mustrare

Mustrare postumă

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură şi când
Drept pat şi drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă şi-o veştedă cunună;

Când piatra peste capu-ţi sfielnic apăsând
Şi peste şoldul moale de-o leneşă minciună
Din inimă-ţi va stoarce voinţă, vis şi gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;

Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeţii de mult se sfătuieşte -
În nopţi de nedormire îţi va şopti mereu:

"Neroadă curtezană, acum la ce-ţi slujeşte
Că-n viaţă, ce plâng morţii n-ai vrut să înţelegi?"
- Şi, drept mustrare, viermii te-or roade nopţi întregi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineata

inchid dimineata in
privirea obosita
picioarele clipelor ma
strabat in pas alergator
totul e alergare pe
cararile vietii
sorb o cafea energizanta
dimineata imi arata
ceasul ca pe o mustrare
sa ma incadrez in timp
intre clipe ore zile si ani
imi decorez chipul cu
un zambet
si alerg.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sala de recepţie a sufletului

Fiecare suflet are,
loc de recepţionare,
o terasă de nevoi
unde vine fiecare
încărcat cu pumnii goi
la taifas de cercetare
şi o uşă după care
este pace şi război,
linişte şi tărăboi,
beznă groasă şi lumină,
fals şi mustrare divină,
flori, verdeaţă şi noroi,
tot ce-a fost şi ce-o să vină,
în viaţă mai apoi.

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de Sandra Glorían
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe ochi ridici...

De pe ochi ridici închisă
Languroasa, lungă geană,
Rai de fericiri promise
Şi de tainică dojană.

Şi-ţi pui degetul pe gură,
Sfătuieşti şi ameninţi
Şi îmi dai învăţătură
Să ne facem mai cuminţi.

Atunci braţul meu cuprinde
Mlădiosul tău grumaz:
"Mâni vom fi cum vei pretinde,
Dar cum sunt mă lasă az."

Astfel lupt cu-a ta mustrare
Ceasuri, zile, săptămâni,
Şi mereu a mea-ndreptare
O amân de azi pe mâni.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Un glas blajin din lumi întunecate
Îmi tremură cu sfânta lui vibrare
A gândurilor caldă întrupare
În pacea unei linişti fermecate...

Doi ochi mă urmăresc ca o mustrare,
Când toate par în visuri cufundate;
De-a pururi ard privirile-nsetate,
În noapte-mi, ca un far pe-ntinsa mare...

În ele tremură poveşti frumoase,
Ce plâng un farmec ruinat în vremuri,
Redeşteptându-mi amintiri duioase...

Şi eu le-ngân. - E trist mereu să tremuri,
În umbra visurilor irosite
De dorul unor clipe fericite...

sonet de Panait Cerna (17 ianuarie 1897)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipsa de imaginaţie a bebeluşilor Alfa

Sfârşitul lumii nu va fi nu va fi
o joacă schingiuită de copii – va fi
o mare bucurie şi o mare durere
va fi cum în luna de pelin sau miere
va fi un circ va fi o operetă
va fi un nod în gât o iute giruetă
va fi o antilopă va fi un ghepard
va fi şi un picior în piept de gard
(?!)
vor fi şi minunate ceruri şi câmpii
va fi şi sărutare şi mustrare
va fi împodobită-ntreaga zare
va fi gând mort şi gânduri vii
va fi înmiresmată, ah, ultima suflare
dar nu va fi, desigur nu va fi
o joacă static aranjată în cutii –
o joacă intonată astăzi de copii!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, deschide-mi poarta

Mi-e dor de Tatăl meu ceresc
Mi-e dor de-a Lui mustrare
Mi-e dor de Edenul din care
Adam şi Eva cu tot neamul lor lipsesc.
Mi-e dor de Tatăl meu cel sfânt
Şi plâng îngenunchiată
La poarta Raiului ce e încuiată
Că-i frig şi bate vântul pe Pământ!
Tăticule, deschide-mi poarta
O clipă doar să mă-ncălzesc.
Să fug din iadul cel lumesc.
Am să te-ascult, te rog,
Deschide-mi poarta!

poezie de Dorina Stoica (noiembrie 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ţară

Eu sunt un om fără de ţară,
Un strop de foc purtat de vânt,
Un rob răzleţ scăpat din fiară,
Cel mai sărac de pe pământ.
Eu sunt un mag de legea nouă,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am rătăcit să v-aduc vouă
Poveştile din ţara mea.

Eu sunt o lacrimă târzie
Din plânsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare călătoare
De pe tărâmuri fără glas,
Şi dintr-o lume care moare
Sunt strigătul ce-a mai rămas...

(...)

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe ochi ţi se ridică...

De pe ochi ţi se ridică
Languroasa lunga geană...
Îl întreb: ce vrea să-mi zică
E o tainică dojană?

Te desfaci de-a mele braţe,
Mai nu vrei şi nu mă laşi,
Şi îmi râzi cu-ntreaga faţă,
Dulce înger drăgălaş!

Şi puind mâna la gură
Sfătuţieşti şi ameninţi
Şi-mi faci lungă învăţătură
Cumcă nu suntem cuminţi.

Iară braţul meu cuprinde
Acel alb şi blând grumaz...
"Mâini voi fi cum vei pretinde,
Dar cum sunt mă lasă azi"

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1881)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată

Tată, îmi este dor de tine
Când nu eşti lângă mine.
Dar ştiu... că lupţi zi şi noapte,
Ca oamenii să-i salvezi de la moarte.

Dar, te rog, să nu uiţi de a ta sănătate
Şi de inima care îţi bate,
Căci moartea când vine,
Nu alege chiar pe nimeni.

Oamenii pe care i-ai ajutat,
Mulţi din ei te-au uitat.
Tu eşti bun, ai un suflet mare,
Dar n-ai sănătate pentru fiecare.

Bucuria ta cea mare
Suntem noi, copiii tăi.
Să n-ai nicio grijă, nicio mustrare,
Ca o să-ţi fim sprijin la anii grei!

poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!