înseamnă să putrezesti fără mofturi
dar nici copii nu mai mor decât nenăscuţi
dacă apuci să ţipi nu mai scapi
eşti obligat să trăieşti
cu vaccinuri cu tot
moartea a decis să se revolte
cimitirele fac marşuri de susţinere
dar cuvintele zboară lăsând dâre roşii în urmă
rostul revolutiilor e să moară
rostul cimitirelor e să primească morţii
şi rostul morţilor e să putrezească
pentru a da naştere noului
dar pe undeva regulile au fost contestate
şi declarate neconstituţionale

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mai bine decât în altă parte

Îţi scriu pentru că nu pot să-ţi vorbesc în faţă,
eşti dusă prea departe,
am rămas aici să-mi măsor puterea de rezistenţă
şi o am învelită-n dragoste aprinsă,
oricât de rău ar fi, e mai bine decât în altă parte
şi mă simt chiar bine.

N-am alte veleităţi şi nu cred în realizări fulminante,
nici nu vorbesc prea mult şi nu mă plâng
aşa cum fac cei ce se iubesc de nu mai pot
şi apoi se desparte repede,
nu există susţinere fără propriul efort,
nu poţi trăi ca o liană pe trunchiul unui copac,
te poate ucide cu umbra deasă,
dacă tristeţea şi bucuria nu şi-ar da rând
cum vom izbuti.

Dacă vrei să te întorci, să nu-ţi fie ruşine,
nu interesează pe nimeni,
astăzi a luat naştere o nepăsare individuală,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!