+joc +si +joaca

Ce e viaţa...

Uneori am impresia că
Dumnezeu se joacă
cu mine
şi o face dur...
cu toată bunăvoinţa
trebuie să recunosc că
nu- mi place să fiu
partenerul lui de joc
mereu
mă priveşte suspicios şi
îmi zâmbeşte ironic
"hai să ne jucăm de-a viaţa"
mi- a spus într-o zi...
m- a strigat de trei ori
pe numele mic dar
nu i- am răspuns
l-am lăsat să aştepte
aşa cum m- a lăsat şi el
cand l- am întrebat
ce e viaţa...

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea în haos este un joc inconştient al omului când se joacă de-a Dumnezeu; este o metodă pandemică în care haosul ia dimensiuni înnegurate, nebănuite.

Ştefan Radu Muşat în Întoarcerea în haos - nume de cod: COVID - 19 (martie 2019)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred nici în ruptul capului în existenţa conflictului dintre generaţii şi nici nu-i înţeleg rostul. Adică, ce conflict să existe între mine şi Radu Beligan? Pentru ce? Ca să-i iau eu rolurile? Ca să joc ce joacă Beligan? Păi, ca să joc ce joacă Beligan trebuie să învăţ să ţin mâna în buzunar ca el. Nici asta nu ştiu. Trebuie să ai o anumită atitudine, caracteristică fiecăruia.

citat clasic din Marin Moraru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl se juca; lua bucăţi de gheaţă netede ca nişte tăbliţe şi alcătuia cu ele tot felul de figuri, aşa cum se joacă la noi copiii cu cuburile. Jocul lui era însă aşa-zisul joc de gheaţă al înţelepciunii. În ochii lui figurile de gheaţă erau frumoase şi de foarte mare însemnătate şi asta din pricina ciobului de gheaţă pe care îl avea în ochi. Aşeza bucăţile de gheaţă în aşa fel încât să formeze un cuvânt, dar niciodată nu izbutea să formeze cuvântul pe care îl voia şi care era "veşnicia".

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vară

E vară şi pacea revine
Din flori albe sau din eter
Cu dor de speranţe divine
Din izvoare sau din cer

Acum vise fluide se coc
La soare prinse-n ocoluri
Pe ritm de hârjoană sau joc
Vuiesc reveriile-n stoluri

Şi doruri multiple cu jind
Dau rotocoale-n spirale
În iureş la joacă se prind
În hore pe şest ideale

Dorinţe în forme zglobii
Nutresc inedite sentinţe
La mame la taţi sau copii
În freamăt cu iz de credinţe

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (12 iulie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să sufăr slugărnicia reportajelor din lumea întreagă şi cu precădere din ziarele noastre ruseşti, unde aproape în fiecare primăvară reporterii noştri povestesc despre două lucruri: în primul rând despre neasemuita splendoare şi luxul sălilor de joc din oraşele cu săli de ruletă de pe Rin şi în al doilea rând despre grămezile de aur care zac chipurile pe mese. Doar nu sunt plătiţi pentru asta; astea se povestesc dintr-o slugărnicie dezinteresată. Nu-i nicio splendoare în sălile mizerabile, iar aurul nu numai că nu stă grămezi pe masă, dar abia dacă există. Fireşte, când şi când, în decursul sezonului, mai apare pe neaşteptate câte un individ sucit, sau un englez, sau vreun asiatic, un turc, ca în vara aceasta, şi pierde sau câştigă dintr-o dată foarte mult; cât despre ceilalţi, joacă toţi pe guldeni mărunţi şi, ca sumă medie, pe masă se află întotdeauna foarte puţini bani.

Dostoievski în Jucătorul (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă celelalte trebi grădinăreşti, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiuleţe de flori, şi în fiecare dimineaţă să le dea la cele douăsprezece domniţe, fete ale împăratului, când vor ieşi din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domniţe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor şi să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc şi pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănţuind. Nimeni nu ştia unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale şi pentru inima lor de gheaţă, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în peţit. Pentru aceasta el dase sfară în ţara lui şi în ţările streine, precum ca să se ştie că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-şi aleagă pe care îi va place din ele, şi el i-o va da lui de soţie.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două feluri de joc - jocul de gentlemen şi celălalt joc, de plebeu, cupid, pe care-l practică tot soiul de lepădături. Aici există o diferenţă riguroasă - şi cât de josnic e în fond această diferenţiere! Un gentleman, de pildă, poate să pună o miză de cinci, sau zece ludovici, rareori mai mult, de altfel, poate să pună şi o mie de franci dacă-i foarte bogat, dar numai de dragul jocului, de dragul distracţiei, numai ca să urmărească procesul câştigului sau pierderii; însă nu trebuie să-l intereseze defel câştigul în sine. Dacă a câştigat, îşi poate permite, de pildă să râdă cu glas tare, să comunice cuiva dintre cei din jur părerea sa, poate chiar să mai pună o dată şi să mai dubleze, dar numai din pură curiozitate, ca să-şi urmărească şansa, să facă combinaţii, şi nu din dorinţa plebee de a câştiga... Lepădăturile joacă într-adevăr foarte murdar. Ba chiar accept ideea, că aici, în jurul mesei, se petrec multe hoţii din cele mai ordinare. Crupierii, care stau la capetele mesei, urmăresc mizele şi plătesc, au teribil de mult de lucru. Ce mai lepădături! În cea mai mare parte sunt francezi.

Dostoievski în Jucătorul (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua odă a lui Lactaniu pentru iubita sa

O!
Zei!
Înduraţi-vă şi daţi-mi iarăşi
Puterea de-a scoate un sunet din flaut.
De câteva zile iubesc iar şi-s domic
Să-mi fac cunoscut tuturora secretul.

Vreau toţi să ia parte la marea mea taină,
Nici unul străin de ospăţ să rămâie.
Vecin sau duşman, călător sau prieten
Să freamăte toţi când s-apropie ora.

Priviti-o şi voi!
Nu-i aşa că-i frumoasă?
Că trupul ei zvelt e uşor ca o coardă,
Că-n buze zdrobiţi, nu-i aşa,
Curg întruna
Ciorchini nevăzuţi plini cu must şi cu sânge.

Doi miei nou născuţi i se joacă pe umeri

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

Începeam să mă topesc
în tot ce este firesc
şi sfârşeam de tot să mor,
în al razelor decor.
Orb fiind fără lumină,
destinu-şi găsi destină,
norocu-şi găsi noroacă,
iar tristeţea mea o joacă,
un şotron cu cretă albă,
insulară, lungă, slabă,
prin care săltând treceam,
pe când tu eram.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!