+loc +natal

Monologul puiului de vulpe

Albastru sunt, în ferma cenuşie,
Şi, pentru asta, bun de abator,
În cuşcă de metal ţinut -vai mie!-
Nu-s împăcat că trebuie să mor.

M-aş jupui de viu, să scap de-această
Nobleţe grea. Aş năpârli pe loc.
Dar albăstriul meu, ca o năpastă,
Trimfă-n blana mea fără noroc.

Năpraznic urlu şi mă iau la trântă
Cu cerul, trâmbiţând spre stele reci,
Ca să implor ori libertatea sfântă,
Ori blana năpârlită-n veci de veci.

Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul,
M-a imprimat cum urlu. Ce nebun!
Dar cum ar urla şi el, sărmanul,
Numai o clipă-n locul meu să-l pun.

[...] Citeşte tot

poezie de Evgheni Evtuşenko (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul meu natal

Deschid fereastra sufletului către lume,
Şi văd un colţ de rai, cum altul nu-i,
Sub cerul înstelat de vremuri bune,
Comori spirituale de peste tot am adunat
Şi vreau să le împart în patru zări vecine
Şi să le dau un nume, cum alţii n-au mai dat.
#
În podul unei palme de pământ străvechi,
De Dumnezeu lăsat cu gânduri bune,
Pe umeri mioritici râvniţi de orice muritor,
O mică perlă citadină încet s-a ridicat.
E urbea mea natală, oraşul Cisnădie,
E liniştea-mi apusă în viitor,
Sub Sfânta piatră de mormânt.

Un loc ca din,, Poveşti nemuritoare"
Cu plaiuri înverzite şi brâu din falnici brazi,
Sub cerul unde se îngână doina cu izvorul
Şi cucii cu alte mii de păsări migratoare,
Un loc de basm, cu oameni harnici, buni şi dragi.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (septembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond şi des
Şi coborând pe rază ţara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis şi de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăţie
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăţi o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Şi mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A ţărilor lungi frâuri puternic le ţinea.
Şi tările-nflorite şi-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mişca.
Dar nu se miră lumea de braţu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă şi dreaptă-nţelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-şi ridică boltirea temerară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!