Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

geograf

Toate rezultatele despre geograf, pagina 3

Cornelia Georgescu

Opriră la un restaurant din centru, unde au fost primiți așa cum se cuvenea. Toți erau veseli, doar nu aveau motive să nu fi fost. Petrecerea se întinse destul de mult, într-o ambianță cât mai plăcută, fără incidente, fiind serviți din belșug numai cu bunătăți, cu șampanie, cocteiluri și alte băuturi fine, alese; normal, pentru geograf, se găsiseră și destule prăjituri, felurite; nota de plată rămânând în grija Institutului. Plecară spre case destul de târziu; afară se întunecase deja. Era întuneric, dar senin; stelele sclipeau timid pe cer. Și cum bine spusese blondul său tată, acum, după decizia Comisiei, tot senin era și sufletul lui Lucian; cele șase buline mici, aurii, încă străluceau pe reverul hainei uniformei lui – rămăseseră acolo, la locul lor și nu existau șanse să fie înlăturate...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Ziua următoare, vineri, 1 iunie, pentru treizeci de tineri din Institut, era ziua în care aveau un nou test, al doilea. Calendaristic vorbind, începuse deja vara; vremea de afară confirma acest lucru. Iar dacă prima zi a anotimpului cald, 1 iunie, era Ziua Internațională a Copilului sau a copiilor din întreaga lume, pentru cei trei tineri colegi, era doar o altă zi obișnuită de lucru. Se mai puteau ei oare considera copii?! Văzându-l pe geograf, deși teribil de înalt, însă mereu pus pe șotii și înconjurat de dulciuri, la care, neputându-se abține sau despărți de ele, ronțăia de zor, s-ar fi zis că da! Tot la fel s-ar fi putut zice și judecând după micile lor altercații prietenești. Copii sau nu, mai mult sau mai puțin, în acea zi, cei trei erau din nou ocupați.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Zâmbind, lunganul porni spre director. Brusc, toate camerele de luat vederi ale reporterilor se îndreptară vizibil în sus, pentru a putea încadra chipul înaltului geograf. Nistor își ținea promisiunea: Nu ronțăia dulciuri! Arăta bine, deși, evident, doar cam prea înalt. Adela, adolescenta bălaie, îl privi bucuroasă, cu mândrie. În curând, Nistor ajunse în fața directorului, iar acesta se pregăti să atașeze uniformei geografului accesoriile necesare, dar se opri. Neavând încotro, geograful se aplecă, iar în curând, ceea ce până în acel moment păruse a fi un bizar costum albastru începu să semene a uniformă, ba încă una de astronaut; cele trei bulinuțe gălbui definitivară uniforma lunganului. Prin urmare, acesta se îndreptă, iar după ce primi felicitările, strânse mâna directorului, apoi ale celorlalți... Mândru și înalt, reveni la locul său, ascultând explicațiile directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Pentru Nis, geograful cel înalt, activitatea acelei zile era foarte clară: se rezuma, în marea majoritate a timpului, la o nouă ședință foto, acasă la prietena lui, Adela Cristescu, de data aceasta el – în uniformă, deși de acasă plecase în haine particulare, își luase totuși uniforma, după cum promisese, într-un rucsac, umplut, pe lângă aceasta, bineînțeles, cu foarte multe dulciuri, acestea fiind, ca de obicei, nelipsite lunganului. Nistor se distră destul de bine în acea zi, încercând să uite de refuzul adolescentei de a-i însoți în misiunea lor spre planeta Proxima; era cam greu însă... Părinții Adelei îl priveau îngăduitori, ba chiar cu admirație; Nistor era un băiat bun; puțin cam prea înalt, însă parcă i se potrivea această înălțime. 2,18 m... Cine și l-ar mai fi putut imagina pe geograf mai scund? Nimeni! Pentru că toți se obișnuiseră cu el astfel; când îi rosteau numele, imediat îl asociau cu imaginea aceasta, caracteristică lui, de lungan inconfundabil...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Știi, Nis, de fapt, trecusem pe la tine cu un scop anume, nu doar așa, din curtoazie...
