capot

Poemele iubirii

Suferinţa ştie tot,
Fiindcă-i spirit în sfiinţă,
Sfâşiere şi credinţă –
Îţi plâng sânii sub capot!

Înspre tine eu înot,
Eşti un punct de referinţă,
Trupu-ţi arde sub velinţă,
Vin să-l sting... aşa socot...

Îngeri îţi cerşesc, la poartă,
Trupul şi parfumul firii,
Dumnezeu ar vrea să-mpartă

Toată roada fericirii...
Miss, avem aceeaşi soartă,
În poemele iubirii...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiază

Când o să fiu bătrână, liniştită
Şi liberă de orişice dorinţă,
Cu Amintirea-n pat înghesuită
Şi-n loc de foc, cu Pace în fiinţă,

O să-mi strâng părul în codiţe zeci
Sub boneţica mea abia spălată
Privind cum mâinile firave, reci,
Îmi stau în poală aşa ca altădată.

Şi o să mă îmbrac într-un capot
Cu o dantelă să-mi sărute gâtul
Perdeaua va ascunde oraşul tot,
Iar eu voi fredona în taină cântul.

Şi o să uit de lacrimi şi durere
Bând ceai şi balansându-mă într-o parte,
Deşi mi-ar face mai multă plăcere
Ca acei ani frumoşi să stea departe.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce se serveşte poezia?

Poezia se serveşte cu dragoste,
a şoptit fata aceea cu ochii mari şi umezi, de după colţ.

Poezia se serveşte cu o mângâiere pe frunte,
a rostit repede un copil şi a fugit intimidat.

Cu o cană de lapte cald şi biscuiţi,
a spus femeia cu capot verde, care întindea rufe pe sârmă.

Poezia se serveşte cu o cafea neagră şi în timp util,
a mustăcit din maşină, la semafor, un şofer grăbit.

Poezia se serveşte cu puţină tărie,
a mormăit un chefliu moleşit pe o bancă.

Noi servim doar epitafuri cu medicamente,
a zâmbit un medic cu cinismul unui salon de spital.

Ascult, merg mai departe şi iar întreb:
Voi ştiţi cu ce se serveşte poezia?

poezie de David Daniel Adam (22 iulie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără griji

Anii trec mai uşor decât ne închipuim,
Îi căutăm în sertar şi brusc nu-i mai găsim;
Nimeni nu ştie precis unde se duc anii ăştia aşa,
Eu cred că probabil se adună
Şi stau împreună
Undeva!

Aşa că nu-ţi fă griji
Zău, tu nu-ţi fă griji, draga mea,
N-ai de ce să-ţi faci griji,
Toată lumea păţeşte aşa...

Aş vrea să te păstrez lângă mine, aproape de tot,
De-aia am conceput un buzunar special la capot...
În el încapi doar tu şi nimeni altcineva,
Se-nchide cu fermoar
Şi-năuntru doar
Argint şi catifea!

Tu poţi să vii oricând

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Andrieş
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie în bucătărie

La difuzorul din bucătărie,
A mai murit o biată simfonie,
Ce a trecut discret în nefiinţă,
După o lungă şi grea suferinţă!

Nu erau pe aproape urechi culte,
Şi nu avea cine să o asculte...
De unde ropote de aplauze?
Şi cine să tuşească în pauze?

Căci singuratica ascultătoare,
În capot şi cu papuci în picioare,
Era totalmente preocupată,
Cu iahnia de fasole uscată,

Iar acordurile maiestuoase,
S-au volatilizat, neputincioase,
În aerul vâscos, suprasaturat,
Cu miros intens de ciolan afumat.

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezastru2011

noaptea caldă dinaintea despărţirii.
noaptea idilică şi faza asta indiferentă a lunii,
momentul în care
e bine să îmbrăţişezi trecutul ca pe un prieten bun
condamnat la o sentinţă uşoară, pe care ştii sigur că,
de scârbă, n-o să-l vizitezi niciodată
la vorbitor.

te speli pe mâini de oamenii pe care îi cunoşti,
în tine trenează, vaporoasă, laşitatea,

aerul viclean al oraşului înecat în caprifoi
şi gaze de eşapament.

heatwave:

femeie în capot cu nasturii pocniţi
îşi mângâie fruntea
năduşită
cu o sticlă

[...] Citeşte tot

poezie de Olga Ştefan din Saturn, zeul (2016)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

După amiază

Când voi fi bătrână, cu viaţa împăcată,
Şi jarul dorinţelor va fi aţipit în trupul rece,
Doar eu şi-Amintirile împărţind perna toată,
Psalmodiind lângă foc vechi farmece,

Îmi voi pieptăna părul în şuviţe dantelate
Sub boneţica mea spălată proaspăt
Şi voi privi cum mâinile inerte, delicate,
Zac în poală lipsite de fior sau freamăt.

Voi porta capot cu flori de toporaş,
Cu şnur care să-mi sărute gâtul;
Voi trage toate perdelele către oraş
Şi voi îngâna un cântec să alung urâtul.

Şi voi uita toţi anii suferinţei în lacrimi adunaţi,
Legănată de balansoar, dând cănii cu ceai câte-un sărut.
Dar, o, cât aş vrea ca anii aceia binecuvântaţi
Să întâzie, să întâzie cât pot de mult!

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Staţie fără călători

ce umbre noi mai nou
ne ies prelungi dintre tâmple
ai observat

locul meu se năruie lângă locul tău
ca-ntr-o banchiză în vara polară
ne îndreptăm stângaci dungile de pe suflete
mai sufli un fir de păr
o firimitură imaginară
mă cerţi şi dacă port un tricou şifonat
când mă visezi
mă uit la tine nevinovat dimineaţa
cred că te enervează

aseară strada s-a ridicat peste oraş
cu tot cu stâlpii de iluminat
a fost întuneric şi linişte
nimeni nu a mai venit sau trecut în această noapte
aşa am observat acele umbre dintre tâmplele noastre
pentru asta a trebuit să te visez şi aveai un capot demodat

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o cununie la -21*, totul se dovedeşte a fi perfect

în capot mov cu ape
cu fundă galbenă-n păr
oh, cri,
cât de aproape eşti de adevăr!

pisică, iubită, soţie
în papucii pufoşi
oh, cri-cri,
din Coran şi din Bosch

tu vii,
vii să-ţi lipeşti de mine palmele sidefii...

e atât de bine, oh Doamne
atât de bine cu tine!

n-am mai citit nimic de trei săptămâni
iar pentru mine poezia e zero
Helespontul e pe biroul meu cu maşina de scris
eu sunt Leandru şi tu eşti Hero.

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revedere la spital

Ne revedem doar la spital acum.
Surorile roiesc în juru, şi-mi pare
Că faţa ta, parcă-nviind din scrum,
Ar vrea să mi te-arate-ncrezătoare.

Dar când te văd acolo, -ntinsă-n pat,
Într-un capot din cele de diftină,
Mă simt copilul tău abandonat.
Şi-s vinovat, şi vina nu-i puţină,

Că te-am făcut s-ajungi aşa şi-aici.
Dar tu, sfioasă, -ntrebi: "Tuşeşti?" şi-n grabă,
Încerci să faci un gest, ca-ntre amici,
Şi apă să-mi găseşti, la vre-o tarabă.

O, iartă-mi anii falşi, de poţi ierta,
Şi odele ce ţi le-am scris pe rând
Şi josnicia cărnii, ce urma-
Brutala schismă dintre trup şi gând.

[...] Citeşte tot

poezie de Evgheni Evtuşenko din Mierea târzie (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!