+mama +natura

Neîngăduindu-ne plăcerile pe care ni le refuză, filosofia ne îndeamnă către cele pe care ni le îngăduie şi ne îndeamnă cu prisosinţă către toate cele voite de natură, până la saţiu, dacă nu până la oboseală, ca o mamă.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul cu apă curată Kalirhoe, i-a fost daruit Atenei de mama natură, în schimb izvorul de sânge omenesc a fost deschis în Atena de mâna omului... Izvoarele ei sunt de bună seamă secrete, căci înălţimile ascund adeseori taine...

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici, la Poiana lui Iuraşcu, am cunoscut întâi natura. Cea dintâi amintire de lună o am de aici. Veneam într-o seară cu mama mea şi cu alţii de la iaz spre casă. Era lună plină. Atunci am fost foarte lovit de faptul că luna merge şi ea pe cer spre casa noastră.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

natură

Natura este un fel de mamă ciudată: deşi le-a dat viaţă copiilor ei şi le-a dăruit toate cele trebuitoare, ea îşi uită sentimentele materne şi îşi distruge opera creată, pentru ca din resturile rămase să făurească o alta.

definiţie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cunoaştere încolţeşte eliberarea. Perfecta cunoaştere a lumii este însă posibilă numai prin intelectul omenesc. Iată de ce, întreaga natură până la om este numai drumul pe care-l parcurge urcând din treaptă în treaptă voinţa ce se afirmă pentru a ajunge la intelectul omenesc şi prin acesta la cunoaşterea de sine eliberatoare. Dar şi ca om, voinţa parcurge încet lungi serii de procreări, înzestrându-se în fiecare trup de mamă cu un nou intelect pentru a se apropia, printr-o decantare treptată, de tărâmul negării.

Paul Deussen în Elementele metafizicii (noiembrie 2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt

Pe soba de teracotă două căprioare
Cu picioarele dinainte în aer,
Saltul se va termina mâine-poimîine...
Simt neliniştea ta,
Ca o reţea de nervi, de gânduri,
De dorinţe şi amărăciuni în care m-am învăluit.
Învăluit în carnea ta,
Sunt la adăpost de mine însumi...

Ieri două căprioare ne-au tăiat drumul,
Săltând sprintene una alături de alta,
Ca doi sâni. Doi sâni ai naturii mame.
Iată natura mamă în salt, am spus,
Şi-am pus fruntea înfierbântată pe golul
Dintre cele două căprioare,
Şi-am zburat şi nu m-am mai întors.
Acum văd imaginea lor luată la cald,
Pe soba care încălzeşte muntele înzăpezit.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura, ca o mamă surâzătoare, se pretează tuturor visurilor şi capriciilor noastre.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că cei mulţi se tem de moarte ne atrage luarea-aminte asupra dorinţei sufletului de a învăţa: acesta fuge de ceea ce nu cunoaşte, de ceea ce este întunecat şi neclar; în schimb, prin natura sa, el urmăreşte ceea ce este manifest şi poate fi cunoscut. Din acest motiv, ar trebui să-i onorăm în chip deosebit pe cei care ne-au făcut să vedem soarele şi lumina şi să ne arătăm pietatea faţă de tatăl şi mama noastră, căci datorită lor avem parte de cele mai mari bunuri: acestea sunt, se pare, putinţa de a gândi şi aceea de a vedea. Din acelaşi motiv, ne bucură lucrurile familiare şi oamenii cu care suntem obişnuiţi – iar pe cei cunoscuţi îi numim prieteni ai noştri. Toate acestea demonstrează cu claritate faptul că tot ceea ce poate fi cunoscut, tot ceea ce este manifest şi clar este ceva ce trebuie să fie iubit. Or, dacă acest ceva cognoscibil şi clar trebuie să fie iubit, atunci şi cunoaşterea şi gândirea trebuie să fie, în acelaşi fel, iubite.

Aristotel în Protrepticul, fragmentul 102 (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Himera

De este-n lume-adevărat
Că-ndrăgostiţii au aflat
În germinal sau în brumar
Avântul altfel nesperat
E că-n himeră-şi fac hotar.

Şi pacea serii de-o iubesc
Cu umbrele ce amăgesc
Natura chiar – augusta mamă
E că-n visare se voiesc
Şi de himeră nu au teamă.

Ei râd de vise-amăgitoare
Şi nu se tem că omul moare
Că-n timpul lui Homer mai speră...
Sunt singuri fericiţi sub soare:
Că fericirea – e-o himeră.

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!