puf

Soţie

O respiraţie, ca un parfum într-o eternă briză;
S-alunge, şteargă gânduri negre, să dea zâmbet...
O santinelă, cum în mare-i pază la înec baliză,
În talaz neliniştit de doi, perpetuu-n unic umblet.

E mâna efilată, dată-n dar ca pe un fir de floare
-Mereu se-nmiresmând culori d-esenţe calde, dulci-
Trecută-n păr cu drag, topind rutinele-n candoare
Şi-ncolăcind fior strâns în scurte nopţi... vise prelungi.

Este-un străin de neam ce-a zis eternului odată
"Da!" S-a dat definitiv -uitând ce-a fost- cu tot ce e, ce are,
Jurându-se -ce-n lume tot dispare-ncet, încet- o devotată
La bine şi de-i rău, sau neştiut... şi chiar de doare, doare.

Dorinţelor fierbinţi e raza de răcoare din căuşul lunii,
E nesfârşită tare, se sfârşind de-amor fragilă cum o apă;
Se curge lângă tine imperceptibil... gheaţa înţelepciunii,
Că-i şi alb puf de nea să nască un surâs, sau lacrima sub pleoapă!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!