părinte

Dracula: Păcatele sunt dulci, chiar plăcute, părinte! Ce-l costa pe Dumnezeu să trezească în om, instinctiv, o repulsie organică faţă de păcate? O nimica toată. O glandă endocrină în plus! N-ar mai fi fost nevoie de Ţepeş. Şi nici de ţepe.

replică din piesa de teatru Dracula (Carnavalul durerii), scenariu de Valeriu Butulescu (2001)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urletele o treziră pe preoteasă, care apăru în cadrul uşii, zburlită şi indignată.
— Dom'le, îmi trezeşti copiii, domnule! Ce dracu?! Nu mai sunteţi oameni, domnule?
— Părinte, strigă primarul, dezlănţuit, aresteaz-o! Aresteaz-o pe loc...!

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un păcătos, Părinte!

La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios
Şi îi spune: -Fie-ţi milă
De un suflet păcătos

Chiar în Săptămâna Mare
Când tot omul e smerit
Şi posteşte cu ardoare
Uite, am păcătuit!

- Ai furat? întrabă popa
- Nu Prea Sfinte! Fără vrere
M-am dat diavolului, hopa
C-o grădină de muiere!

- Vai de mine, vai de mine...
Greu păcat ai săvârşit...
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate fi-vei mântuit.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ion Pribeagu din Impertinenţe (1973)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

ION PRIBEAGU Poezia "Sunt un păcătos, Părinte!" îi aparţine lui Ion Pribeagu şi a fost publicată în volumul "Impertinenţe", apărut [...] | Citeşte tot comentariul

Comoara (Epigramistului Gh. Suciu, care susţine că, într-o epigramă de-a mea, "bat câmpii")

Bat câmpul literar ca pe o pernă
Şi tu te necăjeşti, dacă vreodată,
Din limba sfântă, veche şi eternă
Răsare câte-un fir de nestemată.

Bat câmpul ca pe grâu, ca un părinte,
Catrenele pe limba lor mă cheamă...
Şi din făina albă de cuvinte
Îmboboceşte câte-o epigramă.

Bat câmpii verzi cu frunze de mătasă.
Când firului de iarbă mă închin,
Sunt agresat cu-o bâtă noduroasă
De unul ce se crede spadasin.

Bat câmpul meu cu maci şi muşeţel,
Dar, George, dacă te-ntâlnesc în zare,
Să ştii că te provoc la un duel,
La un duel de clinchet de pahare.
Să rătăcim, duşmanii toţi să moară,

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Martin din Epigrame si poezii umoristice (aprilie 2010)
Adăugat de Sorin Gabriel Vlad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia şi amorul (fabulă)

În nişte fabule un poet scrie
Că Nebunia şi pruncu-Amor
Se jucau singuri pe o câmpie,
În primăvara vieţii lor.

Ştiţi că copiii cu înlesnire
Găsesc sujeturi de neunire;
Ei dar odată se gâlceviră
Pentru o floare ce întâlniră.

Striga Amorul în gura mare;
Cealaltă, însă, minut cumplit!
Îl izbi-ndată atât de tare,
Cât de lumină ea l-a lipsit.

Adânc copilul simţi durere,
Rămânând astfel fără vedere.
Trista lui mumă jalbă porneşte
L-al său părinte, stăpân ceresc:

[...] Citeşte tot

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mulţi din cetăţenii mei, văzându-mă în etate înaintată şi că mă ocup cu istoria şi cu arheologia ţării mele, m-au rugat ca să le arăt mai multe cunoştinţe ce am despre schimbările şi evenimentele petrecute în ţară şi mai cu osebire în Capitală, căci doresc unii a şti tradiţiile istorice ale ţării, iar alţii ale Capitalei, şi astfel, ca fiecare om care are a trece din această vremelnică viaţă, nu i-am putut refuza şi le-am răspuns că mă voi sili a le arăta purul adevăr de tot ce am putut culege din diferite letopisiţe ale ţării, cum şi din diferiţi scriitori vechi şi cele văzute de bătrânul meu părinte, care a trăit 90 de ani, cum şi ce am văzut eu, care sunt astăzi în etate de 80 ani, şi astfel voi urma înainte, rugând pe onor domnii cititori de a-mi ierta greşelile stilului meu, fiind un stil bătrânesc ce se practica în timpul tinereţelor mele.

