+o +noapte +de +iubire

Am iubire şi respect

Am iubire pentru tine,
am iubire pentru ţară,
Pentru timpul care vine,
pentru blânda primăvară.
Am respect pentru bătrâni
şi pentru copilul mic.
Pentru toţi oamenii buni.
"bună ziua", la toţi zic.
Pentru bunii mei părinţi
zi şi noapte mă închin,
La Dumnezeu şi sfinţi
să aline al lor chin.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara

In livadă indrăgostite,
Florile şoptesc
Cuvinte de dragoste,
Înmiresmate şoapte,
Pe care poetul
Le-ascultă în noapte.

Parfumul florilor
Pluteşte pe-aripa vântului,
Peste câmpuri,
Peste pădure,
Peste oameni,
Şi se-nalţă la Cer
În spirala Infinitului.

Tu şi cu mine,
Asemenea copiilor,
Privind inefabila minune
Şi vorbe duioase ne spunem
Roşind, timid de iubire,

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Cărbune (2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de a fi

E un fel de a fi între albii pereţi
Într-o zi ce îmi lasă miros de scaieţi
Şi-n oraşul ce plânge încă-n griul murdar
Vechituri se adună într-un ieftin bazar.

E un fel de a fi între noapte şi zi
Într-un târg împietrit în icoanele vii
Cu goblenuri ce-atârnă în săracă trăire
Ceainării ce vorbesc de o mare iubire.

E un fel de a fi între vis şi real
Cu prinţese ce mor după ultimul bal
Cu dulceaţă de nuci în cămări îmbâcsite
Şi cu filme de ieri într-un azi retrăite.

E un fel de a fi între viaţă şi moarte-
Tu departe de-aici, eu citind dintr-o carte
Îndrăznind să gândesc o secundă la tine
E un fel de a fi ce nu ţine de mine.

poezie de Florina Cojocaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Profundis Clamavi

Strig, mila ta să-mi dărui tu, singura-mi iubire,
Din negre-adâncuri unde-mi stă inima pustie;
Trist univers e-acesta cu zarea plumburie,
În care-noată, noaptea, orori şi-afurisite;

Cad, şase luni, din soare sleite raze sure,
Şi, şase, stă pământul în noapte grea de smoală;
E-o ţară decât ţărmuri polare mult mai goală;
- Nici vietăţi, nici râuri, nici iarbă, nici pădure!

Mai groaznic chin nu ştie sărmana omenire
Decât cruzimea rece din îngheţatul soare
Şi noaptea, ca un Haos, căzută peste fire;

Râvnesc la soarta vitei ticăloşite, care
Să se cufunde-n somnul dobitocesc e-n stare,
Atât de-ncet vrea timpul din ghem să se deşire!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valuri line de iubire

Alene coborând pe dealuri
Încet amurgul s-a lăsat
Nici apa nu şopteşte-n maluri
Şi-atâta linişte e-n sat.

În grabă una câte una
Făcliile nopţii s-aprind
În zare se vesteşte luna
Iar eu în braţe te cuprind...

Şi îmbătaţi de fericire
La piept strângându-te cu dor
Pe valuri line de iubire
Ne legănăm plutind uşor.

Nu ştim, e cânt sau poezie
Un freamăt dulce în frunziş
E noapte clară şi târzie
Căci timpul trece pe furiş.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La graniţa dintre noapte şi zi

Fă-mă, la graniţa
dintre noapte şi zi
să-mi plângă trupul
în picături de rouă
pe mătasea purpurie.

Ţine-mă în braţele tale,
şi-mi îngenuchează
sufletul de femeie,
fi-mi ploaie de meteoriţi
în valsuri de împotriviri.
Respiraţia mea strecoar-o
în palma tandră a sufletului tău,
şi dă-mi din ea porţii delicate
de săruturi fără antidot.

Îngenunchează-mi pleoapele
sub vraja mângâierilor tale,
supune-mi gura tăcerilor
amestecate cu parfum de noapte

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port pustiu prin noapte pasul

Îmi port pustiu prin noapte pasul meu
Pe drumul cu pietriş lucind la stele.
S-apleacă peste lume Dumnezeu
Şi stau de vorbă stelele-ntre ele.

Solemn e cerul, minunat mereu!
Pământul doarme-n ceaţă azurie.
De ce mi-e sufletul atât de greu?
Aştept ceva? Păreri de rău să fie?

Păreri de rău? De ce? În van sânt toate!
Şi de la viaţă ce-aş mai aştepta?
Vreau numai linişte şi libertate.
S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!

Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!
Să dorm pe veci şi totuşi pieptul meu
Să fie încă plin de vlagă vie
Şi să se-nalţe răsuflînd mereu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis clamavi

Îţi cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie şi fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime şi blesteme;

Un soare fără vlagă pe cer stă şase luni
Iar şase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n ţările polare:
Nici vietăţi, nici ape, nici crânguri, nici păşuni!

O groază mai adâncă nu poate fi în viaţă
Decât cruzimea rece a soarelui de gheaţă
Şi bezna asta care-i cu Haosul la fel;

Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Aşa de-nceată-i vremea pe nesfârşita-i cale!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un freamăt blând

Un freamăt blând
Un zbucium greu frământă lumea,
Da-n întunericul ei gros
Nu vede ce aproape-i vremea
Venirii lui Isus Hristos.

Un freamăt blând îngână şoapte
Ce-n "noapte"-s greu de desluşit
Şi gânduri de "lumină" coapte
Lucesc în suflet, năbuşit:

- "E vremea vremii îndepărtate
Ce-n Adevăr s-a proorocit!"
Dar vrem noi oare-a ne desparte
De tot ce ne-a îndobitocit?!

Ne vom ţinti spre Miel privirea
Sub steagul Lui de biruinţă
Ca să-I întâmpinăm venirea
Cu un grăunte de credinţă?!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din rutina cugetului nou
Adăugat de Cătălin Dunca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Dintr-un afund, din depărtări vreodată neumblate,
Te văd pe pe aripi de cocori, venind aievea, noapte!
Pe trena ta, cărbuni încinşi, vor iriza tăcere
Şi briza mării, ca un voal, în suflet, mângâiere

Va risipi... Şi tălpi de jad se vor topi sub stele
Şi-n spaţiul meu atemporal, tivit cu peruzele,
Se va deschide templu sfânt de vers şi chiparoasă,
Iar eu - un vis - am să te-aştept... Am să te-aştept acasă...

În sângeri voi lăsa sărut de tainică iubire,
Căci vreau viaţa mea să-mi uit, să cred în fericire!
Nisip sub ochiul aşternut al veştedelor gânduri...
O lacrimă... Apoi nimic... Mă-ntorc la începuturi...

Mi-e palma vers de galaxii rostind amărăciune,
Căci nu mai eşti... De ce nu vii, fantasmă fără nume?!
Mi-e dor de-mbrăţişarea ta, dar zarea-nfometată
Te-a luat, lumină... Vino iar! Întoarce-te odată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!