ranit

Rănire

Noi îi rănim adeseori,
Pe cei iubiţi: pe frăţiori,
Părinţi, copii, bunici, nepoţi,
Pe unchi, mătuşi, soţii şi soţi,
Pe veri, pe socri şi nurori,
Pe-atât de mulţi că te-nfiori;
De stai cumva ca să socoţi,
Constaţi că i-ai rănit pe toţi.

poezie de George Budoi din Cugetări versificate (28 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn la Unire

E trist să ai o Ţară dezbinată,
E trist să fii în casa ta străin,
Şi fratele să-ţi stea rănit la poartă,
Ca un Hristos căzut între păgâni.

Nu, nu mai suportăm
Jugul ce ni-l pun
Cei lipsiţi de neam!
Hai să ne ridicăm
Şi să-nfăptuim
Unirea!
Suntem urmaşii Daciei creştine,
Uniţi în libertate pentru veci.
Se vor topi puhoaiele străine
Ca gheaţa din siberiile reci.

Nu, nu mai suportăm
Jugul ce ni-l pun
Cei lipsiţi de neam!
Hai să ne ridicăm

[...] Citeşte tot

poezie de Aurelian Silvestru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Iubirii nu-i şti venirea,
Dar îi urmezi chemarea.
Nu te poţi opune
De-i simţi îmbrăţişarea.
Îi înţelegi limbajul
Doar când eşti înţelept,
Cu ea dansezi cinstit,
Nu pe picior scrântit.
De o sfidezi în viaţă
Trăieşti cu sufletul rănit
Şi suferind.

poezie de Valeria Mahok (30 iulie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum...

Trebuie să dansezi ca şi cum nu te-ar vedea nimeni,
Să iubeşti ca şi cum n-o să fii niciodată rănit,
Să cânţi ca şi cum n-ar fi nimeni care să te audă
Şi să trăieşti ca şi cum raiul se află pe pământ.

poezie de William W. Purkey, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propun o alta traducere, care cred ca e mai aproape de sensul corect al frazelor si mai aproape de stilul [...] | Citeşte tot comentariul

Sfârşitul pauzei de vis

Sufletul meu sângerează -
Nimic neobişnuit
Sângerarea lui durează
De un veac, fără sfârşit.

Ce i-am spus că-l vindecă
L-a rănit mai rău, mai bine,
Iar acum se spintecă
Răzbunându-se pe mine.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul pauzei de vis

Sufletul meu sângerează –
Nimic neobişnuit
Sângerarea lui durează
De un veac, fără sfârşit.

Ce i-am spus că-l vindecă
L-a rănit mai rău, mai bine
Iar acum se spintecă
Răzbunându-se pe mine.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 februarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruba'iyat x

Nu te pierde, rănit de regrete,
În explicaţiile trecutului;
Nostalgia îţi bareză accesul la sunetele şi miresmele
Acestei primăveri: tu eşti un copil al
Acestei ore transparente, extinde-o la infinit,
Dincolo de curba sinuoasă a timpului şi a spaţiului.
Învaţă a muri în infinitatea subtilă a clipei.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget rănit

Stă cugetul rănit pe brâul unui troc,
tot aşteptând să vină o schimbare,
pentru a-şi găsi, din nou, pretinsul loc
pierdut cândva la tragerea cea mare.
Iar clipele, trecând prin acele de ceas,
scot din pendulă numai amăgire –
din ritmica bătaie-n urmă au rămas
doar vagi regrete dintr-o nălucire.

Din hăul nevăzut al timpului pierdut,
ce s-a desprins de clipa care moare,
revin fără răgaz, pe umbre de sărut,
doar lungi păreri de rău ameţitoare.
Iar mutele speranţe care-ajung târziu
nu-mi pot aduce nici-o izbăvire,
se scurge timpul în zadar fără să ştiu
de ce te-ntorci mereu în amintire.

Când somnu-alunecă la margine de vis,
în prag de gând te văd neîmpăcată,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 14.05.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneau zăpezile rănite

Sub norii plumburii de taine
mergeam atât de alb,
călcând pământuri,
ape,
păduri şi munţi şi zări,
frunze,
flori şi iarbă,
le-am rănit în drumul meu...
Mă făceam uitat în mine
presărând şoptit zăpadă
să ajung acolo
unde nimeni nu rămâne.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere/Dor

Departele plânge în lume
ca-ntr-o pustie catedrală
în care sfinţii fără nume
au pus la cale o răscoală...

În sufletul fără de Tine,
rănit de doruri şi dorinţi,
e o uitare şi-un nebine
şi-un dor imens de bunii sfinţi.

poezie de Mihaela Albu (2009)
Adăugat de Mihaela Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!