poveri

Copiii străzii - prunci orfani

Bastarzi de vis, bastarzi de toate,
Încununaţi de ne-cuvinte,
Cine iubirea să le poarte
În sanctuar de oseminte?!

Cine să mângâie tăcerea
Atâtor răni?! Cine să poată?!
În genocidul nefiinţei
Doarme a lumii-ntreagă sloată...

Pământul, leagăn de durere,
Le-a fost o viaţă aşternut,
Sărmani ai epocii moderne...
Ei n-au avut un început!

Sentinţa lor le fuse dată
De a se naşte în neant
Şi în mizerie deodată...
Cu lacrima s-au conjugat!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsează liniştea-n tăcere

Pe fruntea gândului de plăsmuire,
Domol se-nalţă soarele în răsărit,
Când visul mângâiat de Izbăvire
Adoarme-n două inimi cuibărit.

Suspinul strigă degerat de fericire,
Cuprinde fulgul liniştii trimis de cer
Şi caută să se-ascundă-n Împlinire,
De viforul răbdării supărat de ger.

O aripa şi-a frânt în zbor avântul,
Când patima plana spre infinit,
Tăcerea a vrăjit cu toleranţă vântul
Să nu răcească farmecul rănit.

O linişte duios se roagă lângă Lună,
Fidel s-o apăr de ninsori şi ploi,
Aud încet cum clopoţelul fericirii sună,
Crivăţul asprelor poveri e-n toi.

[...] Citeşte tot

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tot aşa, cu popasuri dese, cu îndemnuri, ajung pe culme. De aici-i mai uşor. Ajunşi în sat, descarcă piatra astăzi la o gazdă, mîne la alta. La cîte unii duce şi săptămîni de-a rîndul.
Pe muiere-o cheamă Măria, dar oamenii, batjocoritori cum sînt, îi zic Fefeleaga. Tineretul mai mărunt din sat aşa a pomenit-o: cu Bator de căpăstru aducînd piatră la unii şi la alţii. Cît aur vor fi scos unii şi alţii din piatra adusă în spinare de Bator, Măria nu s-a gîndit niciodată să socotească, dar de multe ori, cînd Bator abia urca pe spinarea dealului, îşi zicea aşa în gîndul ei: "Din cîtă piatră a purtat săracul, mai că s-ar putea face un deal ca acesta". Îi plăteau de-o povară zece cruceri. Şi cînd era drumul bun, putea aduce cinci-şase poveri. Tot făcea pe săptămînă vreo trei zloţi. Şi-şi zicea în gînd: "Tot putem trăi".

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ucată de piatră ce dă să cadă, şi cată înainte: Cît mai au pînă-n vîrful dealului?
Şi tot aşa, cu popasuri dese, cu îndemnuri, ajung pe culme. De aici-i mai uşor. Ajunşi în sat,
descarcă piatra astăzi la o gazdă, mîne la alta. La cîte unii duce şi săptămîni de-a rîndul.
Pe muiere-o cheamă Măria, dar oamenii, batjocoritori cum sînt, îi zic Fefeleaga. Tineretul mai
mărunt din sat aşa a pomenit-o: cu Bator de căpăstru aducînd piatră la unii şi la alţii. Cît aur vor fi
scos unii şi alţii din piatra adusă în spinare de Bator, Măria nu s-a gîndit niciodată să socotească, dar de multe ori, cînd Bator abia urca pe spinarea dealului, îşi zicea aşa în gîndul ei: "Din cîtă piatră a purtat săracul, mai că s-ar putea face un deal ca acesta". Îi plăteau de-o povară zece cruceri.
Şi cînd era drumul bun, putea aduce cinci-şase poveri. Tot făcea pe săptămînă vreo trei zloţi. Şi-şi zicea în gînd: "Tot putem trăi".

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la toamna

Nu e toamna cum esti tu,
vara mea de suflet, nu,
pe pamant,
vara decazu.

Daca padurea ne condamna
la nostalgie, fara rost,
e toamna, vara mea, e toamna,
asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
ne cad in brate la un semn
si suntem imbracati in frunze
si captusiti c-un fel de lemn.

