+bunica +mea

Scrisoare către nicăieri

... mă voi întoarce la tine
odată cu cerul
ţinut de mână
te voi săruta
în albastrul de pe el
să mă aştepţi la margine
lângă nuc
sub amintirile tatei ascunse
în amărăciunea din coajă
unde jucam moara cu Mitru
cheamă-l de nu o fi plecat
să înlăture de pe mormânt scaieţii
şi să îndrepte crucea răpusă
de păcatul adormit pe ţărână

... sigur
el cotrobăie prin cer
în fiecare zi
adună câte o stea în mănunchi
te aşteaptă în staţie

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile unui nepot

Copil fiind, mi-aduc aminte,
Cum la bunicii de la ţară
Am învăţat să fiu cuminte,
Să nu-mi fac neamul de ocară.

Bunica mea m-a învăţat
Să cred în bunul Dumnezeu.
Eu nici acum nu am uitat
Cum mă alinta bunicul meu.

M-au învăţat ce este viaţa,
Cum să muncesc, cum să trăiesc.
M-au învăţat cum dimineaţa,
În zori de zi să mă trezesc.

Nici de la joc nu m-au oprit.
Am alergat şi am zburdat.
Iar când am fost prea obosit,
O carte-n mână ei mi-au dat.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (7 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica mea, avea aerul unui boboc aprins de trandafir. Nu aveam să-mi dau seama cum crescusem deodată, strângându-i mâna cu o căldură sinceră. Sentimentele în evoluţia lor transformă sufletul omului şi-i maturizează pornirile interioare.

Camelia Opriţa în Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil), Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (27 noiembrie 2019)
Adăugat de Alexander G
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci de la Cernobîl

Erau acolo, norul negru şi ploaia grea.
Băltoace galbene şi verzi, ca şi cum cineva turnase vopsea-n ele.
Spuneau că e praful de pe flori. Bunica ne-a obligat să stăm în beci.
Ea s-a aşezat în genunchi şi s-a rugat.
Şi ne-a cerut să ne rugăm şi noi. "Rugaţi-vă! E sfârşitul lumii.
E pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele noastre."
Fratele meu avea opt ani, iar eu şase.
Am început să ne amintim păcatele.
El a spart borcanul cu gem de zmeură,
iar eu nu i-am spus mamei că mi-am prins rochiţa cea nouă
în gard şi că am rupt-o. Am ascuns-o în debara.

*
Au venit după noi soldaţi în maşini. Credeam c-a început războiul.
Ei spuneau astfel de cuvinte: " dezactivare," "izotopi."
Un soldat voia să prindă o pisică.
Un dozimetru pus pe pisică făcea ca un automat: clic-clic.
Un băiat şi-o fată urmăreau şi ei pisica.
Băiatul era liniştit, dar fata plângea întruna, " Nu le-o dau!"

[...] Citeşte tot

poezie de Svetlana Alexievici, premiul Nobel pentru literatu din Corul copiilor (extrase), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul meu din poveşti

Mi-a fost dor de vară,
De cerul senin.
Şi soarele să se reflecte,
Într-un pahar cu vin!

Mi-a fost dor să beau
Din nou apă rece de izvor
Şi să gust pâinea albă ca faţa mamei
Coaptă de bunică în cuptor.

Mi-a fost dor de plaiul meu natal
Să mă primbl cu căruţa trasă de un cal
Şi să culeg cireşe din livada
De peste deal.

Mi-a fost dor de vară,
De prispa casei păriteşti.
Şi de a mea ţară,
Tărâmul meu ca din poveşti.

poezie de Vladimir Potlog (8 iunie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs (2002)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melinda: Aşteaptă puţin. Nu. Aşteaptă puţin! Mi-am dedicat viaţa acestui lucru! Bunica mea la fel! Am trecut dincolo sute de suflete şi poate că nu ştiu ce e în spatele luminii, dar am văzut feţele oamenilor care trec dincolo. Le-am văzut ochii şi zâmbetul. I-am văzut plângând de bucurie. Le-am simţit liniştea. Trebuie doar să ai puţină credinţă, e simplu. Nu eşti singur şi aşa a fost să fie şi singurul lucru de care sunt sigură e că acolo e dragoste, dragoste cum nu ai simţit aici şi nu poţi să te lipseşti de asta.

replică din filmul serial Mesaje de dincolo
Adăugat de Alexandra Bleoancă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca ploaia batand in pervaz

o, sfântă a mea singurătate,
mână a lui Dumnezeu odihnindu-se pe umeri,
trup de-atata mers obosit aşează-te pe spate
şi începe să numeri...

numără încet, pe îndelete,
colindă până la treizeci şi trei şi hai înapoi,
nu râde, aranjează întâmplările în cete,
se uită cerul la noi!

fiecare clipă o sărută,
ne este dat de sus mersul ăsta prin lumea de jos,
uimirea strig-o tuturor, iar frica fă-o mută,
îngenunchează frumos,

ca un bunic aplecat peste iaz,
ca o bunică ce-şi sărută pe frunte nepotul...
vezi, e ca atunci când ploaia bate uşor în pervaz
şi se termină totul.

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Din negura uitată a vremii,
Păstrez un chip frumos şi blând.
Un chip pe care n-am să-l uit
În viaţa toată.
E chipul de bătrână,
Bunca mea cea bună.

O văd aşa precum o ştiu,
Cu părul nins, cu furca-n brâu,
Cu faţa ei brăzdată,
Cu mâna-i albă şi curată,
Cu ochii blânzi, cu a lor priviri
Ce m-au vegheat.
O văd acum împletind,
La mine-acum o aud strigând.
Îmi dă un sfat, eu n-o ascult.
Mă dojeneşte. Încep să plâng.
Ea mă mângâie-ncetişor
Şi mă alină: betul puişor.
Să tac, mă-ndeamnă s-o ascult,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Timofte din Versuri şi vorbe (1990)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă şemineu şi torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Şi bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuţă mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminţi, promit c-or adormi.

Şi simt cum prind tăcut polpoana hainei
Şi simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Şi parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!