odihni

Hărnicie

Când zorii se vor risipi,
Când soarele va răsări,
Nimeni nu va mai dormi.
Toată lumea va munci.

La prânz se vor odihni
Şi iar la muncă vor porni.
Când ziua se va sfârşi,
Mai multe roadele vor fi.

Pentru efortul de-a trudi,
Câmpul îi va răsplăti.
O noapte se vor odihni,
În zori iarăşi vor porni.

Încă o zi vor trudi.
Bunăstarea vor spori.
Domnului vor mulţumi,
Că prin muncă pot trăi.

poezie de Dumitru Delcă (3 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astenie

Mă îmbrăţişează dorul de ducă
aş tot merge prin vii...
m-aş odihni sub nucul bătrân
visând ore în şir,
scriind din nou poezii.

poezie de Sebastian Marin
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie

Miez de dor nespus la vreme, înhămat la Carul Mare,
tremură-n lipsă de Soare, înnoptând printre blesteme.
E sleit de-nchipuire, se mai ţine într-o clipă
agăţată de-o arip-a vântului în adormire.

Între orele-mpletite cu-ale timpului andrele,
rătăceşte printre stele, cu pingelele-i tocite.
Parc-ar vrea să se oprească, tare s-ar mai odihni!
Luna, când va asfinţi, dacă uită să-l trezească?!

Are liniştea-n privire! Nu-ndrăzneşte să clipească,
să nu o mai risipească-n usturime de iubire.
Haina, din albe petale dintr-un câmp de margarete,
e cusută cu regrete adunate-n nopţi cu jale.

Într-atât a flămânzit, încât nici nu-i mai e foame.
De-i e somn, nici nu mai doarme, a slăbit şi s-a albit.
Pe-o bucăţică de nor îmi scrie un bileţel:
" Mă voi odihni niţel şi mă-ntorc, că mi-e prea dooooor!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De apoi

Va veni
Si ziua aceea
In care ne
Vom odihni
Pe margine
De Eden

Intre cringuri
Cu miros de
Ploaie tinara,
Rasfoind
Cartea dintai
A perpetuarii
Noastre
Prin veacuri…

poezie de Luciana Vaughn
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preocupare

Sunt permanent
preocupat
cu desăvârşirea
propriei mele fiinţe.
Această concentrare
mă împiedică
să-i observ
pe ceilalţi oameni.
Mă preocup de ei
pentru a mă odihni
când sunt obosit
de mine însumi.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

dacă privirea ta
s-ar odihni preţ de o clipă
în ochiul meu
am fi puntea ce leagă
însăşi esenţa creaţiei
între oglindă şi linia
orizontului ce naşte mereu
pânze şi umbre

şi am dormi veşnic
în armonie deplină

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata de apoi

la judecata de apoi
dumnezeu nu va participa.
dacă va fi într-o duminică de toamnă,
dumnezeu va fi liber
şi se va odihni după ce ne-a făcut-o,
lăsându-ne pe noi să judecăm
cu mintea cea din urmă!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (6 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilaţi în munţii din suflet

Exilaţi în munţii din suflet,
lovim cu aripa gândului ancora vieţii.
Unde îţi vei odihni fruntea obosită
când, însângeraţi de lama ascuţită
a timpului,
vom înţelege că în dragoste
n-am ştiut să învingem?

poezie de Elena Contoman din Când îngerii iubesc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calm pe mare

TĂCEREA, profundă,-i stăpână peste ape.

Întregul zace în somn, imperturbabil,
În vreme ce marinarul priveşte istovit.

Nimic. Doar întinderea plană şi vastă.

Nici o adiere de zefir!

Tăcere înfricoşătoare de mormânt
În atotstăpânitorul deşert al mării.

Fiecare val coboară, afundându-se-n adânc, spre a se odihni.

poezie de J. Wolfgang von Goethe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Cel care se sprijină de mare – dincolo de port,
Cel care senin iubeşte valul dus de vânt,
Nu va cunoaşte niciodată când va fi mort
Răcoarea şi freamătul unui mormânt.

El într-o gropşoară-şi va afla-împăcarea
Întreaga eternitate-încăpătoare,
Iar pământul se va odihni pe pieptul care
Cândva a izbutit să istovească marea.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!