începutul de la Istoria fondărei oraşului Bucureşti, Precuvântare de Dimitrie Papazoglu (1891)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte, urlă primarul, dacă nu ne ţii ceva, să fiu al dracului dacă nu-ţi închid biserica! Declar molimă şi epidemie locală, îţi închid biserica şi te las şomer, te trimit la muncile agricole! Preotul bău încă un pahar de vin până la fund, apoi pe-al doilea şi se îmbată şi el.
— Ce să cânt, comandante? Întrebă, ridicâdu-se şi luând o poziţie corespunzătoare, de solist aflat pe scenă, în faţa publicului, cu pieptul bombat.
— Repertoriul dinainte stabilit, comandă primarul, începe cu o "Magdalenă". Îţi dau prima strofă: "Magdaleno, de ce minţi, Că albina n-are dinţi. N-are dinţi, n-are măsele, Ca să te muşte cu ele. Cât am fost eu militar Te-ai servit particular La, la, la, la, la,...
— Să închidem mai întâi ferestrele, propuse preotul, că mă aud enoriaşii.
Primarul se ridică brusc, răsturnând scaunul şi vărsând un pahar cu vin.
— Îi bag în paştele mă-sii de enoriaşi! Îi arestez pe toţi! După care se repezi la fereastră şi urlă, ieşit din minţi:
— Mă, enoriaşilor! Tu-vă pastele şi evanghelia mamelor şi taţilor voştri! La muncă, ortodocşilor!

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vine un flăcău acasă:
- Mamă! Tată! Ard de dor!
Am decis să mă însor
Cu fata lui moş Arvinte,
Că-i frumoasă şi cuminte
Gingaşă şi educată,
Pe deasupra încă-i fată.
Mama-l pupă şi-l mângâie,
Lăcrămând de bucurie.
Numai tata-i supărat
Şi-l priveşte încruntat.
Pe urmă îl ia de-o parte
Şi începe de departe:
- Mai demult, în tinereţe,
Ne-am iubit cu mama fetei.
N-o s-o iei, că nu se poate,
Ea ţi-i soră, tu-i eşti frate!
Flăcăuandrul, abătut,
Mult a plâns şi a băut,
Şapte zile, şapte nopţi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pribeagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chevrolet

Era-ntr-o zi cu soare cald,
Treceam pe-o stradă mare,
Până-ntr-un colţ de bulevard,
Lângă-un hotel destul de-nalt,
Era o staţie de parcare.

Mă oprii în loc pentr-un moment,
Ce-o fi acolo oare?
S-a întâmplat vre-un accident?
E plin de oameni mici şi mari
Pe trotuare.

Mă duc să văd al lor secret,
Ştiţi, firea-i curioasă;
Dar ce credeţi?... un Chevrolet,
Un taxi foarte elegant,
O maşină frumoasă.

Ce să vă spun, era frumos,
O maşină luxoasă,

[...] Citeşte tot

poezie de Veronica Buliga (12 noiembrie 2011)
Adăugat de Veronica Buliga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXV

Era pe-un timp când drumul nu ne da
răgaz, căci soarele-n Viţel lăsat-a
al zilei miez şi-n Scorpie-al nopţii sta;

cum nu stă omul deci, când ne-ndurata
nevoie-l mână grabă-n mers să puie
şi-orice-ar păţi, de toate este gata,

aşa, intrând şi noi pe cărăruie,
mergeam în şir, urcând acea strâmtoare
ce-n lung înşiră ori pe câţi o suie.

Şi, cum întinde-aripi, dorind să zboare,
al berzei pui, ci, ne-ndrăznind să bată
din ele-apoi, le lasă să-i scoboare,

cu vrere-aprins-aşa şi-aşa-necată
să-ntreb fui eu, până la gestul cum
îl face-acel decis să-nceap-odată.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!