Poezii despre responsabilitate
Rezultate pentru responsabilitate în creații poetice, în ordinea relevanței și a calității:
Salvează vieți
De dimineață se trezesc
Și pleacă grăbiți la muncă.
Prin ei mulți oameni trăiesc,
A salva vieți e o poruncă.
Suntem mândri că-i avem
Ne-ajută cu propria viață.
Fac zilnic sacrificiu suprem
Fie ploaie, fie ceață.
Salvează vieți zi și noapte
Aduc pe chipuri fericire.
Rămân "Îngerii cu halate"
Și muncesc din greu, cu dăruire.
Au o mare responsabilitate,
Acordă primul ajutor.
Ne salvează de la moarte,
Iar uneori vin și în zbor...
poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 iunie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre zbor
- poezii despre muncă
- poezii despre îngeri
- poezii despre timp
- poezii despre salvare
- poezii despre sacrificiu
- poezii despre responsabilitate
- poezii despre prim ajutor
Vârsta inimii mele
Sunt în sfârșit la vârsta care-mi place,
vârsta inimii mele.
Asta pentru că sunt încă curioasă,
pentru a-mi cultiva visele,
să iubești și să te minunezi.
Nu am mai multe temeri
și nesiguranță decât înainte,
nici măcar nostalgie pentru trecut,
pentru că trăiesc și iubesc prezentul.
Am vârsta care-mi permite
să-mi înfrunt viața,
cu ușurință și responsabilitate,
pentru a spune liber ceea ce cred eu.
Sunt la o vârstă frumoasă, îmi place.
Totul mi se pare mai detașat și mai ușor,
pentru că m-am împăcat cu mine însumi,
în sfârșit, am vârsta mea,
vârsta pe care am crezut
că o voi avea de-a lungul anilor,
uitându-mă la bunica mea
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (15 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vârstă, poezii despre iubire, poezii despre visare, poezii despre trecut, poezii despre sfârșit, poezii despre prezent sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Vârsta inimii mele
Sunt în sfârșit la vârsta care-mi place,
vârsta inimii mele.
Asta pentru că sunt încă curioasă,
pentru a-mi cultiva visele,
să iubești și să te minunezi.
Nu am mai multe temeri
și nesiguranță decât înainte,
nici măcar nostalgie pentru trecut,
pentru că trăiesc și iubesc prezentul.
Am vârsta care-mi permite
să-mi înfrunt viața,
cu ușurință și responsabilitate,
pentru a spune liber ceea ce cred eu.
Sunt la o vârstă frumoasă, îmi place.
Totul mi se pare mai detașat și mai ușor,
pentru că m-am împăcat cu mine însumi,
în sfârșit, am vârsta mea,
vârsta pe care am crezut
că o voi avea de-a lungul anilor,
uitându-mă la bunica mea
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (15 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubiți-vă părinții!
Iubiți-vă părinții cu ardoare
Căci v-au dat viață pe pământ,
V-au zămislit dintr-o iubire care
I-a unit în tainicul legământ.
Iubiți-vă părinții cu intensitate
Ei sunt icoane ale sufletelor voastre,
V-au îndrumat pașii cu demnitate
Și v-au croit de mici aripi măiastre.
Iubiți-vă părinții cu candoare
Ei v-au pus mereu pe primul loc,
V-au plămădit cununi strălucitoare
Purtătoare de belșug și de noroc.
Iubiți-vă părinții cu recunoștință
Inima lor bate-n al vostru piept,
S-au sacrificat cu sfântă credință
Să vă protejeze de tot ce-i nedrept.
[...] Citește tot
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sfinți, poezii despre vânt, poezii despre suflet, poezii despre sfințenie, poezii despre recunoștință sau poezii despre protejare
Această pâine pe care-o rup
Această pâine pe care-o rup a fost cândva ovăz;
Acest vin, printr-un lăstar străin,
A plonjat în fructul lui;
Omul în timpul zilei sau în vântul nopții
A masacrat plantele, a curmat fericirea strugurelui.
Odată-n această lume vinul, soarele verii,
A pătruns în carnea care împodobea vița;
Odată-n această pâine
Ovăzul dansa fericit în vânt;
Omul a stins soarele, a doborât vântul.
Această carne pe care-o rupi, acest sânge pe care-l risipești,
Creează un deșert în vene,
Acolo unde ovăzul și strugurele
Au luat naștere din rădăcină trupească și sevă;
Vinul meu îl bei, pâinea mea o frângi.
[...] Citește tot
poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre struguri, poezii despre pâine, poezii despre fericire, poezii despre vinovăție, poezii despre vin, poezii despre vară sau poezii despre sânge
* * *
M-am așezat pe un scaun pe puntea de sus a navei și am
închis ochii,
Iar destinul mi-a apărut ca o prăpastie.
Viața mea din trecut s-a amestecat cu cea viitoare,
Între cele două se auzea o gălăgie ca din salonul de fumători
În care, spre auzul urechilor mele, se încheia o partidă de
șah.
Ah, balansat
De senzația valurilor,
Ah, legănat
De gândul atât de plăcuit că astăzi încă nu este ziua de mâine,
Și că cel puțin deocamdată nu mi s-a încredințat nici un fel
de responsabilitate.
Nici o personalitate propriu-zisă, și că mă simt așezat pe
scaun.
Ca o carte uitată acolo de o suedeză.