Nistor: Serios? Cu ce scop, șefu'?!
Lucian: Păi, nu știu... Te simți bine?
Nistor: Sigur. Super... De ce nu m-aș simți bine? Nu-s bolnav!
Lucian: Bolnav, nu, dar zilele trecute, la ședință, îmi păreai preocupat de ceva. Te rog, spune-mi sincer, ai vreo problemă? Te pot ajuta cu ceva?
Nistor: Ce probleme să am, șefu'?! Nimic serios; poate doar niște denumiri lipsă, dar le adaug eu pe toate, cât de curând. Altfel nu s-ar putea...
Lucian: Sigur, mă?! Doar despre atât e vorba?
Nistor: Păi, despre ce altceva?!
Lucian: Hai, mă, chiar atât de mult te-a deranjat faptul că ți-am atras atenția în ședință despre denumirile alea?! Dacă știam, tăceam!
Nistor: Lasă, șefu'... De ce să fi tăcut? Totuși, sunt un bun geograf, măcar atâta, dar nu aflasem încă despre denumirile astea... Ar fi trebuit să mă interesez din timp, nu să aștept să-mi atragi tu sau altul atenția. Acum însă știu, așa că mă ocup serios de ele!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Să lăsăm chestiile astea. Tu ce-ai mai făcut?
Ly: Nimic, ca de obicei.
Lia: Ca de obicei, adică ți-ai petrecut timpul cu Mihăiță. Am sau nu dreptate?
Ly: Cam ai... Totuși, am aflat de la el o mulțime de lucruri interesante despre Terra. Și o studiez în continuare; e o planetă minunată, fascinantă! De abia aștept să ajung și eu acolo, deși mai e mult până atunci.
Lia: Destul de mult. Și dacă vrei să afli cât mai multe lucruri interesante despre Terra, ar trebui să-ți petreci o bună parte din timp și cu Nis, să stai pe lângă el; oricum e el mereu singur și nu-și găsește o ocupație.
Ly: Nis?! Tipul cel înalt?!
Lia: Da, el...
Ly: Și de ce să petrec o parte din timp cu el?
Lia: Pentru că e geograf, de aia. El chiar știe foarte multe despre Terra, mai mult decât oricare dintre noi, de fapt, mai mult decât noi toți la un loc.
Ly: Serios, chiar știe?! Privindu-l, nu pare...
Lia: Ce tot spui?! O părea el aiurit, dar e specialist în domeniul lui, altfel nu s-ar putea...
Ly: Ah, înțeleg... Poate că o să-l întreb și pe el câte ceva, dar altădată. Deocamdată, prefer compania lui Mihai.
Lia: Desigur că-l preferi pe Mihăiță... Și el ce mai face?
Ly: El, cu supercomputerul lui... E mereu ocupat.
Lia: Evident, la cât e supercomputerul vostru de mare și la câte informații conține, nu-i de mirare... Dar ce informație foarte importantă a aflat Mihai și vrea să i-o transmită lui Luci? Din întâmplare, nu știi despre ce-ar vorba?
Ly: Habar n-am. Mie nu mi-a spus nimic. De fapt, nici nu l-am întrebat. Poate o să-l întreb, cât de curând.
Lia: Cum vrei...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Simpatic papagal...
Nistor: Tu de ce-ai venit pe la șefu'?
Mihai: Eu?! Vinerea viitoare am examenul de licență și vroiam să-i arăt proiectul meu de diplomă, să-și spună părerea.
Nistor: Ah, tu cu intenții din astea umbli... Ce-i, mă, ți-e teamă că n-o să promovezi? Vrei să trișezi?
Mihai: Nu, dar el știe mai bine, e mai priceput, deci, nu strică să-și spună părerea. În plus, luni am proba la mate' și i-am propus să mă ajute nițeluș.
Nistor: Aha... Deci, vrei să te ajute? Și șefu' a fost de acord?
