abandona

Traian: Şi acum, scuză-mă, te rog, dar trebuie să plec.
Diana: Bine. Nu te reţin. Şi totuşi, de ce nu l-ai ajutat? Presupun că puteai opri ancheta; puteai interveni.
Traian: Recunosc, puteam, dar Luci n-a vrut; nu m-a lăsat să-l ajut. De ce crezi c-am venit cu el vineri seara, după ce-a fost depusă reclamaţia? Acum e prea târziu. Să nu pleci din Institut! Vei fi chemată; va trebui să dai o declaraţie şi să răspunzi întrebărilor ce ţi se vor pune.
Diana: La întrebări voi răspunde, dar o declaraţie împotriva fiului meu nu voi da niciodată!
Traian: Diana, n-a zis nimeni să dai o declaraţie împotriva lui, ci doar o declaraţie, atâta tot.
Diana: Ah, aşa mai merge... Traian, te rog, nu-l lăsa singur! Fă tot posibilul şi ajută-l cu ce poţi. Nu-l abandona!
Traian: Trebuia să-ţi dai seama că nu-i nevoie să mă rogi să procedez astfel; eu oricum voi fi alături de el, îl voi sprijini, atât cât se va putea, doar e fiul meu la urma urmei.
Diana: Nu mai spune asta!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu cred că vreau să vorbesc despre asta acum. Problema asta o voi rezolva doar când mă voi afla din nou acasă, pe Terra, faţă în faţă cu dom' director; cu nimeni altul!
To Kuny: Dar, băiete, noi doi am discutat pe larg despre acest subiect, iar eu ţi-am explicat destul de clar cum stau, de fapt, lucrurile. În plus, tu eşti un băiat destul de inteligent pentru a putea înţelege...
Lucian: Victor!
To Kuny: Da, comandante!
Lucian: Opreşte-te, te rog!
To Kuny: Bine, mă opresc în acest punct, aşa cum vrei tu, dragul meu...
Lucian: Cu tot respectul pe care ţi-l port, Victor, ar trebui să-ţi fie clar un singur lucru: Anume, n-am de gând să dezbat acest subiect acum, nici măcar cu tine! Şi trebuie să înţelegi că nu vreau să te supăr, doar n-am nici un interes să vreau aşa ceva.
To Kuny: Înţeleg, dragul meu. Deci, problema asta o vei lămuri doar cu Traian, faţă în faţă...
Lucian: Exact! Şi până atunci, nu vreau alte discuţii legate de acest subiect, cu nimeni! În plus, eu rămân, aşa cum mă ştiţi, doar Lucian Enka, nimic mai mult şi nimeni altcineva! Şi acum, poate ar trebui să trecem la altceva; ar fi destule altele de spus...
To Kuny: Ai dreptate, dragul meu. Deocamdată, putem abandona acest subiect. Avem multe altele de spus... Am să te rog însă să mă ajuţi în continuare. Pentru că eşti singurul care cunoaşte destul de multe amănunte, tocmai datorită lui Traian.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Recunosc, mi-e şi dor de ei, nu s-ar putea altfel...
Sonya: Păi, e timpul să te întorci la ei, să-ţi reiei locul care-ţi revine în cadrul echipajului, să începi să-ţi faci din nou datoria, să iei în serios rolul pe care-l ai, în calitate de comandant al misiunii; asta-i funcţia în care ai fost învestit, se pare, tot de directorul Institutului vostru.
Lucian: Funcţia?! Nu ştiu dacă dom' director m-ar fi învestit în această funcţie, dar sper că nu l-am dezamăgit niciodată; n-aş vrea... În plus, această funcţie a fost pentru mine întotdeauna ceva facultativ şi inutil. Datoria mea în cadrul misiunii e cu totul alta, iar eu cred că mi-o îndeplinesc destul de bine.
Sonya: Nu-i adevărat. În ultimul timp, nu ţi-ai onorat deloc îndatoririle, în nici un fel. Trebuie să pui totul la punct. Ai un rol foarte important, nu poţi nega acest lucru şi nu-ţi poţi abandona colegii; ei au nevoie de tine, îţi simt lipsa, toţi, nu doar Lia. Şi tu le simţi lor lipsa, să nu-mi spui că n-ar fi aşa. Trebuie să te întorci printre ei, n-ai încotro. De altfel, tu ştii foarte bine că de tine depinde, în mare măsură, reuşita acestei misiuni; nu te poţi separa total de ei, fiindcă astfel veţi da greş. Şi n-ai vrea să se întâmple una ca asta.
Lucian: Nu ştiu ce să cred. Poate ai dreptate. Mai greşesc şi eu uneori, nu pot fi perfect; sunt doar un om, nu altceva... Nu ştiu ce să spun. Trebuie să mă mai gândesc.
Sonya: Tocmai asta e problema. Nu mai ai timp să te gândeşti; ai stat destul singur, separat. Nu mai poţi întârzia, nu mai poţi sta retras, deoparte. Colegii tăi au nevoie de tine în mijlocul lor acum, nu altădată! Trebuie să te aduni, să-ţi revii!
Lucian: Poate... Am să încerc.
Sonya: Nu încerca deloc! Fă-o! Acum, când e nevoie de tine! Nu mai târziu!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!