Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

+a +te +calca +ursul

Serioase/triste despre a te calca ursul

Rezultate pentru +a +te +calca +ursul în citate cu ton serios sau trist, în ordinea relevanței și a calității:

Petre Ispirescu

Țugulea scăpase cu o scânteie de viață, căci frații nu-l omorâse de tot. Când a fost dat ei cu sabia, le-a tremurat mâna de frică și nu i-a retezat capul. El, viindu-și nițel în simțiri, și neputându-se scula, a început a geme de durere și urgie, mai cu seamă când văzu că nu era lângă dânsul nici fata, nici calul. Și gândindu-se la triștea lui și la biata fată pentru care nu știa ce o să pață și ea din mâna fraților lui, își aduse aminte de vultur și de urs. Nu trecu mult și se pomeni cu vulturul la capul lui. Și pe când îi spunea ce păți, odată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Venea, nene, ursul, de duduia pădurea, trosnea uscăturile pe unde călca și răpăia ramurile pe unde trecea. Vulturul cât p-aci era s-o ia la sănătoasa, dară dacă văzu că și ursul vine în ajutorul lui Țugulea, se lăsă din zbor iarăși lângă dânsul. Abia mai putu Țugulea să spună și ursului ce păți. Apoi cu grai stins ceru nițică apă. Vulturul se repezi la fântână și-i aduse apă în gușă. Până atunci zise ursului să-i pipăie ranele, fiindcă el nu e cârnic, și să-i așeze toate oscioarele la locul lor, de vor fi zdrobite. Cum îi aduse apă, Țugulea bău.

în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Lucian Blaga

Ursul cu crin

Se odihnește subt prunii bisericii, adulmecă
arhaicul vânt. O fată i-a pus ieri in brațe un crin.
Va mai trece printr-o mie de sate.
I se va-ntinde prescură, pe drumuri stropite cu vin.

Bolnavii de oase din cele o mie de sate
în cale-i s-aștern. El îi calcă de rău. Și de bine
el joacă, vorbe uitate spunând lângă umerii lor.
Spre seară boala iese din casă, din gând și din vine.

Are-un mers larg, când purcede, ca de-mpărat.
Chihlibar - miez galben - poartă subt fruntea-n apus.
Cu mânile - în stânga și-n dreapta - pare că veșnic
și-ar împărți pădurile, ce le are în țara de sus.

poezie celebră de din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Logică

Barmanul, împingând paharul
Spre ursul alb venit din ghețuri:
- Ești primul urs ce calcă barul.
- E și normal... la așa prețuri...

epigramă de (25 septembrie 2008)
Adăugat de Paul ConstantinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Articole culturale referitoare la a te calca ursul

Mai multe articole despre a te calca ursul la Blog.Citatepedia.ro »

Articole lingvistice referitoare la a te calca ursul

Articole de artă referitoare la a te calca ursul


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook