ineca

Premoniţie

Nu mă păcăli, Toamnă,
cu mângâierile tale formale,
cu peisagii zăcând pe simezele
romanticilor întârziaţi
Prea multele-ţi naturi moarte
ascund în ele premoniţia
viforniţei ce mă va îneca
în albul uitării...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita

Încercăm şi noi
să descompunem puşca
în cuvinte
dar orice altă ordine
e o dezordine

prin ploaie
te căutam

mulţi dintre noi
se vor îneca probabil
în apa strânsă
în urmele paşilor tăi.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu nu poţi să mă rupi din tine,
e ca şi cum ţi s-ar îneca cuvintele în propriul sânge...
Eu... te-am zidit biserică în inima mea
şi fiecare parte a trupului
mi se umple cu câte un înger,
doar buzele mele sapă
să ajungă până la tălpile raiului...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedreptate

Ne grăbim să judecăm
Şi punem etichete,
Scumpă-i haina ce-o-mbracăm
Ghidaţi de aparenţe.

S-ar îneca într-un ocean
Acela care n-are,
Eforturi face multe-n van
În ignoranţă moare.

De ce trataţi nu sunt la fel
Cei imbrăcaţi in zdrenţe?
Prejudecăţi având de fel
Acei fără respecte.

Nu ştiu dacă te-am atins,
Mai bun să fiu eu mi-am propus,
Să fac cu tine un compromis
În suflet ţin nespus.

poezie de Răzvan Percec (29 septembrie 2016)
Adăugat de Răzvan Percec
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tristeţe

Atât de greu mi-e sufletul în trupu-mi
încât m-aş îneca fără să plâng
chiar şi-ntr-o lacrimă să mă răsfrâng
şuvoi de spini în doru-mi
să mă-nfăşor în mine însumi
s-aud verdele sângele chemându-mi
iar trupul meu cărare să îi fie-n crâng
şi liman în juru-mi
flori de colţ să strâng
e de-ajuns atât să rămân doar gând
printre alte suflete împlinit zburând...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ură

Dacă-aş fi trăsnet v-aş trăsni,
V-aş îneca dacă-aş fi apă,
Şi v-aş săpa mormântu-adânc
Dac-aş fi sapă.

Dacă-aş fi ştreang v-aş spânzura,
Dacă-aş fi spadă v-aş străpunge,
V-aş urmări dac-aş fi glonţ,
Şi v-aş ajunge.

Dar eu, deşi rămân ce sunt,
O voce-adâncă îmi murmură
Că sunt mai mult decât orice,
Căci eu sunt ură.

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Isolde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postumă

Lumea se teme. Lumea tremură
Doar un soare sleit
Atinge strugurii de septembrie.

Lumea se teme. Lumea aşteaptă.
Ce să-i spui ca s-o linişteşti?
Umbra se strânge încet.

Şi ce-are a face că noi cântăm!
Alte glasuri, năclăite, o-mbată;
Nu e de-ajuns pentru a îneca timpul.

Ea freamătă, c-o spumă pe buze.
Umbra vine să-i chircească tâmplele.
Lumea se teme. Lumea aşteaptă.

poezie clasică de Jules Romains din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iubire se moare trăind

aşa că rămân aici să-mi trăiesc moartea
ca un spânzurat inutil rătăcitor prin iad
în căutarea raiului

nici o venă nu merită tăiată
pentru că de iubire nu te sinucizi
rămâi supus vieţii şi înveţi să zâmbeşti
din ce în ce mai des
până la râs
până la cer
până la lacrimi

nici o otravă şi nici o apă
nu-mi pot îneca dorinţa de a te iubi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţia unor investiţii

S-a întâmplat recent, fireşte,
Când un copil fiind flămând
Şi de plachie abuzând,
S-a înecat c-un os de peşte
Şi-apoi ciudat, Doamne fereşte,
Mai mulţi copii de el aflând
L-au imitat şi rând pe rând
S-au înecat şi ei prosteşte
Se întâmplară acestea toate,
Căci proştii nu ştiau să-noate
Văzând că tineretul tot
Se îneca cu os din peşte
Bazine multe de înot
Guvernul azi le construieşte.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnaţi

Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu văd pierind, cu ochii, ce-am iubit,
mi-ar fi prea mult şi-o gaură de şarpe
să merg în ea, tăcut şi umilit.

Ce să mai cânt, când au venit piraţii
şi apele din mătci ni le-au furat,
o lacrimă fiinţei mele daţi-i
şi-o s-auziţi de omul scufundat.

M-aş îneca, m-aş stinge şi m-aş duce,
să mă zdrobească ritmuri pe-o şosea,
nici nu mai am nevoie de o cruce,
mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.
.....

poezie clasică de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!