scund

Icoane

mă gândesesc la ruşi
ca la nişte icoane cu putin cel scund
cu aureolă
sigur vor de la noi
puţină smerenie şi gondolă
cu care, lat(r)ini
să străbată veneţia cum
ai perfora o conservă
mort de foame,-n murano
sticla pisată
să le şadă cazacilor
în dinţi, cum luciul în icoane cuminţi
fără putin cel scund
gângurind
unele rugăciuni
val cu val
unele rugăciuni

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet petrecut

Scăzută zării blândă e ţara minerală.
- Inel şi munte, iarbă de abur înzeuat.
A ofilirii numai această foarte pală
Făclie, pe ghicirea Albastrului ouat.

Minţiri, lumini! Scăpată, doar sfânta, ca o maică
- Ars doliul ei; cu fruntea călcată de potcap:
Scăldând la dublul soare, apos, de la Drăgaică,
Rotundul, scund în palmă, duh simplu-n chip de nap.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pierdut

Scăzută zării blândă e ţara minerală.
- Inel şi munte, iarbă de abur înzeuat.
A ofilirii, numai această foarte pală
Făclie, pe ghicirea Albastrului ouat.

Minţiri, lumini! Scăpată, doar sfânta, ca o maică,
- Ars doliul ei; cu fruntea călcată de potcap;
Scăldând la dublul soare, apos, de la Drăgaică,
Rotundul, scund în palmă, duh simplu-în chip de nap.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aristotel despre femeie

Femeia, el a clevetit,
E un bărbat nereuşit;
Se vede treaba, dragii mei,
Că le ura mult pe femei.

Se ştie că Aristotel
Era un om cam urâţel:
Scund, îndesat, cu ochii mici
Şi un peltic între peltici.

Nu-i de mirare, sâsâitul,
Numit adesea Stagiritul,
Mult renumitul grecotei
N-avea succese la femei.

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (9 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec la clavecin

Jiul cântă la clavecin
mâinile sălciilor se pleacă uşor
pe harpe de vânt rotind ape lin
amintirea se umple de dor.

trestiile se ondulează în menuete
s-aprind stele de mătasă
cerul tremură în piruete
în noaptea ieşită la coasă.

fuge iubirea'n rădvane
timpul devine fecund
iarba culege castane
pentru cerul prea scund.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul imperfect

Un clopoţel... scund, plăpând şi zgribulit
Sfidând norii şi-a lui soartă
vrea s-ofere caraghios
din puţinul care-l are
o aromă caldă
un miros ameţitor de verdeaţă
şi candoare albă
ca şi gândul păcătos
remarcându-ţi picioruşele înalte
ce păşesc victorios
prin zăpada afânată
peste noapte.

Astea-s vorbe azvârlite-n astre
şoapte stârnite în lună
când universul străbate
prima zi de primăvară!

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Eşti mai sărac cu duhul
Sau eşti un om deştept,
Ai inima de gheaţă
Sau simţi o torţă-n piept,
Nu te iubeşte nimeni
Sau eşti divinizat,
N-ai bani nici de mâncare,
Sau eşti super bogat,
Eşti ticălos, nemernic,
Sau bun şi generos,
Urât ca o maimuţă
Sau ai un chip frumos,
Eşti gras şi scund sau poate
Ai trupul zvelt, înalt,
Oricum ai fi, eşti numai
O umbră pe asfalt.

poezie de Octavian Cocoş (13 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Falsa moartă

Cu umilinţă, tandru, peste-un mormânt ardent,
Pe-un insensibil monument
Pe care-a ta splendoare-l formează obosită
Din umbre, vis, pasiune risipită,
Eu mor, eu mor de-asupra, mă surp şi cad afund;
Însă abia mă nărui peste mormântul scund,
A cărui masă-nchisă spre scrum mi-atrage faţa,
Că moarta-aceasta falsă, -n care se-ntoarce viaţa,
Zvâcnind, deschide ochii, mă muşcă şi mă ia,
Şi ne-ncetat îmi smulge o nouă moarte-n ea
Mai preţioasă decât viaţa.

poezie clasică de Paul Valery din Farmece (1922), traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde plec

Oriunde plec, tot sper s-ajung la tine
Şi cred, pe cât în drumuri mă afund,
Că orizontul meu e mult prea scund
Ca să distrug ce ancoră te ţine.

Îmi dă o veste cine ştie cine,
Şi eu de-aceste şocuri mă ascund,
Atâta timp cât pe-un pământ rotund
Am parte de atâtea serpentine.

Aşa, probabil, viaţa mea va trece
Şi voi spera în fiecare zi
Că ne vom întâlni şi regăsi,
Ca după un potop de apă rece.

Acum, pe ţarm, mă cert cu tine şi
Cu marea ce era să te înece.

poezie celebră de Adrian Păunescu (ianuarie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Premiul minus întâi

Muuuult înainte să mă nasc
am avut o ghiată fără picior
şi o mănuşă fără nici măcar
o mână!
Mă scărpinam pe ceafă
şi îmi cocoşam un
înger care pe atunci
era şiret!
Vezi tu mă şiretule
degeaba eşti lung şi subţire
dacă eu nu sunt nici scund
nici n-am găuri în iubire
prin care să treci!
Şi ce dacă!
Şi ce dacă!
Şi-mi făcea dublă fundiţă...
Şi ce dacă
Şi ce dacă
Şi ce dacă
Presimt eu

[...] Citeşte tot

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!