prefăcut

Unui prefăcut

E-un lucru bine cunoscut
Că eşti un mare prefăcut.
Sunt prefăcuţi destui sub soare,
Dar eu constat, şi cu oroare,
Că tu, Satană, Belzebut,
Eşti prefăcutul absolut.

poezie de George Budoi din Dicţionarul ipocriziei (7 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murisem
şi de frică
m-am prefăcut
viu...

catren de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp prefăcut

Tristeţea-i adusă de vântul de baltă,
Din liniştea seri, ascunsă, pe prund,
Adâncă şi neagră... prin trestia-naltă
Când luna vâsleşte pe ape... rotund.

Îmi poartă cocorii... pe aripi menirea
Şi vântură norii de-argint înspre lac,
Venit-a şi clipa strigând..... risipirea,
Bolnavă şi plânsă... ca omul sărac.

E-nfiptă tăcerea... în porţii de uitare
Şi visele-aşteptă pe coapse şi sâni,
Mi-e inima plânsă de dor şi mirare,
Iar ceaţa pătrunde rapid... în fântâni.

În cetini cad stele şi umbre cernute,
Fierbinte-i iubirea şi-amurgul tăcut,
Cărări de nelinişti... şi taine pierdute
Aleargă spre timpul, mereu, prefăcut.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireş prefăcut

Poţi fi şi copil şi părinte deodată,
De-a valma trec zile şi nici nu mai ştii
De ce-ţi este faţa de cute brăzdată,
De ce e nevoie să fie fardată,
Iar timpul se rupe în mii de fâşii.

Cireşele-s coapte, mai vine o vară,
Dar nu mai au gustul pe care-l aveau,
De parcă mâhnirea din noi le-nfăşoară
Şi roşu devine culoare amară,
Cerceii prunciei când ne preveneau.

Noi suntem de-o seamă cu ce e lăuntrul
Făpturilor noastre de când ne-am născut,
Ne suntem copilul, ne suntem sihastrul,
De ce fericirea şi-n urmă dezastrul?
Copilul din noi e-un cireş prefăcut!

poezie de Mioara Anastasiu din Din vânător ajung vânat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

L-am văzut pe Mitzu pis
cocoţat într-un cais
şi de-acolo miorlăia
de inima ţi-o rupea
şi sătul de corcodele
acum cerea croncănele,
am vrut să îi dau smântână,
cum eu am inima bună
şi pe Mitzu cel iubit,
vreau sa-l fac azi fericit,
dar el ce crezi c-a făcut,
cum îl ştiu un prefăcut,
s-a suit pe-o cracă groasă,
într-o parte mai umbroasă
a caisului descris
şi cu greu eu m-am întins
să-l ajung şi să-l dau jos
el şedea pitit frumos
după zarzărele coapte,
eu cătam în altă parte

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridic acest nor în memoria
Florilor căptuşite cu brumă
Care s-au prefăcut în stele de sticlă.
Mi s-a umplut casa cu toamnă

catren de Camelia Opriţa din poemul Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată, Capitol: ( Cuvântul deschide gândul omului - (noiembrie 2007)
Adăugat de Lucian Avramescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

orice copac e un ceas
prin care timpul
ţi se arată-nmugurit,
bătut în cuie şi deseori
prefăcut în cenuşă.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de carte

Nici o iederă nu-mpiedică albina
să culeagă polenul zidului alb
pe care soarele l-a prefăcut
într-o floare ultimă.

poezie de Gheorghe Grigurcu din Righoarea văzduhului (1978)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Păşesc, ca de fum, prin toamna de ceaţă,
Strivind în străfunduri un geamăt durut;
Dar am dat cu câteva lacrimi pe faţă
Şi m-am spălat de sărutul tău prefăcut.

E ultima oară când vorba ta doare
- Minciuna ta-i tristă, îmbrăcată-n şoptit –
Zadarnic mă strigi, în glas cu mirare,
De parcă n-ai crede că totu-i sfârşit.

Atâtea reproşuri şi atâtea cuvinte,
Dar poate niciunul dintre noi n-a iubit...
Privirea mea-i goală, privirea ta minte –
Şi toate-s ca naiba în amurgul cernit.

În toamna pâcloasă, vei plânge o vreme,
Cu aspre litanii mă vei prohodi,
Şopti-vei alinturi, striga-vei blesteme –
Da-n braţe străine, apoi, vei fugi.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sarut prefacut il poti spala cu cateva lacrimi dar ce te faci cu geamatul ce doare-n strafunduri?...

* * *

lăsat-am amurgul să se prelingă pe coapsele tale
pleoapele îmi atingeau clipele
uşor în noapte
am păşit amândoi şi apoi te-ai stins
te-ai prefăcut într-o profundă tăcere
pe care nu o voi înţelege niciodată

poezie de Lucian Bota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!