Jurnal
în univers creat de mine
prin unde tainice transmit
un dor de zilele senine
și viața fără de sfârșit
se mai apleacă câte-o creangă
și umbră pune-n calea mea
mai simt căzând în noaptea neagră
o lacrimă sclipind ca stea
și poate unii se întreabă
de ce atât ne povestește
scriind silabă cu silabă
ce o îndeamnă să vibreze?
cuvintele-s mărgăritare
și gândul zbateri din aripi
eu astăzi sunt precum o floare
cu o tulpină fără ghimpi
petale roșii sunt purtate
din sufletul mereu pribeag
spre luminițele din sate
și muntele ce mi-a fost drag
acum revărs înspre câmpie
amurgul meu, fâșii de raze
și scriu în cartea vieții file
în trepidante mari orașe
adorm târziu... închid jurnalul
ce-s eu? nimic în astă lume
o picătură din oceanul
eternității fără nume.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sat
- poezii despre roșu
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.