povestiri petrilene

Debra Barone: Când m-am măritat, nu m-am ales numai cu un soţ, m-am ales cu un circ întreg de ciudaţi care şi-au instalat cortul chiar peste drum. Şi asta nu ar fi o problemă dacă ar sta acolo; dar în fiecare zi, în fiecare zi mi-aruncă în poală un camion cu ciudăţeniile familiei lor de nebuni. Tu cum te-ai simţi să stai între doi oameni de 60 de ani care se ceartă pe cine a inventat peluza... peluza! Şi apoi mai e şi fratele, "Stau într-un apartament, nu am şi eu o viaţă, Raymond are o viaţă." Dar nu poţi să-l condamni când vezi cine e mama, are un fel de influenţă bolnavă asupra amândurora. Şi apoi tatăl care e probabil cea mai dezgustătoare fiinţă lăsată de Dumnezeu pe toată planeta. Aşa că nu-i de mirare că fiul scrie povestiri, eu ar trebui să scriu povestiri, viaţa mea este un roman gotic şi până nu ai trăit în casa aia cu ei toţi acolo, zi după zi, săptămână după săptămână, an după alt nenorocit de an... nu ai niciun drept să mă judeci.

replică din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna în prag

m-am trezit de dimineaţă
si deschid fereastra larg...
nu mică mi-a fost mirarea..
iarna o zăresc in prag!

dezbrăcată-i... tremurândă..
cu ochi mari si inghetaţi
cu cinci fulgi acoperită
si cu vântul... ca doi fraţi

ce să fac cu tine iarnă?
nu te vreau... abia mă ţin
lângă soba ce-am incins-o
cu trei ghimpi de trandafir!

astăzi... nu primesc pe nimeni
stau in pat.. citesc Balzac..
povestiri despre moravuri
realist... si nu abstract!

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea dumitale m-a emoţionat, fiindcă prin ea m-am văzut pe mine însumi la vârsta de paisprezece-cincisprezece ani, în cenuşia Lima de pe vremea dictaturii generalului Odria, entuziasmat de visul de a deveni cândva scriitor, dar şi deprimat la gândul că nu ştiam ce să fac pentru asta, de unde şi cum să încep a cristaliza în opere literare acea vocaţie pe care o simţeam ca pe o poruncă de neamânat: să scriu povestiri care să-i încânte pe cititori aşa cum pe mine mă fermecaseră cele ale scriitorilor ce începuseră să-şi ocupe locurile în panteonul meu particular: Faulkner, Hemingway, Malraux, Dos Passos, Camus, Sartre.

începutul de la Scrisori către un tânăr romancier, I. Parabola teniei de Mario Vargas Llosa (1997), traducere de Mihai Cantuniari
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!