romi tigani

Copiii se înşirau, în vremea aceasta, şi o luau spre clase. Unii erau plăviţi, cu pielea obrazului ca floarea de zarzăr, alţii oacheşi — ţigani cu ochii de flăcări. Părul unora semăna cu mătasea porumbului; al altora părea fuior de aur. Cei mai mulţi îl aveau scurt şi creţ, negru ca abanosul sau castaniu cu scăpărări de aramă. O! ce giuvaere de preţ sunt frumoşii copii ai Olteniei, dar şi cât de prematuri şi de iuţi. Mulţi încep să aibă ochii bătuţi de pe la doisprezece ani. Sunt însă şi câţiva — cei căror li se zice "nerozi" — care se păstrează, multă vreme, mititei şi mai măricei, îngeri.

Alexandru Macedonski în Cartea de aur, Dramă banală (1902)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, în zăduf, furnicau repeziţi în toate părţile de vătafi, snopii se perindau în zbor spre hapcă, ş-un muget neostenit îi acoperea pe toţi ca-ntr-o nebunie. Domnul Filip Nacovici încăleca, mai întorcea o dată capul şi ameninţa cu harapnicul, pe urmă se ducea în buiestru, iar printre oameni urma o destindere trudnică, şi-n negura plevii ochii aveau luciri bolnave. Sacale cu apă încropită înaintau domol, trase de boi, pe drumeagurile crăpate; căruţe cu murături – hrana oamenilor – veneau şi mai încet; prin pâraie de nomol se tăiau în păurişuri şi se chinuiau ţigani în durligi, ca să prindă «chişcari» pentru prânzul vreunui vătaf...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plina-i lumea de menuni
Oameni rai, sau oameni buni,
Sanatosi si mai bogati
Mai grasi, ori mai desirati.
Sanatosi si mai betegi,
Dusi cu pluta ori mai breji.
Domni d-ai mari si plini da fala,
Dazbinari si paruiala.
Parfumuri pantru muieri,
Si mismasuri cu tigari.
Minte multa, si prostie...
Birturi, foame si hotie.
Sate fara de tarani
Satre intinse de tigani.
Discoteci si sugne scurce,
Mosi ologi si babe surde.
Gargauni, somaj, dusmani,
Si poznare fara bani.
Nervi, politica, boboanta...
Priecini buni, si neam da straita.

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bulgari

corpurile astea mici sunt doar muşte
prinse în scoci şi pahare lungi
de Carlsberg în baruri cu ţigani
irlandezi care luptă în ring,
fac box, sparg arcade şi destupă
şanţuri pentru o fată pe nume Maria.

dezgroapă morţi, pe ei nu-i lasă nimeni
să doarmă, alarme şi draperii date la o
parte, nimeni nu mai vrea sa creadă
în Soare, de ce ai face-o până la
urmă, doar nu te ţine cineva de mână:
eşti singur în pădure şi ştii asta

în vieţile noastre de hamsteri ne reîncarnăm în picturi murale sau strigoi,
păcat că ne păcălim între noi, transpirăm
danubic în cubul rubik al unui băiat cu autism pe nume Liviu.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demnitate

Purtăm stigmate-n spate
Parcă ar fi un gheb ;
Scălâmbi, pe nedreptate.
"De ce?"- mă tot întreb.

Nu cred că e mândrie,
Nu sunt aşa semeţ ;
Iubesc o... Românie
Ca dar cel mai de preţ.

Istoria o ştie
De când e lumea lume
Că noi am fost armie
De strălucite nume

Ce a adus cinstire
Acestui neam, de veacuri.
Zidiţi vreo mănăstire
Nu daţi în noi cu "arcuri"!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (1 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta-i tema

Aceasta-i tema noastră la română,
Cum poate omul, de spinare frânt,
Să-şi fie, însuşi, rob la îndemână
Şi cum să-şi piardă urma pe pământ.

Aceasta-i tema noastră la citire,
Să scriem nu, să se citească da,
Şi cum plămânu-nvaţă să respire,
Nu aer, ci un fel de mucava.

Aceasta-i tema noastră la franceză,
Să fim consideraţi nişte ţigani,
Când fraţii noştri urcă în viteză.
La noi, pe umeri, de atâţia ani.

Aceasta-i tema noastră la uitare,
Să ştergem de pe banda minţii tot
Şi ce ne bucură şi ce ne doare,
Să fim un neam aproape idiot.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Vereşti, ca şi în toată această parte a Transilvaniei, nu se vorbeşte nici germana, nici maghiara, ci româna – până şi printre cele câteva sălaşe de ţigani, stabili mai degrabă decât nomazi, prin feluritele sate ale comitatului. Aceşti străini adoptă limba ţinutului, aşa cum îi împrumută şi religia. Cu colibele lor, barăci cu acoperiş ţuguiat, cu legiunile lor de copii, cei din Vereşti alcătuiesc – sub autoritatea unui bulibaşă – un fel de mic clan, deosebit prin obiceiuri şi traiul regulat de cele ale neamurilor rătăcind de-a lungul Europei. Au adoptat până şi ritul ortodox, supunându-se religiei creştinilor în mijlocul cărora s-au oploşit. Într-adevăr, Vereştii au drept căpetenie religioasă un popă stabilit la Vulcan şi care deserveşte cele două sate, despărţite doar printr-o jumătate de milă.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şuteu: Pace şi binecuvântare! Sunt cardinal ortodox şi vreau să fac o mănăstire a neamului în Himalaia. Mi-ar trebui nişte fonduri nerambursabile...
Samson (visător): Cum, sfinţia voastră, noi românii nu avem acolo mănăstire?
Şuteu: Nu, fiule! Avem doar un schit de maici, pe muntele Athos. Toţi ceilalţi şi-au făcut mănăstiri. Arabi, ţigani, turci, moldoveni, evrei! Fire-ar mama lor a dracului! Amin! (Pauză.) Dacă aş avea bani...
Samson: Ah, banii nu sunt o problemă, sfinţia voastră! Confederaţia noastră este branşată direct la magistrala bugetului de stat. (Scoate mai multe teancuri de bani din sertar.) Luaţi, sfinţia voastră! Luaţi!
Şuteu (uimit): Bogdaproste! Taică, să-ţi dea cerul sănătate! Că minte ai, slavă Domnului!

replici din piesa de teatru Samson (Valea din Deal), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond

Nu ştiu de ce, nici cum, de glorie sau de dezastru,
Şi nici n-aş putea spune c-am ştiut vreodată.
Raiul pentru mine e cerul cel albastru,
Pământul e drumul pe care paşii mei îl calcă.

Nu le ştiu numele şi nici ce sunt – nu li-s grănicer –
Şi nici n-aş putea spune că voi şti, atâtor lucruri.
Nu ştiu cine-i Dumnezeu, e doar o stea sclipind pe cer
Deasupra dealului bătut de vânturi.

Nu ştiu nimic despre Viaţă,-i o capcană doar
De când fac ochi, în zori, şi până la culcare.
Nu ştiu ce-i Moartea, poate-i numai o piatră de hotar
Plină de păducei şi de muşchi moale.

De ce trăiesc şi de ce planeta se roteşte de-ani şi ani?
Sunt întrebări pe care nu le pun – puse deoparte, vraf.
Semnul meu e hanul dosnic, focurile-aprinse de ţigani
Şi drumul singuratic, plin de praf.

poezie de John Masefield,1878-1967, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara în capitală

Au plecat bucureştenii toţi la băi
Şi cu Vara n-au rămas în capitală
Decât morţii şi gardiştii...
Iar pe străzile pustii şi prin odăi -
Praful ce se-ngroaşă zilnic,
Şi-n covoare -
Moliile cu prezenţa lor fatală
Şi cu veşnica lor poftă de mâncare...
De urât că n-are ce să vadă
În monumentala noastră capitală,
Vara umblă toată ziua-n pielea goală
Prin apartamente-nchise

Şi pe stradă -
De la Parcul Carol la Şosea
Şi de la Şosea la Cotroceni,
Însoţită de o droaie de ţigani
Şi de olteni,
Care vând cireşi, rahat şi limonadă
Şi-o poftesc să cumpere şi ea...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru cele patru anotimpuri (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!