Oamenii, în zăduf, furnicau repeziţi în toate părţile de vătafi, snopii se perindau în zbor spre hapcă, ş-un muget neostenit îi acoperea pe toţi ca-ntr-o nebunie. Domnul Filip Nacovici încăleca, mai întorcea o dată capul şi ameninţa cu harapnicul, pe urmă se ducea în buiestru, iar printre oameni urma o destindere trudnică, şi-n negura plevii ochii aveau luciri bolnave. Sacale cu apă încropită înaintau domol, trase de boi, pe drumeagurile crăpate; căruţe cu murături – hrana oamenilor – veneau şi mai încet; prin pâraie de nomol se tăiau în păurişuri şi se chinuiau ţigani în durligi, ca să prindă «chişcari» pentru prânzul vreunui vătaf...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zări, din cuibul furtunii, într-o dimineaţă au început a se ridica nouri negri. Veneau cu grăbire, treceau, iar veneau îmbulziţi; şi deodată lumina depărtărilor pieri. Începu să picure în pulberea fierbinte a drumului, În sat la Buciumeni, oamenii ieşeau afară din case, priveau văzduhul spre munte şi cereau ploaie făcându-şi cruce: «Dă, doamne!». Picuşurile conteniră. După jumătate de ceas porniră din nou, mai mărunte şi mai dese, apoi se opriră iar, ca după o osteneală. Pe urmă o lumină cenuşie se întinse peste toate, nourii coborâră spre pământ, şi adevărata ploaie porni ca un şuvoi grăbit.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Filip Nacovici, vechilul, toată ziua îşi purta trupul uriaş de la o arie la alta pe buiestraşul lui alb, şi, cum ajungea într-un loc, descăleca şi prindea să răcnească, zbârlindu-şi mustăţile mari, gălbii scuturându-şi pe sus, ameninţătoare, mâna dreaptă împodobită c-un harapnic unsuros. Printre sudălmile lui grozave, pe care le arunca învălmăşit, cu obrazul roş şi cu ochii bulbucaţi, se alegea o vorbă pe care o înmlădia dintrun chip deosebit, cu respect şi grijă: — Cuconaşu! cuconaşu cheltuieşte, cuconaşu păgubeşte.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cuconu Filip acasă, în dosul curţii boiereşti, veneau oamenii să se tânguie că nu pot ara, că vântul îi nebuneşte de cap şi-i usucă! — Nu ştiu ce-a fi, cucoane Cilipe, dar dacă nici acu, după vântoasa asta, n-a veni ploaia, apoi ne-am stins de pe faţa pământului. Acu-i de cherit: merge plugu ca-n cremene. Domnul premare mână după noi vătăjeii, da' dumnealui nu vrea să ştie de nacazu omului! — Dă, bre, răspundea gros cuconu Filip; aveţi datorii, ş-aista-i lucru boieresc, lucru sfânt, nu-l puteţi lăsa! Oamenii gemeau încet: — Vai de maica ce ne-o făcut! şi-şi plecau frunţile privind într-o parte.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi nopţi a plouat; a plouat o săptămână, două. Oamenii umblau pretutindeni veseli, călcând fără să se uite prin mocirle. O zi apoi a contenit curgerea: soarele căta înapoi de la asfinţit, din munţi. «Se face vreme bună deacu...» ziceau oamenii. Dar peste noapte prinse a turna cu găleata. Şi pe urmă ploaia lungă a miezului nopţii s-a întemeiat iar, fumurie, pornită pentru veşnicie parcă. Pâraie umflate s-au năpustit în ogoare. Păgubiţii se scărpinau în cap; ceilalţi îngânau cu filosofie: «Tot mai bine aşa decât secetă!»...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndată a ieşit domnul Iacobache, primarele, cu slujbaşii; şi Ghiţă, cel mai spătos şi mai de ispravă fecior boieresc, s-a crăcănat în capul satului, cu mânile-n şolduri, şi-a dat căciula pe ceafă şi a prins a striga cumplit, cum îi era obiceiul, de s-auzea până-n vale, peste zece hudiţi: — Ascultaţi... oameni buni!... Vine apa mare şi ia podul! Ascultaţi... poruncă boierească: să iasă din fiecare liţă câte doi oameni! — Iar a început să buciume Ghiţă în capul satului...

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul şi cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un aşa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul şi se tot uita pe de toate părţile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugureşte, înfloreşte, se scutură florile şi roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustaţa împăratului şi îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian şi domnul To Kuny vorbiseră în şoaptă, mergând încet, undeva, pe la mijlocul grupului. Ceilalţi erau răspândiţi care mai de care, unii înaintea lor, alţii în urma lor, admirând cu multă curiozitate tot ceea ce-i înconjura. Numai Lucian şi colega lui, Lia (care era în urmă, împreună cu Ly), nu admirau aspectul peşterii în care fuseseră captivi. Primii, cel mai în faţă, se aflau cei doi roboţi, care nu păreau deloc interesaţi de aspectul peşterii. Ei înaintau nestingheriţi, fără a întârzia în admirarea interiorului şi fără a comenta pe această temă. Erau secondaţi de Nistor, care se grăbea spre ieşire. Astfel, în cele din urmă reuşiră să ajungă toţi afară, unii înainte, alţii mai în urmă, primii fiind tot cei doi roboţi...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce ţi-e gura vadul sărutării,
Iar coapsele rotunde dinadins?!
De ce ţi-s ochii lacul necuprins,
Iar sânii-ţi sunt ca fructul desfătării?!

De ce ţi-e glezna zveltă şi firavă,
Cu umblet sprinten, unduios, ştrengar?!
De ce ţi-e părul cu luciri de jar,
Iar pântecul ca o nestinsă lavă?!

De ce ţi-e şoapta miere de albină,
Iar mângâierile-mi reverşi în val?!
De ce plutesc ca-n zbor transcendental,
Pe strunele ce-mi cântă în surdină?!

De ce răgaz nu ne mai lasă timpul,
Ca tu în veci pe nume să mă chemi?!
De ce stă supărat pe noi Olimpul,
Şi toate pier în negura de vremi?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari pe chei

zece oameni pescuind
pe cheiul din auckland
toţi au vergi din fibră de sticlă
toate au aceeaşi lungime
(made in china)
toţi urmăresc pe luciul argintiu
mişcarea plutelor celorlalţi
niciunul nu priveşte
propria plută

unuia i se întinde firul
mulineta zvâcneşte
se învârte
acum nouă oameni privesc intens

un peşte de 20 de centimetri zbătându-se
prea mic îl aruncă-înapoi în apă.
o orcă cu luciri metalice
alunecând încet
sub douăzeci de picioare bălăngănindu-se
decide
că distanţa e prea mare
pentru a crănţăni un om la micul dejun

se strecoară în tăcere
spre celălalt mal
unde simte
picioare lipăind în apa puţin adâncă.

primitiv.

poezie de Marshall Gass, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut, la Siret, locul unde mă scăldam cu dracii de sama mea. Ne bălăceam în valuri, ieşeam la mal şi ne ungeam cu nomol din cap pînă-n picioare;lăsam să ne pârlească soarele priet in, ne sculam, ne alungam în lungul malului cu chiote şi cu răcnete, apoi dintr-odată săream cu toţii în apă, în bufneli asurzitoare şi în curcubeie de stropi.

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pirat

Piraţii de apă sălcie
Aveau un cadavru la bord.
Piraţii de apă sălcie
Pluteau cu cadavrul spre nord
Deşi nu erau toţi de-acord,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau trei butoaie cu rom.
Piraţii de apă sălcie
Ziceau: "O să bem până vom
Vorbi un ciudat idiom".
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau cel mai straşnic tutun.
Piraţii de apă sălcie,
Privind poze vechi în album,
Scoteau gânditori pe nări fum,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau şi-o femeie cu ei.
Piraţii de apă sălcie
Plângeau când trecea, cu sâni grei,
Cadavrul frumoasei femei,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presaţi din toate părţile, oamenii moi par să fie de plastilină. Atât de deformabili, încât, de fiecare dată, arată a fi alţii.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Mă vezi cum cad? Zici că-i un zbor,
Un zbor deasupra tuturor,
Sau poate că ceva mai sus,
Deşi nu asta mi-am propus...

În fiecare zi, puţin,
Eu zbor catre un cer senin!
Pare că zbor către înalt,
Dar în realitate, cad!

El, vântul, mi-a făcut traseul
Şi zbor spre cer, însă, ca zmeul,
Când mai smucit, când mai domol,
Când printre raze, rostogol!

Şi, în naivitatea mea,
Mi-e teamă rău, ca nu cumva,
Să nu ating cerul, iar toamna,
Să-mi sângereze pumnul, palma!

De-aceea zbor precum o frunză,
Cu zâmbetul uitat pe buză,
Iar când pământul o s-ating,
Sunt sigur c-o să mă preling...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Năvrăpeşti, am prins a zari pe Moldova pâcle nedesluşite şi-n răsărit s-a aratat geana de ziuă. Când am coborât la Paşcani, rasarea soarele-n negura Siretului.

Mihail Sadoveanu în Hanul Ancuţei - Fântâna dintre plopi (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea divină pare nebunie în ochii oamenilor, iar înţelepciunea oamenilor este nebunie în perspectiva lui Dumnezeu.

în Bhagavad Gita
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boris (lângă Napoleon, care zace inconştient pe podea): Dacă nu îl omor, va porni războaie în toată Europa. Dar crima... cea mai odioasă dintre toate nelegiuirile. Ce ar spune Socrate acum? Toţi grecii ăia erau homosexuali... cred că dădeau nişte petreceri... Pun pariu că vara închiriau o casă împreună în Creta. A: Socrate e om. B: Toţi oamenii sunt muritori. C: Toţi oamenii sunt Socrate. Asta înseamnă că toţi oamenii sunt homosexuali. Eh, eu nu. M-au fluierat doar o dată nişte cazaci... Unii oameni sunt heterosexuali, alţii sunt bisexuali, iar câţiva nu se gândesc deloc la sex. Ăştia din urmă se fac avocaţi.

replici din filmul artistic Dragoste şi moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o dată

Evrei 9:27
Oamenilor le e rânduit
Să moară numai o dată
Tatăl cum a hotărât
Dar urmează o judecată

Căci o viaţă omul are
S-o trăiască pe pământ
De Domnul în ascultare
Şi al vieţii Cuvânt Sfânt

Aceasta dar ni s-a dat
Iată pentru omenire
S-avem sufletul curat
Parte având de mântuire

Căci iată numai o dată
Oamenii sunt rânduiţi
A trăi aici să poată
De Domnul spre fi primiţi

Ori respinşi din neascultare
De Cuvântul Celui Sfânt
Căci în suflet nu se are
Dragostea pentru Cuvânt

Doar o singură viaţă
Omul iată aici are
Chiar dacă el îşi înalţă
Fiinţa-n binecuvântare

El în firea pământească
Altul nu va mai trăi
Ci în cea duhovnicească
Domnul de va hotărî

Căci Domnul Isus Hristos
Stăpâni-va-ntreg pământul
Când domi-va aici jos
Să-mplinească tot Cuvântul

Fiinţele duhovniceşti
Toate atunci din omenire
Cu armuri vii şi cereşti
Vor avea-o cerească fire

Nu ca oameni pe pământ
Ci ca îngeri o să fie
Dup-al Domnului Cuvânt
În Noua Împărăţie

Oamenii ce-or să trăiască
Ca şi oameni pe pământ
Vor avea copii să-i crească
Dup-al Domnului Cuvânt

Însă cei din noua fire
Ce-au fost iată mântuiţi
Vor trăi-n neprihănire
Ca şi îngerii cei sfinţi

Domnul toate-a râţnduit
Şi iubirea şi lumina
Pentru omul mântuit
Ce-l slujeşte-ntodeauna
08-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde se întâlnesc doi oameni, mai ales pentru întâia oară, se grăbesc să lase o bună impresie despre sine unul altuia şi prind a zvârli săgeţi asupra regelui, asupra oamenilor politici, asupra administraţiei, asupra armatei, asupra poporului. Bineînţeles că Austria, Serbia, Bulgaria, mai ales Bulgaria, sunt date ca pilde spre dovedirea nemerniciei noastre

Mihail Sadoveanu în Răni sub mătasa cuvintelor - "Cercurile culturale" (1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

În ţara-ceea îngerii cântau
pe-un cer ce-abia mai semăna cu cerul
şi se-ntreceau în zboruri, se-ntreceau
în cânturi care îi sporeau misterul.

Şi nu-i vedeau cu ochii văzătorii,
şi îi vedeau doar cei ce nu vedeau -
aveau ceva în ei nevăzătorii,
căci îi vedeau cumva, îi ascultau

Şi-atunci zburau şi ei, puteau zbura
prin norii îngereşti de peste-o ţară
în care nu cu ochii ai putea
să vezi cum toţi vedeau odinioară.

Iar eu, în aventura-mi solitară,
mai urc spre cer, ca îngerii ce zboară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!