Mihai: Da, a fost; de ce nu? De fapt, dacă tot ești aici, m-ai putea ajuta și tu cu ceva.
Nistor: Eu?! Scuză-mă, dar matematica mea... Eh, știe șefu' cum stă treaba; cât despre proiectul tău de diplomă, fiind vorba despre roboți, informatică, la ce ți-ar putea ajuta părerea unui geograf, doar n-ai și vreo hartă strecurată pe acolo?
Mihai: Nu, dar tu m-ai putea ajuta exact la geografie, am o probă și la geogra' într-una din zilele următoare...
Nistor: Așa ar mai merge; sigur, te-aș putea ajuta, da' nu acu'. Tre' să plec, că doar d'asta am venit pe la șefu': Să-l rog să mă ajute să scap de cei doi body-guarzi azi și mâine, în week-end, deci, nu conta pe mine zilele astea două.
Mihai: Să scapi de body-guarzi? E posibil?
Lucian: Da, l-am putut ajuta, dar sper să nu-mi ceri și tu ceva asemănător, pentru că... Deja l-am deranjat de prea multe ori pe dom' director pe tema asta; nu cred că ar fi dispus să intervină din nou.
Mihai: Păi, cu domnul director ați aranjat?!
Lucian: Cu cine altcineva? Și ia stai; să-l rugăm pe blond să se uite puțin peste proiectul tău de diplomă, înainte ca el să plece cu Nis; cine știe când se mai întoarce?
Mihai: Tatăl tău pleacă undeva?
Nistor: Da, mă; cu mine.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Doru: Ai văzut toate dosarele astea de aici; cele de pe birou și pe cele din spatele meu? Destule... Toate sunt cu declarațiile și datele strânse despre tine în aceste zile de anchetă; mi-ai dat serios de lucru! Le-am studiat amănunțit pe toate. Crezi că scrie ceva rău despre tine pe vreo filă? Nici gând! N-am găsit nimic... Totuși, ai ajuns în fața Comisiei acum, fiind cadet, nu când erai elev. Nu ești indisciplinat, reiese clar din tot ceea ce scrie aici, iar eu știu bine că nici mai de mult, când erai mic, nu erai indisciplinat, deși făceai o sumedenie de nebunii, cu nărojii ăia doi... Încă-ți mai sunt colegi?
Lucian: Da.
Doru: Așa-i; am văzut și declarațiile lor pe undeva; Nis scrie tot așa, oribil, indescifrabil, a trebuit să mă chinui rău până să înțeleg ce-a scris el acolo. În orice caz, geograf și genetician; n-au ajuns deloc rău nebunaticii ăia doi. Iar tu – matematician; era de așteptat din partea ta... Cu istoria mea nu v-ați împăcat nici unul?... Măi, nu erați deloc cuminței; mașina mea încă mai are și acum unele urme de atunci, lăsate de voi... Se pare că nu v-ați cumințit nici acum. Atunci însă te scăpa mereu directorul. Acum ce s-a întâmplat? De ce ți s-a înfundat? N-a mai vrut să te ajute?! Știi, pe atunci mi-aș fi dorit eu să ajungi în fața Comisiei Disciplinare, când erai elev, deși nu eram eu președintele; să fi fost și atunci, o încurcai serios, cu tot ajutorul directorului... Hai, spune și tu ceva! Sau chiar nu vrei să vorbești cu mine? Ești atât de supărat pe mine?
Lucian: Păi, eu...
Doru: Măi, dacă-mi răspundeai așa la lecții, te lăsam imediat corigent, să știi; ba poate chiar și repetent, din cauza istoriei; dar tu mereu învățai foarte bine, erai salvarea clasei... Acum ce ai de spus în apărarea ta?
Lucian: Nimic.
Doru: Cum nimic?! Recunoști că ai fi vinovat?! Indisciplinat?! Ia să vedem, cum zice domnișoara... Comportament necorespunzător... Cum te comporți tu necorespunzător?
Lucian: Nu știu.
Doru: Nu știi?! Măi, nu se poate să nu știi!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >


Articole culturale referitoare la geograf

Articole de artă referitoare la geograf

Mai multe articole despre geograf la GaleriaDeArta.com »


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook