I

Poete, se-apropie seara; îţi încărunţeşte părul
Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo?
E seară – spunse poetul – şi-ascult, cineva poate strigă din sat,
Cu toată ora târzie
Veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc şi dacă
Ochii lor lacomi cerşesc muzica menită să le curme tăcerea
Şi să vorbească pentru ei.
Cine le va ţese cântece de iubire, dacă eu stau pe ţărmul vieţii
Şi contemplu moartea şi viaţa de dincolo?
Cea dintâi stea a serii se stinge
Flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut.
Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii.
Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze
Noaptea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului
Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi
Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor?
Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul.
Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân,
Asemeni celui mai tânăr sau mai bătrân din satul acesta.
Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire.
Unii au lacrimi ce ţâşnesc la lumina zilei, iar alţii – lacrimi ascunse în întuneric.
Toţi au nevoie de mine şi eu nu am timp să cuget la viaţa de dincolo.
Am vârsta tuturor, ce-mi pasă dacă îmi încărunţeşte părul!

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul îngerilor minţii

Iubite! e noaptea singurătăţii sufletului de anemonă
tu eşti eroul visărilor autumnale
rătăcite în liziera pădurii de insomnii,
de dureri şi amăgiri obeze
e târziu,
iar eu veghez două suflete de copii
pierdute prin universul unui balon de heliu
ce le sufocă respiraţia dragostei.

Muzica cerului le însoţeşte paşii
pe aleile cetăţii ascunse, prin negurile oraşului roşu
ea are menirea de-a le curma tăcerea
de a spune cuvinte şoptite într-o limba uitată
a zânelor basmelor tale cu iz de lavandă şi maci
ochii le contemplă lacrimile îngheţate din deşertul alb
invocând moartea şi viaţa de dincolo
de pe malul opus al oceanului negru de fumul trăirilor

Luna se stinge prin cerurile uitate deschise
de castelanul ce-şi pierduse lujerul cheilor albastre
flacăra rugului ei funerar se înalţă până la cerul lui
râul ei e tăcut
lumina lunii dispare şi ea istovită de pe cerul vieţii
luând cu ea tainele vieţii şi ale morţii
în murmurul întunericului
din surâsul îngerilor minţii femeii-copil...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru începători

moartea şi nemurirea
au fost răspândite de acelaşi născocitor
mi-au fost împinse cu de-a sila
înăuntru

şi eu acum
împing în mine tot ce trebuie să iubesc
deşi sunt la vârsta aceea
când prea puţin îmi pasă
de ce credeţi voi despre mine

şi dacă mă vedeţi plângând pe o bancă
lângă catedrală
şi dacă plânsul meu vi se pare
ieftin şi nedemn şi blamabil şi prefăcut

şi dacă urlaţi în cor
că n-am dreptate
aflaţi azi de-aici că lacrima
n-are nevoie de dreptate
aşa cum nici voi n-aveţi nevoie de mine
dreaptă sau sinceră sau vrednică

apoi toate astea
trec aşa cum trece şi luna
iar eu voi construi mai departe
pentru cea din urmă
cădere

fără să judec nemurirea voastră
sau plânsul vostru nedemn şi ieftin şi blamabil
şi prefăcut

căci vine seara
întotdeauna vine seara
iar moartea apare de după deal
şi păşeşte încet ca o femeie mândră

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi...

Cum poţi să treci pe lângă mine
Să nu-mi spui un cuvânt măcar
M-ai ridicat din morţi la Tine
Şi-o viaţa mi-ai adus ca dar.
Tu ştii ca rătăceam întruna
Şi ştii că nu ştiam nici eu
Dacă trăiesc sau mor, totuna
Mi-era pe unde-i drumul meu.

Dacă trăiam eram doar vie,
Dacă muream - un mort în plus,
Ce-mi mai pasă de moarte, mie,
Ce-mi mai pasă dacă m-am dus?...

Şi dacă-ai socotit că-i bine
Să-mi dai Lumina Ta în dar
Cum poţi să treci pe lângă mine,
Să nu-mi spui un cuvânt măcar...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deosebirea cea mare între tinereţe şi bătrâneţe rămâne totdeauna aceasta tinereţea are în perspectivă viaţa, bătrâneţea moartea; cea dintâi are un trecut scurt şi un viitor lung, cea din urmă dimpotrivă. Deşi, prin urmare, ca bătrân ai numai moartea înaintea ta, iar ca tânăr viaţa, naşte totuşi întrebarea, care din două este mai grea şi dacă nu e mai bine să ai viaţa îndărăt decât înainte.

Arthur Schopenhauer în Aforisme asupra înţelepciunii în viaţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani... dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp... mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată.

citat celebru din Maica Tereza
Adăugat de divini_angeli
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calătorule uită!

o carte de viaţă, o masă
o inimă spartă, o uşă
ziduri crăpate, dărâmate, pierdute
dincolo?
zile-n întoarse şi mâini care-mi fac semne şi strigă!
nu poţi să aduni paşi, numărând inimi
zdrobite
nu poţi să aduni gânduri şi buze ucise
nu poţi să fi rană care strigă
nu meriţi, îmi spune timpul, ascultă!
da, călătorule:
îţi spun povestea mea, şi-apoi uită

strângeam lumea în mine
chiar şi-n drumuri de colb, fără sens
eram amândoi, nebunia toată
încarceram nopţi, ne iubeam fericiţi
aveam acoperiş, genele lumii
pat raze din stele şi greieri, care cântau nenţeleşi
eram amândoi, un trup şi-o singură lume
eram un univers!

şi-acum,

nici colţii fiarei sălbatice, când urlă frigul
în nopţi întunecate
nu pot tăcerea din mine să-ngheţe
nici când carnea-i sfâşiată şi tunetul arde
firul vieţii zdrobind, cărări nu mai sunt
nici dacă cad zile de astăzi spre ieri
chiar dacă a mai rămas un pic de viaţă
nimic nu mai este
doar chipul ce-mi vede-n oglinda vieţii
ochii-mi fără lacrimi, uscaţi-n deşert

Călătorule, tu timp fără sens!
ascultă finalul, nu pleca
dacă nu voi mai ajunge
şi dacă timpul meu se va termina
să mă scrii cu tăcere în veşnicia ta
iar dacă iernile-ngheţate vor curge prin lacrimi
iar nopţile se vor frânge-n dimineţi cu cerul gol
atunci să spui oamenilor c-am fost
în pustiul vieţii, un om fără sens

poezie de Viorel Muha (martie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătăţii nu-i pasă dacă eşti sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie... Dacă decide să te viziteze e greu să o alungi. Dacă a bătut la uşa ta, poţi fi însoţit de sute de persoane, dar nu mai simţi legătura cu niciuna dintre ele. Nevrând, devii prizonierul singurătăţii, iar ea transformă totul într-o închisoare: fiecare lucru devine străin, fiecare om îţi pare un duşman, fiecare faptă pare o greşeală...

Vladimir Mânăscurtă în Dulce Infern
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea iubirii

ascultă-mă!
atunci când norii nu vor mai fi
şi ochii tăi nu vor mai clădi cerul cu mine
iar pădurea va plânge toamne în gândurile tale
voi spune: mai aşteaptă-mă

dacă vei şti că am oprit în nopţi şoapte
şi încă vântul va bate în geamul tău
să ştii că le-am sculptat, pe chipul lunii
cu lacrimi
ca să-ţi vegheze visele nopţii

dacă pădurea va aşterne paşii mei
în iarnă, cu frunze de toamnă
şi-n primăvară mugurii vor răsări-n flori
iar vântul va tremura crengi pustii
să-ncerci să mă uiţi
căci este prea târziu, iar lăstarele ierbii crude
vor sorbi lumina vieţii mele
plângând cu lacrimi de rouă

iar
când îţi vor dispărea şi ultimile gânduri
să nu regreţi, să mă alungi
căci nu voi mai fi, nici măcar
amintire
şi te rog, dacă vrei
pune pentru o zi o ramă-n fereastră cu mine
şi lasă liberă pasărea să plece, pasărea iubirii

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu puteţi juca tenis la fel de bine ca alţii sau nu puteţi înota repede ca un om tânăr, dacă mersul vă este acum mai moale şi nu mai puteţi alerga la fel ca în tinereţe, amintiţi-vă că viaţa reprezintă, de fapt, un progres continuu. Ceea ce oamenii numesc moarte nu este decât o trecere către o viaţă nouă, în altă dimensiune a Vieţii.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine

dacă moare el
dacă moare ea
dacă
toţi prietenii se prefac a muri
cine, o
are cine va
mai... performa cu înjurăturile la
adresa mea (?!) cine
dacă
aşa stau lucrurile -
ex
act ca fiinţele

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsare

Ce îmi pasă de comete,
Ce în cale fac prăpăd,
De pulsari şi de planete
Dacă ochii nu ţi-i văd.

Ce îmi pasă de balene,
Ce pieirea şi-o presimt,
De girafe şi hiene
Dacă trupul nu ţi-l simt.

Ce îmi pasă de balauri,
Ce demult au dispărut,
De dragoni şi dinozauri
Dacă gura nu-ţi sărut.

Ce îmi pasă de sirene,
Ce trăiesc doar în poveşti,
De satiri şi sânziene
Dacă tu nu mă iubeşti.

Ce îmi pasă că există
O soartă sau un destin
Dacă ştiu că tu eşti tristă
Şi nu pot să te alin.

poezie de Octavian Cocoş (10 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu contează dacă studiezi, călătoreşti, sau îţi câştigi existenţa. Trebuie să iubeşti ceea ce faci.
Cui îi pasă dacă eşti vesel sau trist? Lucrurile mărunte sunt cele care aduc bucurie. Nu e nevoie să cauţi cine ştie unde, e nevoie doar de timp să-ţi dai seama.
Iar dacă ai curajul şi puterea, nu înceta să-ţi cultivi pasiunea. La orice vârstă.