Ah, scufundat
Într-o leneveală a imaginației, evident că ușor somnoroasă,
[...] Citește tot
poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șah, poezii despre viitor, poezii despre valoare, poezii despre urechi sau poezii despre uitare
Mirajul "victimei"
Cu siguranță că există cel puțin un moment în viața ta în care ai adoptat, în mod conștient sau mai puțin conștient, poziția de victimă. Și nu, nu te cred dacă spui că nu ai făcut-o niciodată.
E firesc, e natural, e omenesc.
Poziția de victimă e ca mierea de albine: dulce, îmbietoare... dar al naibii de lipicioasă. Odată ce te atingi de ea, cu greu te mai dezlipește cineva. Dacă o consumi în cantități îndeajuns de mari, ajunge să provoace chiar și dependență. O guști o dată, o guști de două ori, și înainte să-ți dai seama, nu îți mai poți imagina viața fără ea.
Poziția de victimă, adoptată de mai multe ori, devine precum cutia automată a unei mașini: intri în viteza ei de la sine, fără nici un efort. Dacă cineva te-ar opri în loc și te-ar întreba: "De ce te comporți așa?", "Ce te face să crezi că toată lumea complotează împotriva ta?", "Ce te face să persiști în adoptarea ei, cu toate că te doare?"; probabil că i-ai răspunde, cu o privire ce aparent denotă inocență: "Dar ce, cu ce am greșit?".
Ei bine, cu nimic, cu nimic nu ai greșit. Nimic înafară de faptul că te-ai lăsat dus/ă din nou de nas, te-ai prins din nou în dans, uitând de ceea ce e cu adevărat aici, acolo, peste tot, la orice ceas.
Doar în moment, doar în Prezent, ți se relevă cu claritate, că tu ești atât personajul principal, cât și scriitorul pentru propria carte. Iar asta, înainte de toate, înseamnă responsabilitate. Asumarea a tot ceea ce faci, indiferent daca îți stau pe umăr îngeri sau draci.
Să revenim însă puțin la început, acolo de unde am plecat nu de demult. Știu prea bine cum se simte, să crezi că ești victima unei conspirații, a unui complot. Părinții par că nu te înțeleg, indiferent de vârstă, partenerul de viață pare că nu se gândește de loc la tine, mașinile din trafic par să ți se-așeze dinadins în cale, cafeaua pare să îți sară cu afurisenie direct în poală, greierii par să chiuie special ca să îți fure ție somnul, mă rog, ai prins ideea. Totul și toți pare că îți sunt împotrivă. Și e atât de dulce-acrișor. E ca o plapumă în care te cocoloșești, e micul tău colțisor de lume. Pentru că dacă nimeni nu te înțelege, și toți îți vor răul, atunci înseamnă că ești singur/ă. Iar când crezi că ești singur/ă, soarele radiant al prezenței tale, se reduce la o lumânare, și o ușoară somnolență atunci apare.
Cunoști momentul? Exact atunci când ești pe cale să adormi, și rămâi parcă suspendat/ă în aer, agățat/ă de un fir invizibil, poziție ce îți dă senzația că plutești. Îl știi, nu-i așa? Pare că nu se va termina, că vei putea rămâne așa pentru totdeauna, făcând pace cu minciuna.
Însă un asemenea lucru nu e posibil, nu în cele din urmă. Și ah, ce veste minunată! Ce moment frumos este acela, când durerea apare, și îți inundă mintea. Ce moment frumos atunci când realizezi că ai rănit, că te-ai îndepărtat, că plapuma propriilor nemulțumiri a intrat la apă, iar frigul îți face degetele să tresară.
Atunci, îți pare rău. Regreți minciuna. Tu și victima încetați a mai fi una. Ce prostie, a vieții ironie, să îți lași calmul furat de frenezie și să uiți de poezie.
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre greșeli, poezii despre devenire, poezii despre apicultură, poezii despre adevăr, poezii despre bine și rău sau poezii despre adevăr și minciună
Pentru prietenia ta, omule...
.. în trecerea timpului, cu toții am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
și buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poți să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginți încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alții așa
cum sunt, buni sau răi, cuminți-necuminți, amicii adevărați valorând mai mult decât frații
așezați printre aceia falși și prefăcuți care te-nconjoară ca umbra atât cât în viața ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poți avea prieteni buni, căutând tu însuți
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile și
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiți de rușine... o mână ce-ți șterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ți văd calitățile, știindu-ți toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ți lua apărarea, căutând
pentru tine dreptățile, e prietenul tău bun, omule, în toate dățile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viață s-ai un prieten, doi, și mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmășie, deficitară-n a crede,
toți întâlnind pe cărări și hoți de suflete care mușcă și fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poți trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni și că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,
[...] Citește tot
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prieteni și dușmani
- poezii despre dușmănie
- poezii despre zile
- poezii despre tăcere
- poezii despre tragedie
- poezii despre sărăcie
- poezii despre singurătate
- poezii despre râs
Articole culturale referitoare la responsabilitate
- MMXXII
- Vinerea verde
- Mai mult teatru
- O româncă desemnată câ?tigătoarea categoriei „The Award for Excellence and Passion”
- Wendy Woods: Avantajele binefacerii în afaceri
Mai multe articole despre responsabilitate la Blog.Citatepedia.ro »
Articole lingvistice referitoare la responsabilitate
Mai multe articole despre responsabilitate la Blog.Ro-En.ro »
Articole de artă referitoare la responsabilitate
- Emoții reale
- Spațiu expandat - individ și masă
- Premiului Henkel CEE pentru Artă 2012
- Just Another Brick in the Wall
- Henkel Art.Award, ediția a 10-a
Mai multe articole despre responsabilitate la GaleriaDeArta.com »