+poetul, +ce +e +pentru +el

I

Poete, se-apropie seara; îţi încărunţeşte părul
Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo?
E seară – spunse poetul – şi-ascult, cineva poate strigă din sat,
Cu toată ora târzie
Veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc şi dacă
Ochii lor lacomi cerşesc muzica menită să le curme tăcerea
Şi să vorbească pentru ei.
Cine le va ţese cântece de iubire, dacă eu stau pe ţărmul vieţii
Şi contemplu moartea şi viaţa de dincolo?
Cea dintâi stea a serii se stinge
Flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut.
Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii.
Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze
Noaptea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului
Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi
Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor?
Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul.
Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân,
Asemeni celui mai tânăr sau mai bătrân din satul acesta.
Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum spunea poetul, "numai Dumnezeu poate crea un copac" – probabil pentru că e foarte greu să îţi dai seama cum să îi pui coaja.

citat din Woody Allen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus vestea că era băutor. Paradoxal pentru cei care şi-au format imaginea asta cu petrecerile lui Eminescu, poetul nu era un băutor înrăit. Bea puţin. Dar îi plăcea, în schimb, să piardă nopţile şi să fumeze. Fuma enorm. De fapt, atunci când vorbea, fuma ţigară după ţigară şi bea cafele.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul e din naştere, fără îndoială. Dar ceea ce e din naştere la adevăratul poet, nu e dispoziţia pentru forma goală a ritmului şi a rimei, ci nemărginita iubire a tot ce este cugetare şi simţire omenească, pentru ca din perceperea lor acumulată să se desprindă ideea emoţională spre a se înfăţişa în forma frumosului.

Titu Maiorescu în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lied

Aş vrea să scriu,
Ca Heinric Heine,
Un lied;
În care pentru veci să-nchid,
Ca-ntr-un sicriu,
A mele taine
Cum a făcut poetul Heinric Heine.

Să nu fie cuvinte-n el
Şi nici versificări savante,
Doar lacrime ce s-au schimbat
În diamante.

Dar nu jelire de mişel
Ce plânge ca să-ţi facă milă
De mila lumii mi-este silă.

Îmi place lacrima tăcută
Ce-ngroapă-n ea durerea mută,
Şi care-ascunde-ntr-însa taine

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce a ales poetul (nu e vorba de-o alegere calculată) tocmai umbletul şi portul?
A ales "umbletul" pentru că la ochi, la gură sau la frunte, se înţelege că nu ţi-ar fi greu să faci deosebire între iubita ta şi celelalte femei, chiar dacă n-ai fi aşa de înamorat. Pe câtă vreme ca să poţi deosebi o femeie de toate celelalte numai de pe umblet, de departe (să-i poţi presimţi apropierea), trebuie să iubeşti într-adevăr. Numai amorul singur îţi dă putinţa de a observa o deosebire care scapă privirilor indiferente.

George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Eşti orologiul timpului fecund,
Să torci din firul lui veşmânt de preţ,
Cuvintele te ard, iubeşti profund
Şi slovelor tu nu le-aduci dispreţ.

Mângâi poemul ca pe o femeie
Şi litere înşiri cu-atâta drag
Ca fluturi de lumină şi de vise,
În nopţi de trudă le aduni şirag.

Cuvântul pentru tine-i Dumnezeu,
Poemul este fiul şi-l vrei viu,
Îi dai iubire, suflet şi speranţă
Şi viaţa ta i-o dai acestui fiu.

Înlănţuit de vise şi iubire
Tu înger trist, gladiator sau zeu,
Alături de poemul tău în flăcări
Aştepţi să te-ntâlneşti cu Dumnezeu.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Peste câte o catedrală ochii îţi alunecă, o învăluie toată şi apoi se ridică spre cer.
La o bisericuţă pictată, în schimb, privirea ţi se opreşte pe un detaliu,
fie că e peştele ce duce la Judecata de Apoi bucata de om ce sfâşiase,
fie că sunt pătimirile Sfântului Nichita.
Apoi privirea îţi fuge de pe pictura exterioară spre iarba din jurul bisericii,
spre câţiva arbori, şi se opreşte acolo. Unde ne e cerul? Unde ne e îndrăznirea?
Transcendentul a coborât aci, cum spunea poetul; ne e greu să mai săltăm cerul la loc,
în tării şi atunci îl lăsăm aşa, prăbuşit în amestecul nostru de necredinţă şi credinţă.
...

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul adevăraţilor poeţi e să nu aibă succes niciodată. Poezia este destinată poeziei şi nu publicului. Poetul nu are nevoie de public. Publicul confundă poezia cu şansoneta şi când este îndopat cu poezie, o transformă în şansonetă. Ar trebui ca fiecare scriitor să fie în stare a răspunde: scriu pentru că geniul meu, experienţele mele supreme, supraumana mea pătrundere şi adâncime trebuiesc împărtăşite oamenilor. Scriu pentru că un demon interior mă obligă la aceasta. Un om nu poate fi clasificat; ci descifrat şi înţeles. Nici un om nu-i mai puţin demn de interes şi cercetare decât altul. Sens găsim şi omului, şi frunzei, şi pietrei.

citat celebru din Eugene Ionesco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntec de început

Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar şi-a rotit,
Cei doi pumni omeneşti lacomi să-mplînte în soare
Astăzi eu vreau să-ntreb răzvrătit nesfîrşirea
Cum de-a-nchegat după-atîtea puzderii de ani
Între arsurile tîmplelor mele pornirea
Şi strigătul celui căzut!

Zbor, zbor cu anii mei tineri,
Zbor ca un şoim înconjurînd strîmta-nchisoare-a pămîntului,
Aripa mea se izbeşte mereu de zăbrelele nemărginirii
Şi parcă-i un veac de cînd zbor.

Azi, înainte de-un nou şi sălbatic avînt
Vreau să cânt cîntecul meu de-nceput.

Cînd se născuse poetul ochii-i văsuseră munţii înalţi,
Cerul înalt şi frumos.
Veşnic îl cheamă de-atunci şi îl tulbură
Dorul de ceea ce-i nou şi desăvîrşit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!