duminica

Mihai: Domnule director, dar uniformele noastre? Ar trebui să le purtăm mereu în timpul misiunii? Şi-n acest caz, doar acestea pe care le avem, nu ne-ar fi deloc de ajuns; s-ar deteriora...
Traian: Tinere, bineînţeles că nu veţi avea doar aceste uniforme; pe acestea le-aţi primit acum, ca să vă deosebiţi de restul angajaţilor Institutului. Dar pentru misiune, se va asigura, pentru fiecare dintre voi, cu toate accesoriile necesare, un număr de 500 de uniforme, identice cu acestea, pe care le veţi depozita în navă în zilele următoare. Nu ştiu dacă le veţi purta mereu, dar ar fi de preferat, pentru a lăsa măcar impresia unui echipaj serios, să le purtaţi în majoritatea timpului, cu excepţia sărbătorilor legale, a zilelor voastre onomastice, a sfârşiturilor de săptămână, sâmbăta şi duminica, sau cum veţi considera voi, după un program pe care-l veţi stabili de comun acord, împreună cu comandantul vostru. Bineînţeles, nu veţi dormi în uniforme, iar în scopul acesta, vi se vor asigura şi pijamale, în număr de 500, pentru fiecare; acestea nu vor fi identice – vi le puteţi alege. Dar am spus că despre aprovizionare nu vom vorbi în această şedinţă, deci, vom stabili exact cu altă ocazie tot ce este necesar, chiar şi în cazul obiectelor vestimentare. Pentru uniforme însă, s-a dat deja comanda, iar când vor fi gata, vor fi aduse şi urcate la bord. Veţi avea, deci, destule uniforme; 501 pentru fiecare, cu acestea pe care le purtaţi acum. Şi ar fi de preferat să păstrăţi cel puţin câte un rând de uniforme nou-nouţe, pentru fiecare, pentru momentul întoarcerii; ar putea fi acestea de acum, sau altele, dintre celelalte 500...
Mihai: Am înţeles.
Maria: 500 de uniforme pentru fiecare? Uau...
Traian: Dacă voi credeţi că nu vă vor fi de ajuns, spuneţi doar şi vom mări imediat comanda.
Nistor: Cum să nu ne ajungă, dom' director?
Traian: Bine. Deci, am lămurit şi această situaţie.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Domnul To Kuny se numeşte... Victor?! Zău?! Frumos nume! Dar de ce eşti sigur că acesta ar fi numele dânsului?
Lucian: Păi... Sunt foarte sigur! Vezi tu, săptămâna asta, mai exact luni, dar şi în alte zile, am fost la marele supercomputer şi am avut o "conversaţie" destul de interesantă cu acesta; bizară, dar deosebit de interesantă.
Lia: Tu şi supercomputerul Proximei?! Nu mai spune, se miră ea, amuzată. N-aş crede! Poate Mihăiţă, nu tu...
Lucian: Păi, da... Ţi se pare ciudat?! Tot ce se poate să fie ciudat. Pentru că şi mie mi s-a părut astfel, mai ales că mi-a plăcut. Mi-a plăcut să colaborez cu supercomputerul. A fost foarte interesant. Tocmai de aceea am întârziat destul de serios în compania lui, cu mult după miezul nopţii, aproape în fiecare zi, săptămâna trecută. La un moment dat însă, nu ţi-aş putea spune cum anume s-a întâmplat, pentru că nici mie nu mi-am explicat încă, însă, după cum ziceam, supercomputerul mi-a afişat acest mesaj: "Pe suprafaţa Proximei a sosit o navă spaţială de pe Terra, cu trei persoane la bord." Acesta era mesajul, deci, era clar că nu putea fi vorba despre nava noastră, "Pacifis". Mi-am dat imediat seama cine ar putea fi cele trei persoane în cauză. Cine altcineva, dacă nu cei trei membri ai familiei Kuny?! Asta era clar! Deci, supercomputerul a confirmat bănuielile mele, pentru că eu am susţinut de la bun început că ei trei nu sunt localnici. Oricum, mai departe, cu greu am reuşit să aflu şi alte lucruri legate de acest eveniment, de la supercomputer. Anume, data terestră la care acea navă a ajuns aici. Şi era vorba despre duminică, 4 februarie 2080. Însă supercomputerul nu a binevoit să-mi afişeze numele persoanelor de la bordul navei, în schimb mi-a confirmat faptul că la bordul ei se aflase o persoană cu iniţialele P. V., adică, după cum mi-am amintit mai târziu, Preda Victor, alias, actualmente, To Kuny. Şi singura informaţie utilă pe care am mai reuşit s-o aflu de la supercomputer a fost denumirea navei cu care au sosit cei trei aici, pe Proxima, anume "Vulturul"!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dar nu vă temeţi, domnule, de dimineaţă, fiica dumneavoastră va pleca spre Institut cu cei doi body-guarzi, iar aceştia vor fi aici, prezenţi la datorie şi în acest sfârşit de săptămână, sâmbătă şi duminică.
