+vorba +multa

Boul şi viţelul

Un bou, ca toţi boii puţin la simţire,
În zilele noastre de soart-ajutat...
Învaţă la şcoală cartea de cetire
Şi ajunse boul un bou învăţat.

Mare lucru-n lume e şi-nvăţătura!
Ţine loc de multe, chiar şi de talent...
Printr-o bună şcoală, rafinezi natura:
Din viţel poţi scoate un bou eminent.

Nu încape vorbă, între animale,
Un aşa specimen greu să mai găseşti
Să citească zilnic feluri de jurnale,
Rumegând atâtea ştiri politiceşti.

Astfel, eminentul, în curent cu toate,
Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit:
"Unchiule, cum mergem?" — "Excelent, nepoate!
A mai grea problemă s-a şi resolvit".

[...] Citeşte tot

fabulă celebră de Ion Luca Caragiale din Convorbiri critice, an I, nr. 1 (1 ianuarie 1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avocat: Vorbă multă, bogăţia omului.

aforism celebru de Tudor Muşatescu din Dicţionarul umoristic al limbii române
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variantă:

Vorbă multă, bogăţia… Telecomului.

BALADA EMIGRANTULUI

(după VIAŢA LA ŢARĂ – G. Topârceanu)

Locuinţa mea de vară
E în ţară...
Şi de ea mi-e tare dor
Port în inimă-ntristarea,
Depărtarea,
Sufletului călător.

Stau aici şi-mi văd de treabă
Cu o babă
Într-un stat occidental;
Toate alea mă irită
Că-s lipsită
De al meu sătuc natal.

Mi-ar fi dor de-o berărie –
Să se stie!
De-un jegos de cârciumar
Chiar de are marfă proastă

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Leach
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizite

Vrei tu să fii eroul saloanelor? Ascultă.
Tot ce ştii nou, vorbeşte. Sfârşind, schiţează harta
Laplandei, apoi spune ce regi au fost în Sparta,
Ce preţ are făina, pe scurt fă vorbă multă.

A sta deoparte singur tăcând e o insultă.
Mergi dar şi-ndrugă mofturi cu Miţa ori cu Marta;
De pleacă vreo cocoană, dezvoltă-ţi toată arta
De critic, clevetind-o că-i slută şi incultă.

Zâmbeşte şi aprobă, orice prostii să-ţi toace
Stăpâna casei, vesel primeşte-i tot reproşul;
Dar când începe doamna distrată să se joace

Cu micul ei ceasornic, e semn că-ţi dă paşoşul.
Atunci bonjour încolo, bonjour madam încoace
Şi zi: la revedere când va-nvia strămoşul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

... Şi tot aşa pe înserate cum e acum – ţi-aduci aminte?
Stam amândoi, acum e anul... noi amândoi! ce dulce-mi sună
În gând când le aud... ce dragă îmbrăţişare de cuvinte!
E-atâta cântec într-o vorbă când ştie gândul să şi-o spună...

Noi amândoi... închide ochii când vei ajunge-aici şi-ascultă
Noi amândoi – acum e anul. – Ce dulce lacrimă şi multă
Închide gândului cărarea când vreau anume să-mi socot
Ce-s eu în aste două vorbe în care singur tu eşti tot...

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea despre vrednicia şi smerenia ajutoarei de chelăreasă ajunse numaidecât şi la urechile împărătesei. Ea dori s-o vază. Iar dacă se înfăţişă împărătesei, fata de împărat ştiu să se arate şi să vorbească din inimă curată, fără prefăcătorie şi fără multă îndrăzneală. Împărăteasa prinse a o îndrăgi. Ea bănui că ajutoarea de chelăreasă nu poate să fie de neam prost. Şi aşa cum vă spusei, împărăteasa luă pe fată, ajutoarea cheiăresei, pe lângă dânsa. Unde se ducea împărăteasa, mergea şi ea; când se punea împărăteasa la lucru, lucra şi ca. Apoi, lucrul ce ieşea din mâna ei era mărgăritar, nu altceva. Din toate cuvintele cele înţelepte ce ieşeau din gura ei plăcu împărătesei mai mult decât orice. Ce să întindem vorbă multă? Ajunsese să fie nedespărţită de împărăteasă. O iubea împărăteasa ca pe copilul ei. Se mira şi împăratul de atâta alipire a împărătesei către această fată. Acest împărat avea un fecior singur la părinţi. Tată-său şi mumă-sa se uitau la dânsul ca la soare. Îl pierdeau de drag ce le era.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înăuntrul locuinţei de care e vorba, fireşte că nu dai prin urmare decât de chilimuri şi de scoarţe, fie frumos aşternute pe jos, fie ţintuite în pereţi ori întinse pe paturi... În "casa-cea-mare", cum i se zicea pe atunci salonului, tot paturi în formă de divanuri găseai în orice sălaş boieresc sau neguţătoresc te-ai fi dus şi oricât de multă bogăţie ar fi avut stăpânii lui. Abia Vodă izbutise, cu mari cheltuieli şi nespuse greutăţi, să care de la Viana vreo două canapele cu scaunele lor îmbrăcate în damască de matase şi aşezate cu grijă într-un chervan căptuşit cu paie şi având un coviltir de pânză groasă întinsă pe cercuri. De altminteri, mahalaua întreagă, trăsnită de arşiţa soarelui, zăcea tăcută şi pustie în mijlocul îmbâcsirei prafului răscolit de roatele câte unei sacale ori de-ale câte unui car, căci — ce e drept — telegari înhămaţi la butci şi rădvane nu treceau pe acolo decât din joi în Paşti.

Alexandru Macedonski în Cartea de aur, Casa cu no. 10 (1902)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, şi pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe şi dete peste Miazănoapte, şi trebui să o lege şi pe dânsa ca să nu dea peste Murgilă. Ce să facă, cum să dreagă ca să izbutească? O rugă să-i ajute a lua un copaci în spinare, care, zicea el, îl tăiase de la rădăcină; o învăţă el să se puie cu spatele să împingă, pe când el tot cu spatele la copaci de ceealaltă parte va trage cu mâinile, ca să-i pice în spinare şi să-l ia să se ducă la treaba lui. Miazănoapte, de milă şi de rugăciunea ce-i făcu, se puse cu spatele la copaciul care i-l arătă viteazul şi, pe când împingea, el o legă de copaci cobză, şi porni înainte, că n-avea vreme de pierdut. Nu făcu multă cale şi întâlni pe Zorilă, dară lui Zorilă nu prea îi da meşii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miazănoapte, pe care o luase în goană. Făcu ce făcu şi-l puse şi pe dânsul la bună rânduială, ca şi pe ceilalţi doi, dar cu mai mare bătaie de cap. Apoi plecă înainte şi se duse până ce ajunse la o peşteră mare, în care zărise focul.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă

Ascultă. Se-aude un glas.
Se-aude o şoaptă ciudată.
Şi poate în piept, un talaz,
începe să bată.
Ascultă. Ori nu-l mai cunoşti?
Şi totuşi e-atât de aproape!
În el e un freamăt de oşti,
un murmur de ape.

Ascultă. Ce largi simfonii!
Şi parcă... demult... înainte
ţi-era cunoscut. Nu-l mai ştii!
Ia adu-ţi aminte!

... Odată când primul păcat
te-a frânt sub întâia povară...
Atunci ţi-a vorbit răspicat
prima oară.

Apoi... ţi-aminteşti?... undeva...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!