+cui +ii +pasa

Melcul

Sunt solitar, nu vreau nimica
Decât, să mă lăsaţi în pace;
Dezmăţul vostru nu îmi place
Şi zarva ce-mi aţâţă frica.

Mai bine-n scoica mea ce mică
Să nu ţin seamă nimănuia,
Mâncare nu cerşesc altuia
Chiar să nu am, la o adică.

Sunt monoton dar mă priveşte,
Că sunt încet, cui ce îi pasă?
Nu e uşor să duci o casă
În spate, care te striveşte.

Departe grijile de mine
Care pe alţii îi frământă,
Ea doar, tăcerea mă încântă
A traiului ce îmi convine.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Adrian Gugea (20 septembrie 2008)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XV

Ne duce-acum un ţărm al ăstui scoc,
iar fumul din pârâu deasupra-i zace
scutind şi maluri şi-apa jos de foc.

Precum de teama undelor fugace
spre ei, între Cassand şi Brugg flamanii
fac stavilă ce mării-oprire-i face,

sau cum de-a lungul Brentei paduanii
le fac ferind şi vile şi castele,
când intră-n martie-omătul Chiarentanii,

astfel erau făcute-aici şi-acele,
dar nici înalte-atât, nici groase nu,
oricine-a fost cel ce-a clădit la ele.

Era departe-n urmă crângu-acu,
încât de m-aş fi-ntors, dorindu-l iară,
eu n-aş mai văzut nici unde fu,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul a II

Ţiganii trimit la Vlad solie,
Să le scurte cale delungată.
Dar', întracea, cum pe dăscălie
Trebuieşte-a să-arma ş-a să bate
Sfătuiesc. Pe Romica răpeşte
Cel rău, iar Parpangel pribegeşte.

Grija ţiganilor cea mai mare
Acum răzăma toată-în bucate,
A rămânea-înapoi fieşcare
Să sâlea, lângă cele-încărcate
Carră cu mâncări, iar la-împărţală
Era multă sfadă şi cârteală.

Dar' ş-altă nevoie le sta-în cale,
Căci pe nemâncat nu putea merge,
Zâcând că l-e greaţă cu rânze goale
Să trapede-atâta şi s-alerge!...
Când era sătui, punea pricină
Că le-ar fi rău şi făcea hodină.

[...] Citeşte tot

cânt de Ion Budai-Deleanu din epopea Ţiganiada (1800)
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XI

Pe culmea unei nalte râpi, clădită
rotund din pietre mari ce-avalma zac,
soseam pe-o culme-acum şi mai cumplită.

Şi-aici, siliţi de aburi răi ce fac
aduşi de jos o groaznică putoare,
am stat să ne ferim dup-un capac

al unui larg sicriu ce-avea scrisoare:
"Pe papa Anastasie-l ţin, pe cel
de Fotie tras pe căi rătăcitoare."

– "Aci ne cat-a merge-ncetinel
spre-a ne-nvăţa cu fumul ce-abureşte
şi nu ne-o mai păsa apoi de el."

Aşa Virgil, iar eu: – "Atunci gândeşte
cu ce-am umplea, spre-a nu ne fi răpus,
ăst timp de-aici." Iar el: – "Gândesc, fireşte.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul III

"Prin mine mergi la cuibul întristării,
prin mine mergi la veşnic plâns fierbinte,
prin mine mergi la neamul dat pierzării.

Justiţia mişca pe-al meu Părinte,
puterea cea divină m-a durat,
iubirea primă şi suprema minte.

Când eu n-am fost, nimic n-a fost creat,
ci veşnic tot şi-n veci voi fi durată,
să lase-orice speranţă cine-a intrat."

Aşa scria-n coloare-ntunecată
deasupra unei porţi. Şi-am zis: – "Ce scrie,
maestre,-aici e vorbă-nfricoşată."

Iar el atunci ca unul care ştie:
– "Se cade-aici să stingi orice prepus,
şi-oricare spaimă moart-aici să fie.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXVI

Pe când de văzul stins steteam acu
speriat, din focul care-l stinse-n mine
ieşi un glas şi-atent el mă făcu,

şi-a zis: — "Cât timp va fi până-ţi revine
vederea-n ochi prin mine consumată,
e just să-l compensez vorbind cu tine.

Începe deci de suflet, şi-mi arată
spre ce-l ţinteşti? şi fii convins, de-orbia
din ochi, că nu-i de veci, ci deocamdată;

căci doamna, ce te-aduce pe câmpia
cea sfânt-aici, în ochii ei cuprinde
atari puteri ca-n mână-i Anania."

— "Cum vrea, târziu ori mai devreme,-or prinde
un leac şi ochii cari mi-au fost zăvorul
prin care-a-ntrat c-un foc ce-n veci mă-ncinde.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un ar în mâinile tale, Doamne.
întinde-mă, ca să nu putrezesc.
Nu mă întinde prea tare, Doamne, ca să nu mă rup.
întinde-mă cât vrei, Doamne - cui îi pasă că mă rup?

citat clasic din Nikos Kazantzakis
Adăugat de Alexandru Samuel Bala
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş putea să-mi găsesc originile în neamul lui Iuda sau al Regelui David, nu aş câştiga nimic în statură. S-ar putea ca mulţi evrei est-europeni să fie descendenţii kazarilor, iar eu aş putea fi unul dintre ei. Cine ştie? Şi cui îi pasă?

citat clasic din Isaac Asimov
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada doamnelor de altădată

Ci spune-mi unde, 'n ce cuprins,
E Flora, rîmleanca frumoasă;
Archipiada şi Taïs,
Ce-a fost şi vara ei duioasă?
Şi Eho, dintr-un freamăt scoasă,
Cântând pe râuri şi-ntinsori,
Dumnezeeşte de frumoasă?...
Dar unde-s marile ninsori?

Şi prea-nţeleapta Heloys
Din vina cui scopit rămas-a
Pierre Esbaillart la Sainct Denis?
De dragul ei îmbrăcă rasa.
Aşijderi, unde e crăiasa
Ce-a pus ca Buridan, în zori,
Să fie-n râu zvârlit cu plasa?...
Dar unde-s marile ninsori?

Şi Blanche, ca floarea de cais,
Măiastra-n cântece crăiasă,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Francois Villon din Le Testament (1461), traducere de Dan Botta
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea unei mutări perfecte pentru a obţine şah mat

Inventând reguli noi, într-un nou aranjament şi având o nouă strategie,
Regele alb forţează regele oponent într-un colţ periculos, pentru a fi controlat de nebun.
Regele alb este foarte bogat.
El ia proprietăţi, aparent lipsite de valoare, de la propriul său popor
Şi le transformă în proprietăţi proprii.
El apăra un sistem de înrobire şi exploatare.
El se autoproclamă un mare erou, gândindu-se cât de deştept şi de inteligent este,
Pentru că se supune Marelui Întuneric.
Cetăţenii ţării sale sunt orbi şi foarte săraci...

Regele negru are puterea, el are respect pentru proprietatea privată
Şi drepturile persoanelor de a dobândi în mod liber proprietatea şi de a se folosi de ea.
În regatul său există oameni care sunt bogaţi, precum şi oameni care sunt foarte bogaţi.
Dar regele negru este orb...

Nebunul devine tot mai lacom, pe zi ce trece,
El are două seturi de cărţi identice,
Pe care le joacă totdeauna cu ambele mâini,
Cele două mâini putând fi jucate independent.

[...] Citeşte tot

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!