Lia: Grozav! Mie mi-ar fi convenit mai mult fără ei; acum, datorită lor, va trebui să stau două zile doar închisă în casă. Frumoasă modalitate de a-mi petrece week-endul.
Valeria: Scumpo, tu întotdeauna stai în casă în week-end, de obicei.
Lia: Mamă... Poate că de obicei stau în casă, dar în acest week-end aş fi putut ieşi cu noii mei colegi, însă cu body-guarzii aceia după noi, sigur nu vom ieşi nicăieri; am fi caraghioşi aşa, sub escortă.
Lucian: N-aş putea afirma cu siguranţă că dom' director ar fi de acord, dar poate aş reuşi să-l conving să ne scape de escortă în acest sfârşit de săptămână, pe toţi.
Virgil: Mai bine nu, tinere; lasă lucrurile aşa cum sunt. Doar nu crezi că domnul director s-a chinuit degeaba să vă găsească fiecăruia câte doi body-guarzi.
Lucian: Dânsul nu s-a chinuit deloc; a semnat doar un contract cu o firmă de body-guarzi profesionişti. De restul amănuntelor s-au ocupat cei de la firmă. Bineînţeles, a pus şi dânsul câteva condiţii şi a fost de acord cu tariful cerut de cei de la firma respectivă.
Virgil: Tocmai; a făcut totuşi nişte eforturi pentru a vă asigura vouă protecţie zilnică până pe 27 iunie; body-guarzii sunt bine plătiţi, au nişte tarife...
Lucian: Nu, domnule Stancu. Din punct de vedere financiar, efortul de a-i plăti pe body-guarzi a fost minim. Efortul cel mare urmează de acum încolo, pentru a ne asigura tot ce ne va fi necesar în următorii ani. Vor fi nişte cheltuieli monstruoase, iar toate vor fi făcute din bugetul Institutului. În plus, dom' director mi-a spus să nu ne zgârcim, pentru că nu vrea să ne lipsească nimic; ne pune totul la dispoziţie.
Virgil: Asta-i bine! Se vede că dânsul ţine tare mult la tine, iar acest lucru pare a fi şi în avantajul colegilor tăi; îmi place să ştiu că fiicei mele îi va fi bine şi nu-i va lipsi nimic din ce şi-ar putea dori în următorii ani; e un sentiment liniştitor.
Lucian: Desigur, domnule.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aş ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, mă cunoaşteţi destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; ştiţi că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Aşa voi fi şi acum, cu toate că mi-e foarte greu să recunosc şi în plus, nu ştiu ce veţi înţelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebaţi ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream să uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am şi reuşit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi aţi plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraş, s-o caut pe colega mea, domnişoara consilier Lia, însă în camera din oraşul artificial, unde locuieşte provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aş putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult şi tot n-aţi înţelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnişoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînţeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat şi colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel şi a ieşit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnişoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment şi ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiţă tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat şi el pe mine, neînţelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea să asculte nici un fel de explicaţii din partea mea, explicaţii pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, mă depăşea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiaţi, la care ţineam foarte mult, mă chinuia cumplit. Mi-am pierdut raţionamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu ştiu dacă a fost bine... De fapt, mă corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acţionat prosteşte, am greşit enorm, dar asta este. Am făcut-o şi gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut aşa ceva. Te cunosc de atâta timp şi nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!