Duchaufour, Bertrand

Gândire

Pe-acest pământ oamenii se tem cel mai mult de gândire –
mai mult decât de ruină, chiar mai mult decât de moarte...
Gândirea-i subversivă şi revoluţionară, distructivă şi îngrozitoare,
gândirea este neiertătoare cu privilegiile,
cu instituţiile stabilite şi cu rutina confortabilă.

Gândirea priveşte-n groapa iadului şi nu se teme.

Gândirea este măreaţă şi iute şi liberă, lumina lumii
şi cea mai mare glorie a omului.

poezie clasică de Bertrand Russell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ocoli Gândirea...

Nu ocoli Gândirea, Bertrand!
Ea nu e urâtă, nici grea
Tot aşa cum nici numele tău nu e Melchisedec
ci Bertrand, cum ziceam.
Nu te purta ca un mitocan.
Uită-te la ea şi după ea:
E frumoasă, cu pasul uşor,
invit-o la masă, vorbeşte-i de-amor,
ia-o cu tine în dormitor.

Căci nu Gândirea e de vină pentru chinurile tale Bertrand
Deşi, nici eu nu cred ce spun acum,
(când singura rimă din minte-i "săpun").

Deşi stau pe marginea unei prăpăstii
privind în gol, în jos, în hău, în beznă
privind cu ochii şi urechile şi cu nările
ca să văd ce vreau să spun...
şi-n loc de asta spun...
Săpun!

[...] Citeşte tot

poezie de Şerban Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să te resemnezi

Toţi cei care nu-s lunatici, sunt de acord cu anumite lucruri:
Că-i mai bine să fii viu decât mort,
e mai bine să fii bine hrănit decât flămând,
e mai bine să fii liber decât rob.
Mulţi oameni doresc aceste lucruri doar pentru ei şi prietenii lor;
ei sunt chiar de acord cu ideea că inamicii lor trebuie să sufere.
Aceşti oameni pot să nu aibă organ pentru ştiinţă:

Omenirea a devenit într-atât de mult o mare familie,
încât nu ne putem asigura propria prosperitate
fără a asigura şi prosperitatea tuturor celorlalţi.
Dacă vrei să fii fericit,
trebuie să te resemnezi să-i vezi şi pe alţii fericiţi.

poezie celebră de Bertrand Russell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ce am trăit

Trei pasiuni simple, dar foarte puternice, mi-au guvernat viaţa:
dorinţa de iubire, setea de cunoaştere şi compătimirea caldă
pentru omenirea suferindă. Aceste pasiuni, ca nişte vânturi mari,
m-au împins încoace şi încolo, asigurându-mi cursul, pe un ocean
imens de angoase, atingând aproape vortexul disperării.

Am căutat mai întâi iubirea, pentru că aduce extaz –
extaz atât de mare încât uneori mi-aş fi sacrificat tot restul vieţii
pentru câteva ore de fericire.
Apoi, am mai căutat-o pentru că uşurează singurătatea –
singurătatea aceea îngrozitoare din care o conştiinţă tremurândă
priveşte peste marginea lumii în abisul fără viaţă, rece şi insondabil.
În sfârşit, am căutat-o pentru că am văzut în armonia iubirii,
ca într-o miniatură mistică, prefigurarea acelui paradis
imaginat de de sfinţi şi de poeţi. Asta-i ceea ce am căutat –
şi chiar dacă ar putea să pară ceva ireal, prea bun pentru
viaţa omenească, asta-i ceea ce, în final, am găsit.

Cu aceeaşi pasiune au căutat cunoaşterea.
Am dorit să cunosc inimile oamenilor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Bertrand Russell din Autobiografie, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIX

De neamul mult şi-atât de multul sânge
aveam priviri atâta de-mbătate,
încât doream să stau să-ncep a plânge.

Virgil însă mi-a zis: – "Ce gând te-abate?
De ce mai zăboveşti privind pe-acei
ce trişti stau cu trupuri mutilate?

Ai stat şi-ntr-alte bolgii-aşa? De vrei
să-i numeri, află că-i rotunda vale
de două ori zece mile-n lungul ei.

Iar luna e sub noi, şi căii tale
de-acum îi sunt clipitele puţine,
şi multe-s încă de văzut pe cale."

Iar eu: – "De-ai fi văzut şi tu ca mine
ce cauz-avui să văd aşa cu zorul,
tu timp mi-ai fi lăsat să văd mai bine!"

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXVIII

Deplin s-arate, chiar şi-n proza lui
şi-oricât repovestind, cine-ar fi-n stare
de-atâtea răni şi sânge cât văzui?

Prea slab-ar fi o limbă orişicare,
căci loc în ele-atât de mult a strânge
nici mintea-ne, nici graiul nostru n-are.

Şi chiar s-aduni pe câţi avur-a plânge
cândva-n Apulia-n ţara cea-ncercată
vărsat de oşti romane-atâta sânge;

pe toţi şi-acei ce-n lupta-ndelungată
inele-au dat ca spolii fabuloase,
cum Titu Liviu negreşind ne-arată;

pe toţi răpuşii luptei dureroase
ce-n drumul lui Guiscard au stat; pe-acei
ce-arată şi-azi la Ceperano oase

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!