privat

Infractorul Liviu Dragnea (vătaful PSD-ului) s-a internat "la privat" cu "dureri de spate", cu 2 zile înainte de judecarea apelului în dosarul angajărilor fictive din banii de la Protecţia Copilului, în care a fost condamnat la 3,5 ani de închisoare (pamflet)

În ţara-ntreagă huiduit,
Pe sub mustaţă a rânjit.
Chemat fiind la tribunal,
S-a dus îndată la spital,

Căci s-a "îmbolnăvit" subit
Şi-i de durere "chinuit".
"Luptând" cu "statul paralel",
Îl "doare" rău la mijlocel.

Ăst om lipsit de demnitate,
A invocat că-l doare-n spate,
Dar eu, cum sunt un om matur,
Cred că de fapt "îl doare-n...".

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (18 martie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

PERFIDUL Deşi se bate mereu cu pumnii-n piept că este patriot şi are încredere în spitalele de stat, infractorul Liviu [...] | Citeşte tot comentariul

Românii care după 1989 au reuşit să facă frumoase cariere în afara ţării, au reuşit acest lucru datorită şcolii româneşti care, cu toate neajunsurile ei conjuncturale, a ştiut să compenseze pentru marele handicap al devalizării economiei româneşti de către clasa politică. De ce nu se spune în acest raport că învăţământul privat din ţările dezvoltate există tocmai pentru a suplini marele gol lăsat de un învăţământ public dezvoltat pe coordonatele viziunii propuse de experţii ISE? Cu alte cuvinte, în Occident se plătesc bani grei pentru ca elevii să facă, la şcoli private, lecţii tradiţionale, pentru ca să înveţe – în condiţii materiale superioare bineînţeles – cam ce se învaţă în şcoala românească tradiţională.

Mircea Platon în Deşcolarizarea României
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist amor

Inchis prin odaite adanci si suferinde,
Imbratisam-spre ziua-pe cate-un pat ingust,
Femei adolescente dar mature la bust,
Privat de-ale iubirii repere si merinde.

Statea un aer jilav, si rar, si fara gust,
Tragand brumate pleoape de abur pe oglinde:
Si ceas de ceas, un cinic destin parea ca vinde
La un mezat de sila un inedit din Proust.

Intepeniti in cripta uratei necropole
-Un habitaclu umed cu doua seci busole-
N-aveam macar de paza, o spada intre noi

Spre-a interzice puntea pe care n-o poti trece.
...Si ne priveam cu ochii deschisi,rotunzi si goi,
Simtind cum ne-mpietreste, treptat, o ura rece.

poezie celebră de Romulus Vulpescu
Adăugat de Andreea Sipos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndurare pentru nababi: aceştia se impun drept noii regi ai timpurilor noastre, bătându-şi joc de legile obişnuite, bucurându-se de o putere şi un prestigiu nemăsurate, acomodându-se cu toate regimurile numai să trăiască în ele după cum au ei chef. Fie că provin din showbiz, fie din sport sau din finanţe, ei alcătuiesc o elită... care locuieşte în regatul încântător al opulenţei şi al divertismentului de lux. Un belşug privat inimaginabil se învecinează cu o sărăcie lucie jalnică sau cu nişte servicii publice deplorabile. Acolo unde odinioară o rămăşiţă de scrupule îi împingea pe dominanţi la discreţie, ba chiar la ipocrizie, acum domneşte ostentaţia. Nu e nevoie să te ascunzi, poporul trebuie să interiorizeze distanţa care-l desparte de zeii acestei lumi.

Pascal Bruckner în Mizeria prosperităţii
Adăugat de Magia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana infinit de oficială

Pe negru, rulează lucioase mobile
În negre vopsele, cu geamuri de fum,
De-un stins, din roşeaţa de "flash"-uri sterile
De cald, cum şi albastru'... ce se aprind în comun.

Nimic nu opreşte din goana stupidă,
Ce vrea lenea zilei s-o facă urgenţă,
Turnată-n statui, de putere, avidă...
Ce stau răsturnate... de exces de potenţă...

... Figuri împăiate în zâmbet perfid,
Se-ascund tolănite pe scaune-n piele
Şi, dând importanţă mutacului zid
Că nu-s responsabilii... alese lichele!?

E negrul de ciocli, ce moarte pronează,
Că bine promis e privat, în palate
Şi locul în stradă, permis, se visează,
De trec ei, că lor le-aparţine... dreptate.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protestul maimuţelor

Odată o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A explodat: "Surate, sunt foarte ofensată
Că-n jungla hominidă superevoluată
A apărut o teză, vădit maliţioasă,
Că Homo ar descinde din stirpea noastră aleasă...
Eu protestez sălbatic, rănită în mândrie,
Că se propagă-n lume asemenea prostie.
Dacă-ntâlniţi un singur nepot pitecantrop,
Atunci, pentru banane să vă urcaţi în plop...
Nu sufăr comparaţii cu tristul regn uman,
Sunt mulţumită, nene, ca-s pur orangutan.
Eu, chiar să mă oblige în vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator;
Şi cum progenitorii maimuţă m-au făcut,
Sper să n-ajung ca omul, un josnic involut!
Păi, s-a văzut vreodată la noi atâta ură?
Oare la noi se minte, se-njunghie, se fură?
Nu veţi vedea prin lume, cât timp purta-vom coadă,
Gorile divorţate şi prunci lăsaţi pe stradă.

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Laiu (1990, Bucureşti)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!