In rau sunt doua lazi de bere,
pe foc s-a pus un ultim vreasc,
trec cerbi frumosi, bolnavi de fiere,
catre cerboaice care nasc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile timpului meu...

Trecut-au anii mei ca norii,
Toamnele ca şi cocorii,
Verile ca florile,
Primăveri ca visele,
Iernile ca babele.

Mă trec şi eu cu toate cele,
Pierzând pe drum sandale grele...
Poveri ca pietrele de moară,
Crucea vieţii nu-i uşoară.

Şi ce folos, că multe în jur
Se zbat în linişte de-amurg,
Şi cei ce mi-au umplut viaţa
S-au dus, ca bună dimineaţa.

Se zbate timpul în mută lumină,
Ca amintirile uitate în vechea vitrină,
Iar voioşia vie a tinereţii
Adoarme des în patul sorţii,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (10 august 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezadaptare

Prea devreme m-ai trimis
în lumea de reguli şi de constrângeri,
mamă!
Prin mâinile mele fragile
mai curg încă picături din interstiţiile stelare
prin care-am trecut cândva...
În jurul meu, se-nvârt toţi cei care
se simt aici acasă,
ridică poveri,
pe care le trec râzând de pe un umăr pe altul,
în timp ce clipa confortabilă
le-adăposteşte somnul, visele, iubirea.
Pe când eu...
Ating lucrurile cu sufletul, mamă, nu cu mâinile.
Degetele mele se-agaţă obsesiv
de tăcerea zilelor apuse
şi caută dincolo de ea,
dincolo de lumină şi de întuneric,
caută amintirile,
caută începuturile.

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziduri fără turlă

Pământul clocoteşte pe pietre fumegânde,
Se năruie şi vremea printre scântei şi fum,
Apar oştiri de îngeri purtând cu ei osânde,
Căci Sfânta Cruce, azi, a devenit doar scrum.

La margine de zare sunt serpi cu guri de foc
Şi parcă vor să-nghită incandescentul cer,
Iar ziduri fără turlă mai ard din loc în loc,
O spuză ce transmite: De-aicea n-am să pier!

Când Crucea Ta, Iisuse, s-a prăvălit arzând
Toţii am căzut cu frică şi tremur la pământ,
Cuprinşi de lungi regrete, ruşine, lăcrimând,
Ştiind că Te-am rănit, uitând al Tău cuvânt.

Iisuse Blând, ai milă, suntem ca şi pierduţi,
Mai scapă-ne din nou din gheara rece a morţii,
Suntem nevolnici, ştiu, la cel viclean vânduţi,
Dar iartă-ne, ca lupii să nu-şi înfigă colţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, a îmbătrâni, doamnelor şi domnilor şi dragă Genua, este contrarul a ceea ce se crede în mod curent. În tinereţe, la vremea când nu ţi-ai definit încă opţiunile eşti împovărat de greutatea tradiţiei şi a adevărurilor cu care ai fost îndoctrinat. Tânăr fiind crezi în ideile răspândite, în cele care aleargă pe toate drumurile, eşti gata să aderi la tot şi la toate. Cari în spinarea ta greutatea familiei, a tradiţiei, a grupului din care faci parte, a societăţii. În ceea ce mă priveşte, am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detaşare de toate aceste poveri. A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Într-un anumit sens, eşti mai bătrân când eşti tânăr şi mai tânăr când eşti bătrân. Avea dreptate Picasso când spunea că "îţi trebuie mult timp ca să devii tânăr". Şi mai e ceva. Singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea pe care o trăim este frumuseţea pe care anumiţi oameni ne-o creează din timp în timp pornind de la haos: tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărţile pe care le scriu, spectacolele pe care le creează şi viaţa pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viaţă bine trăită. Aş zice chiar că este o operă de artă prin excelenţă.

Radu Beligan în Emisiunea "Profesioniştii... cu Eugenia Vodă" /TVR1
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!