Camelia Opriţa în Vând insomnii (2002)
Adăugat de acest site
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea exterioară este partea vizibilă a frumuseţii interioare. Şi ea se manifestă prin lumina care iese din ochii fiecăruia. Nu are de a face dacă persoana e prost îmbrăcată, dacă nu respectă canoanele eleganţei sau dacă nici măcar nu se sinchiseşte de părerea celor care îi stau în preajmă. Ochii sunt oglinda sufletului şi reflectă tot ce pare a fi ascuns. Dar, dincolo de puterea de a străluci, ochii mai au o virtute: sunt o oglindă. Şi reflectă pe cine îi admiră. Astfel, dacă sufletul celui care observă este întunecat, el îşi va vedea întotdeauna propria urâţenie. Deoarece, ca orice oglindă, ochii înapoiază fiecăruia dintre noi imaginea propriului nostru chip.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sunt...

Dacă sunt, unde sunt
în ce cânt
în ce gând
în ce rost muribund
în ce cuget plăpând
descărnat de curând
dacă sunt, până când?

Dacă sunt, eu ce sunt
un mărunt
amănunt
un mereu doar secund
dumnezei înjurând
ori vreun geamăt imund
ăsta sunt, asta sunt?...

Dacă sunt, din ce sunt
din descânt
din pământ
din dezgustul fecund
colcăind furibund
într-un timp ne-afund
din ce sunt, până când?

Dacă sunt, cine sunt
vreun cuvânt
de nesfânt
vreun pascal fredonând
în swahili, vreun rând
vreun temei de mormânt
dacă sunt, de ce sunt?

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul
Adăugat de Radu Câmpan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi pasă ?

Nu-mi pasă dacă,-n în vise sau în indolenţa primăverii,
Cântecele mele n-arată cine sunt şi ce mă doare;
Ele sunt un parfum, iar eu sunt cremenea şi focul,
Eu sunt răspunsul, ele sunt doar o chemare.

Ce-mi pasă? Căci dragostea-n curând se va sfârşi;
Inima să cânte, iar mintea mea să-şi doarmă somnul greu,
Pentru că mintea, mândră şi puternică, poate să tacă,
Inima-i acea care-mi scrie cântecele, nu eu.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-a putut fi înlocuită? Religia! Iar filozofia care speculează autonom, face onanie mintală. Şi dacă vrea să scoată, să extragă esenţe din ştiinţele naturii, e parazit. Atât! Nu îndrăzneşti să spui despre religie, teologal vorbind, - dacă eşti cinstit - că a fost înlocuită de filozofie sau de ştiinţă. Un creştin îţi spune că advărul se defineşte prin jocul celor două lumi: cea de aici o oglindeşte imperfect pe cea de dincolo. Spune contra dacă poţi!

citat clasic din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta este doar în minte. Dacă te comporţi ca un bătrân, te vei simţi bătrân. Dacă te comporţi tinereşte, te vei simţi tânăr. Nu încurajez adulţii la gesturi extreme, cum ar fi să-şi cumpere un skateboard. Pur şi simplu, îi îndemn să fie plini de vitalitate, iar cei din jur îi vor percepe altfel.

citat din Elise Sax
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate din mine

În fiecare seară pleci cu un tren nevăzut,
ieşi din viaţa mea pe jumătate
şi abia în zori revenim un întreg,
spunându-mi că buzele mele
au cea mai gustoasă aromă de cafea.

În fiecare zi
mă simt ca un înger crescut la sânul tău
mirosind a iarbă proaspăt cosită
când îmi scutur părul
fără să-mi pese
că moartea îmi suflă în ceafă...

Şi chiar dacă pleci jumătate din mine,
la fel de frumos bate ceasul vieţii...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea a fost străbătută însă de chemarea de dragoste a unui guguştiuc întârziat, ca mine, care cânta insistent, dincolo de fereastră. Nu ştiu dacă izvorul cântecului său este din singurătate, din dragoste sau din jale... sau poate îmi cântă singurătatea, tristeţea şi jalea mea. Cum aş putea să-i spun că doar pe el îl mai am?

Sava Ionescu în Zilele şi nopţile unui singuratic (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată avută Recunoaşterea Adevăratei tale Fiinţe, orice întrebare ca şi orice răspuns încetează, iar ceea ce eşti tu, cel adevărat; Tăcut Fiinţează. Odată ce entitatea gând-rădăcină falsă numită "eu" moare, cine să mai întrebe şi ce mai este de întrebat? Cuvintele pot răsări la fel de tăcute ca soarele, iar lumina lor va ilumina lumea, dar nu există nimeni care să vorbească, nimic de spus şi nimeni care să le asculte. Şi totuşi, ele vor elibera fiinţele care se cred ignorante din Maya, din ghearele încătuşării, la fel cum soarele te eliberează din ghearele întunericului. Nimeni nu face o astfel de iubire şi totuşi ea este mai vie ca viaţa şi este Aici în toate timpurile şi în toate epocile, dăinuind una cu veşnicia, ca veşnicia.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!