Scrisoare către nicăieri

... mă voi întoarce la tine
odată cu cerul
ţinut de mână
te voi săruta
în albastrul de pe el
să mă aştepţi la margine
lângă nuc
sub amintirile tatei ascunse
în amărăciunea din coajă
unde jucam moara cu Mitru
cheamă-l de nu o fi plecat
să înlăture de pe mormânt scaieţii
şi să îndrepte crucea răpusă
de păcatul adormit pe ţărână

... sigur
el cotrobăie prin cer
în fiecare zi
adună câte o stea în mănunchi
te aşteaptă în staţie
la autobuzul stelar
nu-ţi face griji
acolo nu plouă şi nu-i frig deloc
e un singur anotimp
un anotimp de suflete în care
creşte un pom numit culoare
şi culoarea este albul
ninge din el odată pe an
seara
vezi nu-i nici o stea pe cer
nu vine şi nu pleacă nimeni
nici tu nu pleci
nu ţi-ai terminat rânduiala
mai aşezi câte o pernă
pe laviţa din colţ unde bunica
croşeta ciorapi albi...

să nu te superi dacă
o să iau din scândura scrijelită
cu numele meu
dacă o mai fi acolo
şi poza aceea cu zâmbet prelungit
în care tata,
dumnezeu să-i ierte impulsurile
semănate în noi,
ţinea între degetele noduroase
ca două nuci
copilăria
şi în palmă
buricul tăiat de moaşă
la naşterea mea...

ce noapte de taină!
cădeau cuvinte amorţite
şi senzaţii
din frumuseţea ei,
zicea tata...

sunt bătrân şi tremur
să-mi cauţi o pereche
de ciorapi albi
la oraş ninge
şi frigul taie noaptea în felii
tăcerea aşezată pe rană
doare fragmentat
de unde vin eu
pleacă un singur autobuz
doar unul
nu vreau să pierd dimineaţa aşteptând

ninge haotic...
poate tata se uită la noi
ar vrea să se reîntoarcă acasă la el
să ne spună ceva
dar autobuzul nu mai pleacă

ciudat...
sângerez pe nara îngheţată
azi mai devreme
ca de obicei
în seara asta
cicatricea se va albi de durere.

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!