+frica +si +dreptul

Trebuie să recunoaştem că dreptul a fost născocit de frica nedreptăţii.

citat celebru din Horaţiu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporan (patetic): Libertatea nu e un simplu concept... Este dreptul sfânt al neamului... Este dreptul inalienabil al naţiunii de a fi ea însăşi! Şi chiar mai mult decât atât. (Scutură violent gratiile). Cetăţeni! Rupeţi lanţurile obişnuinţei, sfărâmaţi-vă gratiile! Nici nu ştiţi ce forţe nebănuite au iepurii de casă, când ajung la guvernare! (Scutură gratiile). Tiranilor! Jos jugul asupririi! (Cu patos). Lăsaţi poporul să se ridice spre avântate culmi! A sosit vremea schimbării! Oare voi nu auziţi cum sună trâmbiţa libertăţii? (Sună telefonul de pe birou). Nu simţiţi vântul primăverii cum suflă prin birouri? Credeţi că mă tem de voi? De uniformele voastre cu ceaprazuri? (Priveşte derutat spre telefon). Eu nu cunosc frica! Pentru că eu sunt un martir al acestui neam! (Telefonul continuă să sune. Poporan îşi priveşte ceasul de la mână). Pentru bunăstarea poporului sunt gata să-mi sacrific liniştea şi o parte însemnată din economii. (Tare). Şi chiar viaţa, dacă este neapărată nevoie!...

replică din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ariciul

Aseară, prin grădina amorţită,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A apărut în taină un arici -
O mică vietate ghemuită.
Copiii l-au zărit de pe cerdac
Cum se mişca domol pe sub gutui,
Şi toţi au alergat în jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum îl prinsese vremea pe cărare -
Ca o perniţă sferică în care
O fată rea, ca să se joace,
A-nfipt o sumedenie de ace.
Băteau copiii din vătrai şi cleşte,
Dar el tăcea, săracul, ca un peşte,
Şi doar fiori de groază, când şi când,
Treceau pe trupuşorul lui plăpând...
Am alungat copiii să se culce
Şi-n înserarea limpede şi dulce
Ce se lăsa din cer încetinel,
Am stat acolo, singură cu el.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Decembrie - Transilvania

Tu, Transilvanie neprihănită
Trasă de râuri ce curg perechi
înstrăinată de-o grea ursită
de trupul poporului nostru străvechi
Leagăn etern sanctuarelor dace
rai al iubirilor noastre dintâi
tu n-ai trăit nici o oră de pace
stâlpi funerari ai avut căpătâi
Jaful cel crâncen, spinii din gură
orice zidire ţi se surpa
vale a plângerii, loc de tortură
supplex valah, Transilvania mea
Dar după veacuri negre de fiere
se deşteptară viscolitori
urmaşii Romei să-ţi dea putere
purtând la arme frunze şi flori
În prag de iarnă, când se adună
tainele lumii pe lângă foc
şi când zăpada muşcă din Lună
şi-n vin dă floarea de busuioc

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vanitatea, trăsătura nocivă a omului, este construită pe momente de nesiguranţă în spatele cărora orgoliosul îşi ascunde frica într-un mod deliberat. Această slăbiciune emană frica permanentă sieşi, individul trăind lamentabil în spaţiul intern; îşi propagă ideile sale ca fiind cele mai bune, că el are dreptate în orice împrejurare. Structura sa temperamentală este sufocată de frustrări în mod permanent şi de aceea ţine morţiş de a avea dreptate chiar şi atunci când nu are dreptate. El nu se deosebeşte cu nimic de existenţa unei pietre.
Contradicţiile din sufletul omului duc la o experienţă teribilă, de-a dreptul ruinătoare a personalităţii sale. Este adevărat că şi modestia îţi îndoaie umerii, dar trebuie ştiut când trebuie să-ţi arăţi nu orgoliul, ci valoarea spirituală ca parte integrantă a omului; ea îţi dă coloană şi tărie de caracter. Nici în momentele de maximă încordare nu poţi face nimic fără Dumnezeu – Nihil sine Deo.

