jurnalul

Zi si noapte fără lumină

dumnezeu prin iarbă culege licurici
îi lipeşte pe cer într-un bloc de desen
în colţul din dreapta sus
păpădie răscoaptă
pe faţa nevăzută lumii
o gutuie rostogolindu-se
soare lună stele scrijelesc jumătăţi
în jurnalul bătrânului

a făcut luminători peste tăria cerului
vărsat de vânt în pânza artistului

pietrele două câte două împrerecheau morminte
după fotografia unor intenţii
în El creşte nisipul
se adânceşte în tine
blesteme pe limbile ceasului
crucea
ultima vegeteare
în pământul răbdărilor

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Iftime (1 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harap cald

după ce ne-au răpit cu eleganţă, ne-au de
capitat într-o ţară harapă, într-un califat
minunat însorit din derizoriul deşertului –
timp
de trei ani trei luni trei săptămâni şi trei zile
ne-am purtat obligat căpăţânile-n raniţe, cu
ochii închişi la murdare igienizări, la jurnalul
cifrat
în limba stranie a nisipului, atât de fierbinte
încât sângele muezinului lor înarmat (?!)
până în dinţi începuse să clocotească
timp
de mai multe secunde, ca o ciorbiţă de ruptă
oaie îndopată cu ochii deschişi printre grele
perdele, oh, de grăsime: un miraj cu străinii
ucişi
în urma răscumpărărilor care n-au mai venit
decât să destrame mai mult şi mai mult
gulerul nostru în lumea de aici şi de dincolo

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între o cană cu ceai şi două gânduri

mama citeşte jurnalul de dimineaţă
îşi masează tâmplele
şi tace

întoarce pagina
o dezosează
complet
dar
cuvintele rămân
aceleaşi

ştiu că nu
crede în ştiri
dar îşi clatină capul
în loc de alte cuvinte

şi tace

se aşează confortabil
pe marginea patului de lemn

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din jurnalul unei zile ( în mijlocul singurătăţii)

Craterul vulcanilor de deschidea
ameninţător
sub povara gândurilor
"Tot ce nu mă ucide mă face mai puternic"!
bietul Nietzsche!
ars de suferinţă a ridicat sabia împotriva
"Dumnezeului"
ce l-a lăsat singur
în faţa filosofiei sterile...
cum să poţi locui într-o singurătate din care
sunt izgoniţi
zeii şi legendele?

Unde sunt tainele lumii care au fost făgăduite
materiei întrupate?
numai Everestul mai poate oferi un răspuns
acolo sus... lumina-i darnică, ocrotitoare, şi poţi
avea
un dialog sincer cu cerul – înfruntându-i
nepăsarea...

[...] Citeşte tot

poezie de Valentina Becart din Pe "muchia instabilă dintre existenţă şi neant"... (9 martie 2011)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf fără cuvinte

V-am explicat cândva, distinsă doamnă,
că nu sunt eu acela care plânge
cu lacrimile ploilor de toamnă
căzând în suflete cu stropi de sânge.
Nici cel dojenitor certând copacii
că în răzoarele de lângă stradă
au ofilit la umbra lor chiar macii
plângând pe Minulescu-ntr-o baladă.

Nu sunt nici vrăjitorul care poate
să vindece iubirile pierdute
întoarse cu regretele lăsate
pe brâul rupt al marilor redute.
Şi nici groparul care duce-n spate
pământul răscolitelor morminte
unde îşi plâng amantele trădate
iubirile-ngropate mai-nainte.

Sunt numai scribul trist care traduce
jurnalul scris cu vorbe nerostite

[...] Citeşte tot

epitaf de Corneliu Neagu
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei cărţi şi-o floare lângă...

Cărţi înşirate pe masă,
Pe jos, pe pereţi, peste tot...
Şi cui acum îi pasă
Că eu nu mai am loc?

Coperţi şterse de timp,
Cu nume anonime,
Născute dintr-un rând,
Pierdute-n mii de rime...

Şi foi ca vânturi albe
De buchii se-nnegresc...
Dar cine e în carte?
Pe cine eu iubesc?

...Pe masă...o lădiţă:
Lemn dulce de mister,
O cale prea deschisă
Spre suflet şi-adevăr...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Dermengi
Adăugat de Daniela Dermengi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal

în univers creat de mine
prin unde tainice transmit
un dor de zilele senine
şi viaţa fără de sfârşit

se mai apleacă câte-o creangă
şi umbră pune-n calea mea
mai simt căzând în noaptea neagră
o lacrimă sclipind ca stea

şi poate unii se întreabă
de ce atât ne povesteşte
scriind silabă cu silabă
ce o îndeamnă să vibreze?

cuvintele-s mărgăritare
şi gândul zbateri din aripi
eu astăzi sunt precum o floare
cu o tulpină fără ghimpi

[...] Citeşte tot

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din jurnalul unei zile (amurg în deşert)

pe această întindere de nisip
arsă de soare
îţi voi aşterne la picioare
amurgul unui suflet bântuit
ce n-a înţeles logica pustiului, nebunia...

nisipurile işi plâng deseori nerodirea...
să fie blestemul celui învins?
apele s-au închis grăbite în adâncuri
refuzându-le jelirea... tânguirea...
... sfâşietor e strigătul în deşert
a celui ucis
de nepăsare...

în această oază de nisipuri mişcătoare
se-adună pe-nserat
fecioare de rouă
ce-aşteaptă pe cel însetat – rătăcind
în curgerea unui timp obosit, deprimat...

[...] Citeşte tot

poezie de Valentina Becart din Obsesia deşertului (26 august 2011)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf fără cuvinte

V-am explicat cândva, distinsă doamnă,
că nu sunt eu acela care plânge
cu lacrimile ploilor de toamnă
căzând în suflete cu stropi de sânge,
nici cel dojenitor certând copacii
că în răzoarele de lângă stradă
au ofilit la umbra lor chiar macii
cântând pe Minulescu-ntr-o baladă.

Şi nici măcar un vrăjitor ce poate
să vindece iubirile pierdute,
întoarse cu regretele lăsate
pe brâul sfânt al marilor redute,
dar nici groparul care duce-n spate
pământul răscolitelor morminte
unde îşi plâng amantele trădate
iubirile-ngropate mai-nainte.

Sunt doar un biet bătrân care traduce
jurnalul scris cu vorbe nerostite

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manuscrisele de la marea lume moartă

Din jurnalul unei tipe necunoscute
am scos taina: cum să colorăm iarba iarna.
Am senzaţia că v-am mai spus asta.
Continui să cred, că sfârşitul lumii a fost anul trecut
iar acum orbecăim într-o pungă de timp,
căutând altă lumină şi alt întuneric.
Noi rătăceam resemnaţi, intrările din noi.
Uneori, femeia erai chiar tu,
alteori erai doar o imagine, cu aceleaşi detalii.
Întunericul meticulos păşea în urma noastră,
ca un fachir pe cioburi de amfore demodate.
Pierzând simţul tactil,
o vreme pipăibilă şi bună
se scurgea, printre veşnicii înnoptate.
Din câte ştiu, n-aveau nici lună!
Aş fi putut să mă ridic şi să plec,
recunoscându-i lui Dumnezeu
zilele pline de bârfe şi minciuni...
dar afară e-o bătaie cu manuscrise
şi poemele grele făceau pagube mari,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!