intim

Cojile, scoarţele, hainele, măştile nu sunt – ştiu asta foarte bine, o ştiu şi eu – decât coji, scoarţe, haine şi măşti. Nu sunt nimic mai mult, mai substanţial, mai intim. Cojile cad, hainele se sfâşie, măştile se decolorează şi ceea ce rămâne e ideea, scheletul interior şi indestructibil al adevărului. Tot cel-l îmbracă e neesenţial, variabil, trecător.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exces de mov

Amorul nostru inefabil
Un templu de zăpadă mov,
Din care se revarsă frigul
În tihna dulcelui alcov,

Un joc tăcut plin de sudoare,
Delir definitiv şi clar,
Boemi trecând apoteotici
Prin cel mai intim avatar,

Febra umbrei violete
Carnea ta de neatins,
Ce seduce alchimia
Sufletului meu învins,

De o singură culoare
Despicată vertical,
Când mimezi metamorfoza
Avatarului formal,

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Georgescu din Ipostaze
Adăugat de constantin_georgescu_pif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să-i mulţumesc lui Isus pentru că nu mi-a dat să găsesc decât amărăciune în prieteniile pământului; cu o inimă ca a mea m-aş fi lăsat prinsă şi mi s-ar fi tăiat aripile, atunci cum aş fi putut să zbor şi să mă odihnesc? Cum ar putea o inimă înclinată spre afecţiunea creaturilor să se unească intim cu Dumnezeu?... Ah! simt că Isus mă ştia prea slabă pentru a mă expune ispitei, poate m-aş fi lăsat mistuită de înşelătoarea lumină dacă aş fi văzut-o strălucind înaintea ochilor mei...

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subzistă un acord intim, à propos de impulsul refulat, între procesele vechi dintre eu şi din sine, acord care ar trebui să fie cunoscut. Într-adevăr, după ce am pus în evidenţă rolul pe care îl joacă în refulare principiul de plăcere-neplăcere trezit de semnalul de angoasă, ne putem schimba concepţiile. Acest principiu guvernează suveran procesele din sine şi provoacă profunde modificări în impulsiunea instinctuală. Nu este de mirare că efectele produse de refulare sunt foarte diferite şi au o repercusiune mai mare sau mai mică.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analiza viselor confuze şi neinteligibile ne arată ceva analog: fundamentul acestor vise este de asemenea o dorinţă realizată, dorinţă pe care ideile latente ne-o relevă pe de altă parte. Numai că reprezentarea ei este obscură. Pentru a o clarifica trebuie să recurgem la analiză şi aceasta ne va arăta când o dorinţă refulată şi inconştientă, când o dorinţă intim legată de gânduri refulate şi, ca să spunem aşa, transportată de acestea. Putem caracteriza aceste vise afirmând că ele sunt realizări voalate ale dorinţelor refulate.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox si Greseala

Mai intelept ca totdeauna
Si tot atat de idiot,
Acum pricep ca e totuna,
Sa n-ai nimic sau sa ai tot.

Si paradoxul ma omoara
Si sunt nebun sa mi-l explic,
Ca totu-a fost pana aseara
Si astazi nu mai e nimic.

Sunt sclavul presimtirii sumbre,
Pe care mi-o-nsusesc intim,
Ca vietuim ca niste umbre
Si ca si umbrele murim.

Si, cum nu-i nimeni sa te-acuze,
De stratageme si de masti,
Cum au putut aceste buze,
S-ascunda faptul ca urasti ?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii niciodată nu vor înţelege pentru ce unii dintre ei trebuie să înnebunească, pentru ce există ca o fatalitate inexorabilă intrarea în haos, unde luciditatea nu se poate să dureze mai mult decât un fulger. Paginile cele mai inspirate, din care transpiră un lirism absolut, în care eşti prizonierul unei beţii totale a fiinţei, a unei exaltări organice, nu se pot scrie decât într-o astfel de tensiune nervoasă, încât o revenire înspre un echilibru este iluzorie. Nu se mai poate supravieţui normal după asemenea încordări. Resortul intim al fiinţei nu mai susţine evoluţia firească, iar barierele interioare îşi pierd orice consistenţă.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul turmelor (fragment)

Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţiile minunate, înălţătoare, pure, intense pe care le împărtăşim într-un tainic şi mirific unison cu fiinţa iubită atunci când iubirea este reciprocă, ne ajută să intrăm într-un contact din ce în ce mai intim unul cu celălalt, pe diferitele niveluri ale fiinţei noastre. Acest proces mirific este intensificat atunci când cei doi iubiţi se transfigurează unul pe celălalt în simultaneitate. Procedând în felul acesta, fiecare dintre ei îl face pe celălalt să se expansioneze euforic către tainicele focare cosmice care există în Macrocosmos. Ştiind aceasta, ne putem da seama cu uşurinţă că, atunci când iubesc, numai cei iniţiaţi pot să transfigureze.

Gregorian Bivolaru în Aforisme pline de înţelepciune pentru fiecare zi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoşti o femeie, o vezi, o auzi, constatând o serie de calităţi şi defecte, distrat şi în treacăt, sau atent şi cu dinadins, te deprinzi să rămâi "tu" în prezenţa ei, adică spectator mai mult sau mai puţin atras de spectacolul feminităţii ei, o critici mintal, o apreciezi uneori şi o accepţi treptat, aflând cum e frumoasă, cum e deşteaptă sau cum e mediocră, având surprize agreabile şi dezamăgiri supărătoare, până când într-o zi, simţi că mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care-l ştii numai tu. Bătaia de inimă pe care ţi-o dă acest secret te face să respiri adânc propriul tău suflet în care au apărut arome mai misterioase decât cele aduse de sevele pământului. Întinzi braţele spre primăvara lor. Iubeşti. Şi femeia de mult cunoscută îţi pare nouă, din clipa în care ai întâlnit-o.

citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Mademoiselle Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!