Camelia Opriţa în Nihil sine Deo
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIII

Ca paserea-n frunzişul drag al ei,
prin noaptea care-ascunde-ntreaga zare
la cuib păzindu-şi puii golăşei,

spre-a-i tot vedea-n iubirea ei cea mare
şi hrană să le caute spre-a-i creşte,
şi dulce-aceast-amară trudă-i pare,

pe-un ram deschis ea timpul şi-l pândeşte
şi-aşteaptă soarele cu dor şi cată
ţintit spre nori că doară-doar' albeşte,

aşa şi doamna mea sta ridicată
şi-atent privind spre partea de lumină
în care Feb puţină grab-arată;

încât, de-atâta dor văzând-o plină,
eu fui asemeni celui ce,-aşteptând,
vrea şi-altceva şi-aşa, sperând, s-alină.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXII

Era acum în urmă-ne rămas
şi solul ce ne-a dus pe-a şasea scară,
acel ce de pe frunte-alt P mi-a ras.

Şi "Beati" el pe cei ce căutară
dreptatea i-a numit, iar dânşii lui
un "Sitiunt", dar făr-altce, strigară.

Iar eu, urcând, urmam, nu greu cum fui
într-alte guri, pe-ai mei în umblet iute
şi nici o trudă nu simţeam că sui.

Şi-atunci Virgil: — "Aprinsă de virtute,
orice iubire-aprinde pe-alta-n cale
de-ndată ce ea flăcări dă, văzute;

aşa, din clipa ce-ntr-a noastră vale
sosit-a Juvenal, care-mi spunea
ce drag obiect îţi sunt iubirii tale,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXII

Spre doamna mea, ca şi-un copil ce cată
spre cea la care mai vegheat se ţine,
aşa mă-ntoarsei tulburat deodată,

iar ea, ca mama ce grăbită vine
la fiu-i palid şi mai mort, cu-acel
un glas ce poate-a pururi să-l aline:

— "Nu ştii că eşti în cer?" mi-a zis. "Că el
întreg e sfânt? Că orişice lucrare
se face-aici pornind din bunul zel?

Ce mult te-ar fi schimbat a lor cântare,
ce mult şi eu zâmbind, tu poţi vedea,
când glasul lor te-a-nvins aşa de tare.

De-ai fi-nţeles ce rug-au pus în ea,
ai şti ce răzbunare se ridică,
pe care tu, trăind, o vei vedea.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele şapte bătălii de pe Golgota

Să cânte strunele-ncordate!
Fanfarele să sune greu!
Din piepturile-nflăcărate
a fiilor lui Dumnezeu.

Să crească imnuri ne-ntrerupte,
o slavă fără de hotar
a celor şapte grele lupte
ce-au frânt Infernul pe Clavar!

I. Lanţurile

Era o zi scăldată-n soare.
Pe deal, prin pietre şi butuci,
între ostaşi cu coif şi zale,
treceau trei oameni sub trei cruci.

Trei osândiţi, spre trei morminte.
Dar fiecare c-un destin.
Şi sângele curgea fierbinte,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul X

Urmam acum îngustei cărărui
ce e-ntre zid şi focul făr' de fine,
maestrul meu şi eu, în urma lui.

– "O, nalte geniu ce mă porţi cu tine
prin văile impii, cum ţie-ţi place,
vorbeşte,-am zis, şi-alină doru-n mine.

Putem vedea pe-acel popor ce zace
aci-n sicrie? Căci păzite nu-s
şi toate-şi au deschise-a lor capace."

– "Închide-se-vor toate", el mi-a spus,
"din Iosafat când s-or întoarce iară
tot insu-n trupul ce-l avuse sus.

De-această parte-un cimitir separă
pe toţi, cu Epicur pe-ai săi ciraci
cari sufletul prin trup îl fac să piară.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!