Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

romulus+ vulpescu

Serioase/triste despre romulus vulpescu

Rezultatele următoare se referă la oricare dintre termenii căutați. Pentru rezultate care includ toți termenii, se poate efectua o căutare strictă.

Rezultate pentru romulus+ vulpescu în citate cu ton serios sau trist, în ordinea relevanței și a calității:

Sunt absențe mai onorante decât prezența!

citat clasic din
Adăugat de MareșalulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Niciodată nu-ți alegi o artă... Nu, arta te alege pe tine.

în interviu (7 aprilie 2010)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu consider c㠖 bine, nimeni nu-și poate alege destinul – important este pentru mine să am o activitate culturală, în general. Nu e important ca eu să rămân ca un mare sau un bun poet sau gazetar sau regizor, ci să fi fost un ferment cultural.

în interviu (7 aprilie 2010)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Upanișad sau Tratat despre echivalențe

Frunzele în ramuri? Prizoniere.
Libere să freamăte? Părere.
Liberă e frunza doar spre toamnă;
Libertatea clipei o condamnă
La căderea liberă, pe drumul
Consumat înspre pământ și tumul.
De iluzii, veșted se desparte
Liberă o clipă,-n zbor: în moarte.

poezie celebră de (1964)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Carte poștală 1

Sus, lângă Turnul Alb, e gri,
E rece, vânt și ud.
Jos, cerul Tâmpei se-nnegri
Și nu există Sud.

Brașovul fără tine-i mort,
E sumbru, rău, urât.
Biserici negre-n suflet port
Și orgi dogite-n gât.

Contemplu-n cimitirul grec
Un nume brâncovan.
Și-aș vrea să plec, nu pot să trec,
Și te aștept în van.

N-am să revin, n-ai să revii:
Munți mici, munți mici și triști...
Nu mai există oameni vii:
Tu - singură - exiști.

poezie clasică de din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Carte poștală 2

Stau într-o cafenea la Târgu Mureș
Și beau cafea.
Orașu-i trist, ostil, semeț și gureș,
Cu lume rea.

N-am timp, n-am bani, n-am inimă, n-am chef
Să mai scriu versuri:
În fiecare prost presimt un șef
Și întrevăd demersuri.

Abandonat de tine, trag tutun
Și mi-e cam silă,
Că-n barbă-aborigenele văd un
Semn de prăsilă.

Cum m-aș scula voievodal, drept, dac,
Într-un scurt iureș,
Întreagă cafeneaua praf s-o fac
La Târgu Mureș...

poezie clasică de din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Mademoiselle SSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Homo Sapiens

Bag seama că acum iar bate ceasul
să mă retrag a doua oară-n peșteri:
să trag la gura grotei noastre scunde
o lespede puternică, de-o tonă,
și să-ncep iar să zgârii în pereți
gravuri neo-rupestre-n alb și-n negru
(policromia ne-a rămas afară).

E drept, are să pută-ngrozitor
două-trei ere încă-a hoit de homo!
Dar ce frumos lucește în știință
- după un alt cuaternar istoric -
albitul osuar al unui trib...

Afară, dinozaurii țestoși
prind să-și ascută creasta carapacei
de pavăza de gresie-a intrării.

poezie clasică de (16 ianuarie 1969)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Testament

Știind că studiat voi fi în școală
Și clasic voi ajunge (abia mort),
La port și-n vorbă-s grav, grav mă comport,
Svârl mici biografii pe-un colț de coală

Și-s vesel când prevăd cu cât efort
M-o comenta un critic-din-greșală
Găsind că-n orice strofă e-o scofală:
Nu dau pe glosa lui măcar un ort!

Las operele-mi - toate - în ediții
Cu textul integral ne variétur:
N-am chef ca peste ani neisprăviții

Pe barba mea să-și cumpere-acareturi
Și să petreacă-n Franța o vacanță
Cu-o scórie-n doi peri din nu ș'ce stanță.

poezie celebră de (23 iunie 1956)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Duminica de ieri

Aprind țigara și te-aștept să vii
Pe-o bancă de pe stradă, la amiază:
Secundele acestea argintii
Se scutură ca verbele-ntr-o frază.

Foșnesc șoptit - vecini cu vântul - plopii
Și degetele-mi vântul le resfiră...
E-o liniște de umbră când te-apropii,
Și mâna mea vibrează, și e liră.

Ni-s pașii mici și rari, porniți spre gară
Peronul despărțirii să-l refuze:
În părul tău mai e un rest de vară,
Dar - vineție - toamna-ți stă pe buze.

Se-mbracă-n demnitate regiunea:
Duminica de ieri și-a scos coroana.
Săruturile tac. Zi tristă lunea.
Rămas-bun, ochi. Rămas-bun, târg. Rămâne rana.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acteon

Se-nstrună curcubeul - arc ud de plaoie - peste
Jilave râpi albastre cu nourii jivine:
Îl prind cu mușchi elastici și cu vânjoase vine,
Din tolbele luminii smulg lung săgeți celeste,

Cutezăor țintind spre slavă-n văgăuni
Pe unde doarme ziua, la umbră, Ursa Mare:
În parcul înserării, cometelor-păuni
Le voi abate zborul spre altă constelare,

Să scapere din zaua splendídului penaj
Împrăștiați luceferi în jerbe fără număr:
Apoi, zvârlindu-mi blana ursoaicei peste umăr,

A arcului centură trecând după grumaji,
Și plin de colb de astre - deci, pulberi ce scânteie -
Să-mi spăl sudoarea frunții în undele lactee.

poezie celebră de (1952)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook