+trecerea +timpului

Ceasul arăta

patru şi treisprezece minute de mulţi ani
iar acul care indica ora de deşteptare
era fixat la patru pentru cei care făceau
naveta şi toată lumea privea ceasul
deşi nu funcţiona nimeni nu şi-ar fi luat
un alt ceas care ar fi ticăit cu vioiciune
cineva ar fi zi că timpul a făcut indigestie
şi vechiul orologiu devenise nepăsător
la trecerea timpului se oprise definitiv
cine simţea nevoia să afle cât arată ora
se uita la ceasul de pe raftul al treilea
din biblioteca de lângă fereastră
înconjurat de flori de mină şi mii de cărţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgire

Acum prea vag îmi apare conturul feţii tale,
un dor răzleţ îmi aduce doar linii inegale,
sunt mai şterse de trecerea timpului, agale.
Amintirile odată vii, se văd aşa de goale!

Cât de sublim păreai, era de-a dreptul ireal,
cum te-ai schimbat, de-ai devenit aşa banal?
Erai întreg cerul meu, cu toate stelele ardente,
când te privesc în ochi, văd doar priviri absente.

De ce ne-am despărţit, azi nu mai are importanţă,
în inimi nu mai este loc de nici-o altă speranţa.
Tu ce îmi făceai sufletul să cânte ca şi o vioară,
acum e doar un loc pustiu, o rece a inimii cămară.

poezie de Gabriela-Maria Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avânt determinant

mă avânt spre cer precum un curcubeu
culori aprinse descriu un tablou magic
gânduri nesfârşite se dezvoltă în creerul meu
accesează universul cu freamăt nostalgic

valori sentimentale crează vastă boltă
sub care seninul prinde mereu contur
toamna mi-a pregătit o bogată recoltă
cu trăiri spectaculoase de trubadur

mi-am decorat fiinţa cu franjuri de lumină
simt trecerea timpului ca un cântec superb
o sumă de vibraţii concentrez în albumină
anticipând succesul prin cuvânt şi verb

mă simt o floare rară cu polen în stamină
doar raze mă mângâie timpul meu nu-i acerb

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocaţia simplităţii

te-am aşteptat în palma timpului
şi te-am găsit în întrebările cu răspuns
în universul verbului a iubi
frumosul din frumos
pur şi simplu

mi-am legat înţelesul de tine
precum în ghidul de călătorie al simplităţii
într-o odă a bucuriei prin trecerea vieţii
primeşte salutul iubirii mele
pur şi simplu

te-am prins strâns în braţele minţii
şi am urcat lângă tine treaptă cu treaptă
în cercul nesfârşit al iubirii
prin al trăirii pas
pur şi simplu

mi-am apropiat gândul de bucuria unui alt poem
precum o partitură pentru pian

[...] Citeşte tot

poezie de Vali Niţu din Metafore în palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este întâmplător!...

desfătare a pământului
căzută din alb-astru
noaptea
rostuieşte un alt răsărit
trecând peste vechi ritualuri
cu forme nedefinite
rămase la periferia timpului

faţă în faţă
prizoniere în pătratul cu gratii la fereastră
devenim importante
uităm unde suntem
copleşite de nostalgice premoniţii
ce ne surprind
în trecerea permenentă a secundelor

nimic nu este întâmplător
îmi spune ignorând alte opţiuni
proptindu-mă cu spatele
la lumea pierdută înlăuntrul căreia

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? (Doar sunt sau chiar exist?)

Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.
Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri, dar
mă lovesc doar de măşti în mulţime.
Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce uneşte, dar şi dezbină
Ţine de obişnuinţă sau de rutină?
Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri şi neaos.
Caut liniştea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?
Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preţ ţine doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-şi proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte

Eşti ca o pată de culoare
Un fulger roşu-nmiresmat
Pictat cu grijă pe o floare
Într-un tablou adevărat

Ai adunat în tine timpul
Sfidând zâmbind, trecerea lui,
Chiar dacă îţi reflectă chipul
Amprenta lui, a timpului,

Tu ai rămas la fel, frumoasă,
Icoana mea, cum te privesc!
Cum te aştept să-mi vii acasă
Să te alint, să te iubesc,

Dar câteodată uiţi şi-s lacrimi
De te-ai vedea cum te văd eu!
De mi-ai simţi aceste patimi
Ai ştii... te voi iubi mereu

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu (5 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte

Eşti ca o pată de culoare,
Un fulger roşu-nmiresmat,
Pictat cu grijă pe o floare,
Într-un tablou adevărat.

Ai adunat în tine timpul
Sfidând zâmbind, trecerea lui,
Chiar dacă îţi reflectă chipul,
Amprenta lui, a timpului.

Tu ai rămas la fel, frumoasă,
Icoana mea, cum te privesc!
Cum te aştept să-mi vii acasă,
Să te alint, să te iubesc.

Dar câteodată uiţi şi-s lacrimi,
De te-ai vedea cum te văd eu!
De mi-ai simţi aceste patimi,
Ai ştii!... te voi iubi mereu.

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Operaţia asta

nu se poate numi auto
mutilare când în abdomenul
tăiat fără motiv adaugi o piatră
la început
apoi alta pentru greutate
şi nu te arunci în apă
nedorind să te sinucizi
nici măcar în glumă
adaugi în experimentul tău
un vierme la subţioară
într-o rană adânc deschisă
în trecerea timpului ca o ieşire
pe balcon cu două glastre-n
mâini şi picioare care atârnă
afară-n zbor planor de cocor chior
praf saharian presor în ochii larg
deschişi spre lumea interioară
a unui univers paralel trecut
în anonimat umblu
cam bezmetic cu viclenie jucăuşă

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calitatea nerecunoaşterii

Se trage de trecerea timpului, de la clipe la ore, duminici la ani,
Aproape acerebrali, cu refuz de evidenţă,
Drogaţi parcă în masă, se amăgind cu minciuni, mitomani,
Toţi bolnavi, psihopaţi... Legaţi fedeleş în cămaşa "prezenţă"!

Nu-i atâta refuz de adevăr -până-n pânzele albe, mortal-
Şters cu palma de aducerea aminte, imbecilic
Răsturnând proprii norme, parşiv implantate în moral,
Tot pretins de-un genom recesiv, injectat... Meritat, un debilic!

Se cultivă în exces, pe câmpiile miriştii minţii, uitarea,
Într-o monocultură ucigaşă, de stoarcere până la ras, de inconştiinţă,
Schizofrenic creând şi poveşti despre "apoi", depravarea
Completă... Narcis specimen, retardat, incapabil de tare să-şi vadă... ori căinţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!