tunet

Treaba ta...

Treaba ta, îmi zise javra
care ochi deschişi ţinea
dedulcind în sus otrava
muzicilor, cea mai rea.

Eu zic "do", ea zice "re"
şi se iscă tandru sunet,
nu ştiu cum, nu ştiu de ce
fulgerând se lasă-un tunet.

Iată plouă, vai, cu picuri,
umezind ferestre, oase
dulcile din noi, nimicuri
totdeauna numeroase...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Necuvintele (1969)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mă tem de uitarea dureros de amară
Ce-şi înfige în mine dinţii de fiară.
Mă tem de tăcere,
De-ntuneric mă tem,
De noapte şi tunet,
De furtuni şi blestem...
Mă tem de tiranii cu sânge de şarpe,
Mă tem de armele ce seamănă moarte.
Mă mai tem... şi mă-nchin Dumnezeului meu,
Că-mi cunoate tristeţe
Şi m-ajută la greu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La şcoală, fizica ar trebui să se înveţe mai bine, iar acest lucru depinde de educatori. Trebuie să-l atragi pe copil să-şi explice lumea înconjurătoare, nu neapărat cu teorie şi ecuaţii. Şi acelea sunt necesare, dar la un nivel de educaţie medie e mai bine să ştie care-i diferenţa dintre fulger şi tunet.

citat din Nicolae Victor Zamfir
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile

Vorbim amândoi deodată,
ne aprindem în plină zi
şi ardem ca nişte torţe în luptă.

Într-un tunet desluşesc un adevăr înverşunat.
Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare.
În barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi.

Nu se mai aude suspinul ci numai hohotul ploii.
Eu tot mai cred, că purtaţi de vântul sălbatic,
norii se izbesc hrănind pământul.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comunistului

Sufletul tău nu-i ascuns,
Larg, ţi-l deschizi afară,
Totuşi deplin i-am pătruns
Cea mai intimă cămară?

Simt cum distinct în adînc
Stropii de cîntec se strîng,
Acolo vibrează o strună
Şi sufletul-ntreg îţi răsună.

Lumea amorfă cîştigă
Timbru de limpezi cristale
Cînd patima-n şopot ori tunet şi-o strigă
Strunele tale.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nor de vară

Tu, nor de vară, rumen, belşug de-argint şi apă,
Ce treci prin slăvi de vis ca o năframă fină,
Cum stau trudit şi singur încovoiat pe sapă
Şi-mi picură sudoarea şi lacrima în tină,
Abate-ţi mersul şi prin acest văzduh o clipă,
Cu fulgere şi tunet destramă-te în ploi,
Că azi un pîlc de păsări cu fîlfîiri de-aripă
Pe ţarina mea arsă zvârli seminţe noi.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIN MINTE-MI SCORMONESC IDEI CE MI SE DECANTEAZĂ-N SUFLET
Prin minte-mi scormonesc idei ce mi se decantează-n suflet
Precum cascadele din Pirinei ce cad în gol cu-n urlet
Trezindu-mi conştiinţa din adânca dulce adormire,
Să fac poemul să pornească-n lume cu ecou de tunet.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tânăr

Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea fiinţă,
şi în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea căţărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviinţă,

De orice armură fiinţa-mi dezgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgeşte,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele ţări spre care mă goneşte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (28 noiembrie 1897, Berlin-Wilmersdorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aura destinului

Visele se succed,
iubirea ne cuprinde,
inimi se topesc,
trupuri ard mocnit,
raţiunea se îmbată,
ochii înfocaţi se caută,
cad şiraguri de gânduri,
vorbele adunate din tunet
se prind în lanţul de dorinţe;
sub tălpile desculţe,
firul ierbii crude
pictează destine de smarald,
buzele aprinse de maci
caută roua răsăritului,
sentimentele se adună
în aura destinului.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de-a fi

Rostogolindu-se-n larg
sunetul creşte
odată cu undele mării
înghiţit de tăcere.
Te pierzi infinit
într-un spaţiu prea strâmt.
Izbucneşti simfonie
în albii imense...
Libertatea de-a fi,
vuietul apei atingând
pentru un vârf,
focul nestins
al luminii prea albe...
Într- o clipă te stingi,
ruşinat te ascunzi
printre umede fire
ca apoi să revii
mângâiere sau tunet.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!