abis

Abis de lumină

Prin somn, spre zori,
am recitat Ecclesiastul. Fragmente
pe care visul-veghe le-nşiră
sub privirile sale atente.
Ieri-noapte am fost chinuit în infern,
pentru multa mea vină.
Azi-noapte, am fost îndreptat
tot spre-un abis, dar
spre-un abis de lumină.
Căci există şi-un abis de lumină, cum
zicea, acu'-i anu'
(sau poate mai mult),
iubitul meu prieten, mutat la Domnul,
Mircea Ciobanu.

poezie de Eugen Dorcescu din Exodul (2001)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis

Merg, vreau să mă calmez
Sufletul uşor mi-l golesc,
Spre abis uşor gonesc.
Simt ca mă topesc,
În suflet, în soare
În tot ce trăiesc,
Probleme se ivesc,
Mă omoara în tăcere-
Ochii îmi lăcrimează,
Cred că am sânge pe gene-
Dar eu fug spre abis
Şi n-o să mă opresc
Fericirea se arată,
E un nou univers.

poezie de Radu George Valentin
Adăugat de Radu George Valentin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golgota: ce abis, Doamne, ce... abis!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de abis

Aşa îmi place să mă arunc
în abis
de acolo zborul e de vis
e mai lung
din punctul prezent şi latent
din care începe un inifinit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul priveşte în abis. Nimeni nu-i întoarce privirea. În acel moment omul îşi descoperă caracterul. Şi asta îl ţine departe de abis.

citat din Hal Holbrook
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancora din abis

Corabia viselor mele
Pluteşte pe ape rebele
În marea cu valuri de nor
Şi braţele-ntinse a dor.

Când marea mai cere un vis,
Trimite-n al nopţii abis
O ancoră grea ca un gând
Ce-n ape aşteaptă, oftând.

E gândul din ape rebele,
Corabie-a viselor mele!
E gândul cu braţele-ntinse
În lumea cu mări necuprinse

Şi cere, mai cere un vis
Pe-un lanţ ce coboară-n abis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Eroul poemelor din Cosmografie, de Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), odată ajuns la Marele Abis al Pacificului ("Groapa Marianelor" de 10916 m), fireşte, abordează ‒ şi "la curtea împărătească a elementului Apă", ca şi în cazul celorlalte patru ‒ nu numai suprafeţele în aure poliedrale, ci şi "profunzimea înrăzăritoare", anticipând, anunţând prin veacuri chiar şi acea contemplatoare convingere aforistic-nietzscheană potrivit căreia "de priveşti multă vreme în abis", mai totdeauna, eşti întâmpinat de o finalitate a reciprocităţii, cu un "abis contemplator, la rândul său, din tine"...: "De bună seamă, am dat din nou la iveală ce-am căpătat, / ce-am căutat cu mintea între Mare şi-Abis, / ca să mă retrag de la prăpastia de sulf, / la clocotirea Marelui Abis al gurguielor / ca ăl din centrul scutului"...» ‒ (3) / 23 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-mbumbite stihuri despre elementul Apă» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 54 sq).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-mbumbite stihuri despre elementul Apă» (23 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre nimic

Astazi de cand m-am trezit
De cand ochii s-au deschis
Mintea mea s-a ingrozit
Prabusita intr-un abis

Un abis, o lume noua
Un abis foarte ciudat
Picurand de parca ploua
In imagini m-a marcat

In nisipuri miscatoare
Dar ca-n rai, ca in eden
In stele stralucitoare
Dar ca-n iad, ca in etern

Dar deja a trecut clipa
A trecut lasand o dara
Si nu ramane nimica
De facut pana la urma

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Dumitru
Adăugat de Florin Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis ce eşti

Abis ce eşti,
Eşti rece, şi de ceaţă-nvăluit
Eşti drumul fără de sfârşit,
Mă chemi spre tine, chemarea ta e rece,
De al tău hău, nimic nu poate trece.

Mai stau o viaţă şi cu riduri multe,
Mai stau un veac, chiar şi pe stânci abrupte,
A ta prăpastie cu vrute şi nevrute,
A tale stânci în pietre fie rupte.

Nu-i timp, nici ceasul nu va bate,
Doar vântul aprig încet mă dă pe spate,
Voi fi tot lângă prispa mea de-o viaţă,
Nu m-aştepta, mai am un pic speranţă.

Îngeri sublimi, veniţi de mă luaţi,
Spre cer, Tu, Doamne, doresc să mă înalţi,
Te las abis, rămâi hain şi rece,
Nu am nimic cu tine de-oi petrece,

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Hadbavnic (24 decembrie 2014)
Adăugat de Petru Hadbavnic
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcere

N-a fost cu neputinţă. N-a fost greu.
Aseară am vorbit cu Dumnezeu.
La fel de clar, de simplu, de senin,
Cum ai tăifăsui cu un vecin...
E drept că El tăcea. Sau, mai curând,
Iradia în fiecare gând,
În fiecare şoaptă şi impuls,
În fiecare zbatere de puls.
Doar eu grăiam. Şi iată că, treptat,
Discursul în tăcere s-a mutat,
Tăcerea s-a umplut de sens şi ţel,
Tăcerea era drumul către El.
Aşa-I vorbeam. Spunându-I tot, deschis,
Aşa-I vorbeam: Abis lângă abis.

poezie de Eugen Dorcescu din Biblice (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!