+de +cine +nu +invata,

Câştigă mult cine învaţă să ierte.

citat celebru din Michelangelo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine roagă pe cineva cu sfială îl învaţă să refuze.

citat celebru din Seneca
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce eşti cu adevărat, eşti întotdeauna. Nimeni nu te poate învăţa nimic. Va trebui să realizezi cine eşti, aici şi acum, chiar în această clipă

H.W.L. Poonja în Doar rămâi tăcut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el e o absurditate. Cred că am găsit un moto pentru Şcoala mea. E vorba aceasta extraordinară a lui Leon Bloy: NU SE ŞTIE CINE DÃ ŞI CINE PRIMEŞTE:

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

mlădie

vin
dinspre rădăcinile vântului
plec
înspre oul mirării, luminii, nu ştiu
câte traiectorii am scrijelite
cu taină
în «după-casa» dorului, ude
streşini bătrâne gheţuri noi
învaţă
dinspre care – înspre care
cine pe cine se are… ah, du-te-vino
eliptic, din aproape-n aproape – firul
o şuviţă mlădie din rădăcinile vântului
îmi deşiră trupul

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un om simplu. Obişnuit de simplu. Eu prefer să-l compun pe om, nu să-l descompun. Se înţelege că mai întâi îl cercetez amănunţit, bucăţică cu bucăţică, dar numaidecât îl adun la loc. Sculptorii aleg de la zece bărbaţi sau de la zece femei tot ce e mai bun şi îngrămădesc totul într-o singură statuie. Aşa am tânjit şi eu să fac cu omul viu, cu gândirea şi simţirea lui. Un lucru m-a frământat tot timpul şi nu mă lasă în pace: mama mea aducea pe lume nişte gândăcei neputincioşi – tata cioplea în piatră oameni maturi, care atingeau perfecţiunea; şi nimeni pe lume nu se interesa de ceea ce se află între aceste două extremităţi: de evoluţia lăuntrică, pornind de la acel gândăcel neputincios şi până la bărbatul matur. Cine va investi în om cunoaşterea, cine-l va învăţa să gândească, cine-l va învăţa să fie cinstit şi-l va conduce spre fericire. Asta am încercat să fac eu.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormit-au zeii

Adormit-au zeii-n ceruri
Şi niciunul nu mai poartă
Grijă pentru omenirea
Ce trăieşte mai mult moartă.

Şi-au luat cu toţii faţa,
Cred, scârbiţi de-a' noastre fapte,
De la cela ce se crede
Singur, nevăzut în noapte.

Astăzi ştiu sigur că Zeus,
Budha şi cu Afrodita,
Mohamed şi chiar Hunab Ku,
Zalmoxis şi cu Damkita,

Moise, Allah şi Mesia
Au lăsat cu toţii garda.
Nepăzită, neînfrânată,
S-a rupt prea devreme zgarda.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta îi trebui unchiaşului să auză, ca să-i dea un cuţit ascuţit prin inimă. El, vezi, nu se împăca cu ceea ce zisese ursitoarea d-a doua. O grije mare îl coprinse şi, de pe acum chiar, începu a plănui cum să facă să-şi scape copilaşul de un asemenea rău. Până una, alta, copilul creştea, asculta pe părinţi şi cartea cu care se născuse din mâini n-o lăsa. Cetea, cetea mereu pe dânsa şi învăţa, de se mira toată lumea de silinţa şi învăţătura dânsului. Când se făcu ca de nouă ani, ştia câte în lună şi în soare. El însuşi ajunsese să fie o carte, şi toţi megiaşii veneau la dânsul şi-l întrebau despre păsurile lor. Unchiaşul se bucura, nu se bucura de fiul său, dară baba ştiu că nu mai putea de bucurie, văzându-l şi frumos, şi cu atâta procopseală într-însul. Unchiaşul, vezi, era cu cuiul la inimă; ştia el ce ştia, dară la nimeni nu spunea. Băiatul de ce creştea, d-aia se făcea mai frumos şi mai învăţat. Tot satul îl cinstea şi îl asculta ca pe cine ştie cine; iară unchiaşul, de ce trecea timpul, d-aia se întrista.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

O voce dulce mi-a spus:
« Te-ai întrebat, adeseori
Cine sunt eu, cine eşti tu?!
Eu sunt soarele ce luceşte vesel,
Eu sunt spiritul ce întreţine viaţa,
Eu sunt curcubeul-arc peste zări,
Eu sunt Tu, Tu eşti EU,
Eu şi Tu suntem Noi.
Eu sunt adierea vântului,
Şi strălucirea stelei, eu sunt...
Sunt şoapta izvorului sub clar de lună.
Eu sunt iubirea Mamei Pământ,
Şi dragostea Tatălui ceresc, eu sunt...
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Sunt ploaia ce hrăneşte Pământul,
Şi focul ce-aprinde inima rece...
Focul dragostei, eu sunt.
Dragul meu copil,
De-atâtea ori te-ai întrebat...

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de viaţă şi moarte

Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.

Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva şi de noi amândoi,
Să fie de rău şi să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.

Să fie de cer şi să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceaţa ieşită din brazi.

Să fie de zi şi să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să şi mori,
Să fie de gustul cireşelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!