seceta

Poem secat

Seceta ucide zice poetul
seceta nu-i bună la rană
murim încetul cu încetul
în poezia contemporană

Seceta nu-i bună la rană
seceta nu-i bună la nimic
un înger a rămas în pană
în poem la cer îl ridic

Seceta nu-i bună de nimic
murim încetul cu încetul
cu destinul negru în plic
seceta ucide scrie poetul

Seceta nu-i bună la rană
seceta-i condiţia umană

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (21 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta nu-i bună la rană
seceta-i condiţia umană

hilar, adică de toată jena, mai ales la profilul afişat.

Secetă generală

Crapă seceta ogorul,
Uscăciuni sunt de tot felul,
A secat chiar şi izvorul
Ca şi mie... portofelul.

epigramă de Viorel Frîncu din ziarul "Viaţa Buzăului" (21 octombrie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făţărnicia sa Teodosie ToMITAnul, arhiepiscopul Tomisului, se roagă la Dumnezeu, înconjurat de mulţimi de oameni, pe câmpurile arse de secetă, să dea ploaie. Drept răspuns, Dumnezeu a făcut seceta şi mai aprigă...

aforism de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 iulie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

seceta m-a făcut
să nu mai ştiu
nimic de umbra mea

s-a uscat
în carnea aspră
şi sufletul captiv
între atâtea foşnete
de frunze

cuvintele ce le spuneam
ca să mai treacă vremea
într-un mod plăcut
nu mai au consistenţa
unei mângâieri

îmi vine să plâng
dar mi s-au terminat
apa şi sarea
din ochi

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta desfrânată

O secetă plângea lâng-o fântână
Şi se ruga cu foc lui Dumnezeu:
"Mai lasă-mă, Părinte, doar o lună
Cu soarele vărsat în pieptul meu!"...

Când a venit o ploaie şi seceta fecioară
S-a răcorit de-odată din piept şi până jos;
Dar a-nceput s-o ude, şi-a început s-o doară
Şi s-a sfârşit iubirea din visul ei frumos.

Plângea şi se ruga lui Dumnezeu,
Că tocmai se trezise dintr-un vis;
I-am auzit cuvintele doar eu,
Dar niciodată-n viaţă nu le-am zis.

O scetă plângea la poarta mea
Şi se ruga să n-o spun la vecine
Că s-a ţinut cu soarele şi-ar vrea
Să vină să se ţină şi cu mine!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemenea ţie dau bice ploilor şi te implor

azi sunt cuminte dau bice ploilor ca un jocheu
de secetă mi s-a albit sub braţ cămaşa
eşti trup din trupul nordului nefericit
iar seceta ţi-o stinge de un timp
doar vinul şi apoi cârciumăreasa

dau bice ploilor ce dintr-un bici ar vrea să muşte
poate din carnea ploilor mustind de dor
iar eu sunt biciul care zvântă toată răceala rea din tine
şi sângele ce curge din nou din iad înspre obor

dau totuşi bice (ploilor ) ca un jocheu
de secetă mi s-a albit sub braţ cămaşa

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

Pe cer, valuri de foc
Doinesc înserarea...
Pământul - cântec de jale,
Se-adapă din lumina cerului sfânt.
O lacrimă de-ar pica,
S-astâmpere setea
Şi s-aline durerea cu sârg!
Fântânile clocotesc,
Bolborosesc lacrimi de suflete
Şi săgetează în piept,
Clocotesc rugi şi rugul ochiului gol
Se-mpiedică de-o vreme-n nămol.
Sângerii, nopţile sunt brodate cu moarte.
Se-ascunde în tină,
Ca o pedeapsă, seceta.
Sălcii de jar
Coboară în umbre ca o iertare,
Pe pământ-chihlimbar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarii fără vină

li-s inimile păsări cu aripi frânte-n zbor
şi zbor de inorogi cu cornul blestemat
şi corn fără de coarne, căci secetă a fost
şi secetă de ape cu ochi nedeocheat
şi ochi întors spre mare
şi mare fără mal
şi mare fără barcă
şi bărci fără pescar
pescari fără de pipă
şi pipă cu mult fum
şi fum li se ridică
în inimi este scrum
şi iată curge-n inimi
o ploaie de-amăgire
ce ploaie şi ce moarte
pândeşte prin ruine...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta lui Labiş

Seceta a ucis orice boare de vânt
poetul s-a topit şi-a intrat în pământ
cuvintele-au albit ca părul din barbă
şi-s tot mai rare şi nimeni nu-ntreabă

Desculţi aleargă copiii prin cer
cu gura uscată nimic nu mai cer
şi mamele au pieptul uscat şi bătut
de parcă nicicând vai n-au născut

Că miezul de foc al pământului poate
îşi mută iar iadul de noi mai aproape
înnebuniţi cu toţii duc mâna la gât
să umple găleata cu sânge atât

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (31 iulie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

secetă de poet
picăturile de ploaie
în călimară

haiku de Costel Zăgan din Fulger în doi timpi
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!